Bogdan Naumovici: „Imaginea conducătorilor de fotbal din campionatul intern e mai jalnică decât cea a piţipoancelor din tabloide!”

by Adrian Popa on 09/12/2009 · 10 comments

in Marketing,Media

naumovici

Nu vă lăsaţi păcăliţi de titlu. Nu Gigi şi Borcea au fost lait-motivele discuţiei cu omul care conduce “23”.

Atâta doar că mi s-a părut o comparaţie sinceră care descrie foarte bine fotbalul românesc. Sinceră şi relaxată a fost, de altfel, toată discuţia cu Bogdan Naumovici, care a durat aproape o oră, deşi telefonul i s-a aprins de vreo 6 ori  (tot timpul a fost pe “silent”).

„Aşa se fac legendele, la mişto

-               Ai văzut meciul Urziceniului cu Sevilla?

-               Am pus pariu de la început că vor face performaţă!

-               Serios?!

-               Da. Aşa se fac legendele mereu, la mişto. Am pus pariu pe Unirea fără s-o văd jucând. Aşa e mereu. De fiecare dată când apare vreun profet d-ăsta care spune “Ăştia or să se facă zdrenţe”, se întâmplă invers. Uite cum a fost cu Dinamo la Liberec, nimeni nu le dădea nici o şansă, şi ai văzut ce-a ieşit. Aşa se scriu legendele.

-               Ţi-a ieşit până la capăt pronosticul, Sevilla şi-a dat şi autogol, ca să fie treaba -  treabă :)

-               N-are importanţă asta. Şi nici nu mi se pare că ar fi ruşinos în vreun fel. România la Paris cred că a dat dat doar un şut pe poartă, prin băiatul ăla de la Braşov, Roman. N-am auzit pe nimeni să se plângă atunci.

-               Păi nu te plângi când ai rezultate :)

-               Şi oricum, Unirea a avut gol anulat aiurea în prima repriză aşa că…

-               Dan Petrescu a pus un pariu cu jucătorii, că le dă salariile pe o lună, adică vreo 50.000 de euro, dacă mai obţin încă o victorie în grupă, după meciul de la Glasgow. N-ar putea să vină vreo firmă care să achite pariul şi poate ceva în plus, să-şi asocieze în vreun fel imaginea cu performanţa Unirii? Până la urmă Unirea este o echipă “nepătată”, neutră.

-               Exact asta îi scriam unui prieten aseară după meci, Bă, de astia îmi place că nici n-are nimeni boală pe ei :)

-               Dar nici prea nu-i bagă lumea în seamă, n-a sărit nimeni să-şi asocieze imaginea cu ei, cu toate că au luat titlul şi s-au dus în Ligă, şi nici în presă nu li se dau prea multe pagini.

-                Este şi un an prost pentru economie, iar la partea cu presa, cred că lumea încă mai are impresia că Unirea nu face audienţe bune, deşi am auzit de la nişte băieţi de prin TVR că meciurile Unirii n-ar fi fost bătute decât de vreo două meciuri de pe Pro TV, ale Stelei.

“În anul ăstă lumea se va ocupa de “must-have”-uri şi va lăsa “nice-to-have”-urile mai la coadă”

-               Este un an prost pentru audienţe oricum.

-               Aşa e, dar în condiţiile astea, nu şi-au luat decât două bătăi, ceea ce ste ok. În ceea ce priveşte faptul că nimeni nu şi-a asociat imaginea cu ei, gândeşte-te că este un an de criză, lumea şi-a făcut deja bugetele încă de la începutul anului cu zgârcenie, nimeni nu e pregătit să facă vreo cheltuială neprevăzută – asta e o cheltuială neprevăzută, nu ştia nimeni că Urziceniul va face vreo mare brânză în Ligă, ca să îşi pună în buget.

Poate au noroc cu bugetele de la anul, deşi e greu de crezut că se va mai hotărâ cineva să investească într-o echipă de fotbal, pare mai degrabă un lux.

-               Apropo, mai e rentabil să-ţi asociezi imaginea cu fotbalul? Ce-ţi mai aduce fotbalul în afară de vizibilitate?

-               Păi…vizibilitate, notorietate. Atât! Şi firmele mari deja au notorietate, nu le mai trebuie. Îmi spunea un director de la Tuborg zilele trecute: În anul ăsta există lucruri MUST-HAVE şi NICE TO HAVE”.

În anul ăstă lumea se va ocupa de “must-have”-uri şi va lăsa “nice-to-have”-urile mai la coadă. Să sponsorizezi o echipă de fotbal este mai degrabă un “nice-to-have”

-               Înapoi la fotbal. 5-0 de le Serbia?!

-               Nu mă miră, şi nici nu mă doare foarte tare. Mi s-a părut mult mai dureros ceea ce s-a ântâmplat la CE 2008.

-               Că n-am reuşit să trecem de grupe?

-               Nu, nu asta era miza. Acolo trebuia să luăm 5-0, 5-0, 5-0 la cum am jucat şi la ce mentatilitate am avut. Eu zic asta tot timpul, cu Franţa n-am avut nici un şut la poartă. Bă!, nici unul!

E adevărat că nici ei n-au avut. Cum să te aştepţi să faci vreo brânză când tu nu-ţi propui să tragi la poartă?! Şi marea mea supărare e cu ziariştii, toţi s-au mirat de rezultat, niciunul nu l-a criticat pe Piţurcă. – ce bine c-am luat un punct

-               Hai că l-au criticat după ce a pierdut calificarea din grupe.

-               Da, abia apoi, mult mai târziu. Dar trebuiau să sară de fund în sus după meciul cu Franţa. Aici pierdem noi şi de asta nu mă miră că am luat 5-0 de la Serbia, ei n-au mentalitatea asta. Noi suntem fatalişti, păguboşi, nu ne propunem să câştigăm.

Eu, dacă eram fotbalist, mă ducea tata la fotbal de la 7 ani, mi-am rupt tinereţea prin cantonamente, antrenamente de 2 ori pe zi, şi ajung în poziţa asta, să joc cu campioana şi vice-campioana mondială, plus o super-echipă ca Olanda, păi, frate, în momentul ăla, de la Piţurcă până la ultimul jucător trebuiau să zică : “Este şansa noastră să jucăm cum ne-am dorit noi să jucăm de mici, când ne-am apucat de fotbal”.

-               Uşor de zis.

-                Hai, mă, că nu te-ar fi certat nimeni dacă luai 5-0 de la toate trei, cred că era pentru prima oară când nu trebuia să ne uităm la rezultat – du-te, tată şi joacă!, arată că ţi-a plăcut vreodată în viaţa ta să joci fotbal!Era şansa vieţii! Tot timpul am obţinut calificări chinuite cu Feroele-meroele, ne-am ros unghiile, am aşteptat după alte rezultate.

Aici ajunseserăm într-o poziţie în care nu trebuia să mai facem calcule, aveam trei “babane” în grupă, acum JOACĂ, nene!, bagă pasele alea cu călcâiul,  toate bicicletele pe care le-ai visat încă de când erai mic, toate schemele pe care le-ai exersat la miuţă, fă-le în meciurile astea!

<Toate victoriile noastre au fost din ciclulu “Otrăviţi fântânile!”>

-               Era normal să vrem să scoatem puncte

-               Uite Van Basten, atenţie!, Olanda se calificase după noi din grupe, teoretic era mai slabă, zice “La Europene veţi vedea Olanda atacând exuberant!” – şi au măturat cu toţi, şi cu Italia, şi cu Franţa şi cu noi!

-               Şi pe ei i-au bătut ruşii când se aşteptau mai puţin.

-               Da, dar le-au dat o bătaie Franţei şi Italiei… S-au văzut în acceaşi situaţie ca şi noi, ce-au zis: “Am picat cu ăştia, la joacă!” Noi ce-am făcut, ne-am dus cu frică.

Toate victoriile noastre au fost din ciclul “Otrăviţi fântânile!”, toate victoriile noastre sunt prin smârcuri, atacuri de noapte, am aştept să vină ceaţa, noi n-am ieşit niciodată la bătaie! Noi n-am cucerit niciodată pe nimeni, să ne ducem şi noi peste unii să le zicem, “Bă, vă dăm în bască să vă furăm ţara:)

-               Pe cine să cucerim? :)

-               Habar n-am, uită-te la sârbi, de exemplu, sunt la 300 de km de noi şi au o cu totul altă atitudine. Ei de ce sunt bătăuşi? D-aia ne troznesc şi la fotbal, şi la baschet, şi la tenis. Ei gândesc mai simplu, “Avem o minge, două mâini, două picioare, hai la joacă”

-               Îţi plac motocicletele. Completează-mi următoarea comparaţie, Serbia a fost pe lângă România ca ……… pe lângă………

-               …ca orice motocicletă care are roţi pe lângă una care n-are :) E ca o bătălie între o mini-mobră… De fapt, nici măcar, mai degrabă între o motocicletă cu pedale, al cărui motor porneşte din când în când, gen naţionala în 94 şi o super motocicletă.

-               A fost o discuţie legată de schimbarea culorilor echipamentului naţionalei, de la galeben la roşu. Discuţia a fost pe bune sau era doar o demarcare falsă a celor de la Ursus ca să-i facă pe cei de la Bergenbier să treacă la roşu? Bine, roşu nu are conotaţii plăcute pentru noi, am încasat-o cu Suedia atunci când am realizat cea mai mare performanţă la nivel de echipă naţională

-               Chiar cred că au vrut să treacă la roşu să se diferenţieze de Bergenbier. Că am luat bătaie cu Suedia pentru că în loc să dăm mingea pe şcoală în ultimele minute, noi am jucat-o pe jos, Stelea a fost schimbat cu Prunea, care era mai scund şi a ieşit neinspirat la Anderson. După care, ca de fiecare dată, ne-au tremurat chiloţii pe noi la 11 metri.

-               Cine este adevărata Generaţie de aur, „România 94” sau „Steaua 86”?

-               Cred că cea din 94. Ăştia au mai apucat să joace şi pe-afară, câţiva dintre ei pe la echipe cu adevărat mari.

-               Ceilalţi n-au fost lăsaţi.

-               E adevărat, dar de câte meciuri aveai nevoie să ajungi în finala Cupei Campionilor? De 8. Acum 6 meciuri ai doar în grupe, era mai uşor. Plus că Steaua atunci mi s-a părut că a avut un noroc fenomenal! Eu îmi aduc aminte cealaltă semifinală, Barcelona cu IFK Gotteborg, care a fost extraordinar de disputată, oricare dintre cele două echipe ar fi rupt-o în două pe Steaua!

“De ce să facă sponsorul naţionalei presiuni asupra lui Lucescu să-l readucă pe Mutu? Atunci când s-a tirat din cantonament a băut Ursus?”

-               Şi Steaua a bătut pe Anderlecht în semifinale

-               Corect! Noi ne-am făcut treaba până acolo. Întâmplător i-am prins pe Barcelona, care tocmai bătuse pe Gotteborg, deşi cred că suedezii meritau victoria…, îi prindem pe Barcelona, atenţie!, tot într-un meci în care nu dăm nici un şut pe poartă.

Deci, Steaua ia Cupa Campionilor, fără nici un şut pe poartă – mie mi se pare emblematic modul ăsta de a câştiga – cu bulanul şi prin reflexele lui Duckadam.

Altfel  Duckadam nefiind vreun portar de excepţie, a prins bulanul maxim la Sevilla, bravo lui!, dar zi-mi încă un meci memorabil pe care l-a mai făcut. D-aia zic, toate performanţele noastre au fost prin noroc şi când nimeni nu credea că poate ieşi ceva.

-               E meritul lor că au sprintat pe un culoar favorabil.

-               Jos pălăria! dar în următoarea finală jucată au luat 4 de la Milan

-               Au luat, dar au luat în finală!

-               Păi, da, dar nu era nici fotbalul cum e acum. Nu se globalizase chiar aşa. Uită-te la Milan, îi avea pe cei trei olandezi Rijkaard, Gullit şi Van Basten şi în rest numai italieni.

Jucau cam cu ce aveau în prorpia curte, plus încă 2-3 piese tari. Nu era ca acum să ia tot ce e mai bun din afară, acum vezi echipe din Anglia fără nici un englez. Acum te baţi cu multinaţionale

-               Răzvan Lucescu s-a certat cu Mutu. Cum se poziţionează sponsorul naţionalei faţă de acrest scandal, ar putea face presiuni asupra antrenorului păentru a-l readuce pe Mutu la lot?

-               Da’ de ce? Doar dacă atunci când s-a tirat din cantonament a băut Ursus :) . Mutu este încă o “poveste românească”- om talentat, care dă cu piciorul la ce a avut. Ştii cât a jucat el bine, cât a fost cu amenda deasupra capului.

Când s-a văzut scăpat, când i-au scos morcovu din fund, pac! Şpri-uri, dilaila!, golănie, nu mai dă goluri pe la Fiorentina. Zici că numai cu biciu se poate

“Pe Gigi l-a inventat Pro-ul – Sârbu şi cu „Moşu”. Mie îmi pare rău că l-au inventat”

-               Păi, ce, ai vreo revelaţie ? J aşa a fost dintotdeauna.

-               E zic că exact invers trebuia să fie. “Nu trebuie să-i mai dau bani alora de la Chelsea, joc pentru mine”. Ai scăpat de un stres, joacă, frate! Nu, el exact pe dos, am scăpat de stres, hai la băutură! Proştilor, v-am făcut!

Mi se pare că este dispreţuitor şi faţă de suporteri, şi faţă de naţională, şi faţă de antrenorii care l-au adus până aici, chiar şi faţă de comisia care i-a retras amenda. Ce mesaj transmite el aşa? “V-am făcut, fraierilor!”Păcat că are talent cu carul şi putea ajunge un fotbalist mare.

-               E prea mult Gigi, Borcea sau Mitică la TV? Pe de altă parte televiziunile spun că aştia aduc audienţe bune

-               Dar nu e aşa, practic televiziunile i-au inventat. I-au promovat atât de tare încît lumea s-a obişnuit să-i vadă şi acum vrea mai mult.

-               Păi şi care este reţeta dezintoxicării?

-               Pe Gigi l-a inventat Pro-ul – Sârbu şi cu „Moşu”. Mie îmi pare rău că l-au inventat. Mă uitam acum pe un sondaj făcut de Jurnalul Naţional cu întrebarea “Care este modelul dvs. în viaţă?”. Pe locul unu era mama şi pe doi, Gigi Becali.

-               ?!

-               Eu cred că s-a creat şi un model cât se poate de găunos. Un om despre care nu şti cum a câştigat bani, cum şi-a clădit averea, nu şti dacă a furat sau nu, nu şti nimic despre el, ştim că a luat nişte terenuri de la armată, atât.

Eu dacă aş avea de făcut studiu de caz „modelul Gigi Becali”- ce trebuie să faci ca să ajungi ca el- n-aş şti ce să scot.

-               E patron la Steaua.

-               Da, a luat o echipă pe care o nenoroceşte câte puţin în fiecare zi, pe ai căror antrenori i-a nenorocit. Singura chestie care poate fi pusă la plusuri este că apare în fiecare zi la televizor. Vorbeşte ca un apucat…

-               …s-a mai cizelat faţă de începuturi…

-               …eee! da, e mult mai bine decât acum 4-5 ani, dar în continuare le comite. Eu n-aş vrea să fiu ca Gigi Becali, sunt şi eu machidon, dar n-aş vrea să ajung ca el. Machidonii nu sunt ăştia, machidonii sunt ăia care muncesc, fac treabă şi îşi fac un „bussines”. Nu ăştia care apar pe la televizor şi fac rahatul praf.

-               Păi Steaua nu este condusă ca un “bussiness” al său?

-               Nu cred, dacă l-ar fi condus ca pe un  “bussiness” ar fi vrut să facă bani din el, n-ar fi ţinut ca disperatu’ jucătorii, cum l-a ţinut pe Rădoi săracu’, l-a vândut abia la 28 de ani.

“În capul lui, Becali face târguri du Doamne-Doamne :)

-               Păi şi cine ţi se pare că ar fi făcut treabă cu o echipă de fotbal în România, şi ca bani, şi ca performanţă?

-               Pe de-o parte Dinamo, unde conducerea a vândut câte un lot pe an, strategie care a vut consecinţele ei, vezi lipsa de rezultate şi pe de altă parte CFR Cluj. Ăsta e un model de urmat.

La Steaua este un amestec de credinţe cu superstiţii, cu fanatism şi cu “bussines” – foarte ciudat.

-               Poate că Becali nu este chiar atât de pios, atât de redincios, poate doar încearcă să pară aşa.

-               Nu, nu, el nu minte intenţionat. El chiar aşa crede că e. În realitate nu este aşa, dar el crede că este genul ăsta de om. L-am văzut pe la televizor spunând că dacă ar fi ieşit preşedinte el ar interzice jocurile de noroc. La care a fost întrebat “Păi, dvs. nu jucaţi?”. Ştii care a fost răspunsul lui: “În campanie nu joc” :)

În capul lui cred că face târguri du Doamne-Doamne :) : „Doamne, uite, am mai jucat cărţi în post, am mai mâncat de dulce, dar mă mai abţin vreo două zile, dacă e…”

-               Dar mai crezi despre el că este carismatic? Spuneai acum 2 ani într-un interviu pe care mi l-ai dat în Gazetă că este unul dintre cei mai carismatici oameni din România

-               Carismatic este, dacă a ieşit pe 2 în sondajul ăla de la Jurnalul. Dacă n-ar avea carismă nu l-aţi aduce voi tot timpul la televizor.

-               Scandalul face audienţă şi în sport. Cum e din punctul tău de vedere? Mai contează pentru client target-ul emisiunii în care vrea să se promoveze sau este important doar faptul că se uită multă lume la ea?

-              Este un derapaj al mass-media către can-can şi o lene a publicitarilor care nu se duc la clienţii lor să le spună să nu mai bage publicitate în emisiunile respective. Ştii cum s-ar trasnforma televiziunile? Imediat s-ar transforma dacă nu intră banii.

Dar dacă din lene tu te duci la client şi-i spui: “Bagă unde e audienţa cea mai mare, indiferent de subiect”, lucrurile vor merge în continuare în aceeaşi direcţie de acum, clientul nu stă să urmărească emisiunile în care a cumpărat spoturi.

Ieşim din sport, dacă spre exemplu, ai Happy Hour sau Acces Direct, şi invitat este asasinul Mihaelei Runceanu , nu ai de ce să bagi reclamă, pentru că nu ai de ce să-ţi asociezi imaginea ta cu aşa ceva.

<Orange-ul a câştigat ceva că a apărut pe OTV? O fi zis cineva “Bă, mişto Orange-ul ăsta, c-a apărut pe OTV”?>

-               Uşor de zis, dar ar exista câteva luni de tensiune. Dacă tu cumperi publcitate pe nuş’ce emisiune şi aia nu creşte ca audienţă – şi asta repede – lucru care nu se va întâmpla, clientul îţi va cere socoteală. Audienţa nu creşte peste noapte.

-               Nu, dar ar fi nişte luni de zile în care aş pune presiune pe televiziuni – “Ori vă schimbaţi conţinutul şi revenim cu bani la voi, ori pa”.

În plus, clientul n-are nimic de câştigat dacă apare la o emisiune unde se ceartă Becali cu Borcea. Totul trebuie să pornească de la agenţiile de publicitate şi de media.

-               Orange a apărut pe  OTV anul ăsta.

-               Sunt mulţi care apar pe OTV, acum depinde şi la ce apari pe OTV. Oricum şi această mişcare se încadrează în aceeaşi poveste, agenţia de media a celor de la Orange s-a dus la ei să le spună că televiziunea lui Diaconescu este pe nu ştiu ce loc la audienţe şi le-a zis că nu trebuie ratat momentul de a cumpăra publicitate la ei, pe sistemul “dacă n-o facem noi, o vor face alţii”.

Dacă vinzi doar cifre şi nu te uiţi la conţinut… Apropo, mă întreb, Orange-ul a câştigat ceva că a apărut pe OTV? O fi zis cineva “Bă, mişto Orange-ul ăsta, c-a apărut pe OTV”? Mă îndoiesc, că toate reclamele alea diafane, profesioniste, respiră OTV

-               Apropo de calitate, ai avut campania cu Sportul Studenţesc “Iubeşte Sportul”, s-a ales ceva de ea?

-               A fost o chestie pro-bono, n-am urmărit-o, l-am ajutat pe directorul de marketing de la Sportul Studenţesc, atât.

-               Dar te-ai băga la o campanie de marketing pentru una dintre echipele mari de fotbal din România?

-               Aş face o campanie pentru Urziceni.

“Brand-ul Steaua e o vrăjeală. Acolo este o gaşcă de interese, de golăneli…

-               Steaua sau Dinamo?

-               Nu.

-               De ce? La urma urmei sunt brand-uri mai tari. Nu ţi-ar plăcea să lucrezi sub/pentru Becali?

-               Da. Şi oricum mi se pare vrăjeală asta cu “brand-ul”.

-               Adică?

-               Păi, Steaua, de exemplu. Nu mi se pare nici pe departe brand-ul care se spune că este. Acolo este o gaşcă de interese, de golăneli, de certuri, de la Gigi până la nu ştiu ce şpriţari au şi ei prin echipă…

-               Gigi nu e Steaua. Hai s-o luăm altfel. Dacă nu era Gigi, ci alt patron, uite, unul pe modelul german, să zicem, despre care nu ştia nimeni nimic, care nu apărea la TV, lucrurile stăteau altfel?

-               Dacă ar fi luat-o în momentul când a luat-o Gigi?

-               Da.

-               Păi, atunci cred că Steaua ar fi fost un brand pentru că n-ar fi avut decât conotaţii pozitive. Avea Cupa Campionilor în spate, era cea mai iubită echipă din ţară, cu cei mai mulţi fani, minus scandalurile de azi. N-avea probleme.

Dacă îi făceam o anliză SWOT, la weaknesses nu ştiam ce să scriu ;) Gigi la Steaua e ca Băsescu la România.

-               Cum o fi fost când Piţi l-a expediat pe Gigi de la antrenamentul Stelei acum câţiva ani?

-               :) :) :)   Habar n-am, cînd a fost asta?

-               Mai la început.

-               Poate se ştiau de la poker. Eu nu-mi imaginez un motiv pentru care să-l respecţi pe Piţurcă. Ca jucător a fost mediocru, ca antrenor, la fel.

Nu comunică, şi bagă mina aia serioasă – Churchill zicea la un moment dat că bărbaţii tăcuţi sunt tăcuţi pentru că n-au ce să spună, aşa şi cu Piţurcă, tace pentru că n-are nimic în cap.

-               Da’ ţie ce antrenor îţi place ?

-               Luceştii şi Dan Petrescu. Oamenii ăştia chiar îţi dau impresia că sunt pasionaţi de fotbal, n-o fac pentru bani. Ăştia vor muri pe trenul de fotbal. Din străinătate, Guardiola şi Van Basten

-               Trecem de la una la alta. Din interviurile pe care le-ai acordat de-a lungul timpului şi tu şi Şerban Alexandrescu se întrezăreşte o “rivalitate” între voi doi…

-               Mda… rivalitate e mult spus, că nu jucăm pe acelaşi teren de bussines. Rivalitate, poate la nivel de cum vedem fiecare lucrurile, că nu m-am mai întâlnit cu Headvertising la un pitch de 7-8 ani.

“Noua campanie a Gazetei?  Mi s-a părut cam…advertising, ceea ce Headvertising-ul nu face de obicei”

-               Aşa. Dincolo de această rivalitate, ce părere ai despre campania Gazetei, “Nouă ne pasă de sport. Poate prea mult!”

-               Mm…

-               Ştiai că e campanie?

-               Da, am bănuit, dar lumea nu cred că şi-a dat seama de la început. Dar nici nu cred că a stârnit o mare întrebare naţională, “Mamă, cine o fi făcut asta?”, nu cred că a avut genul ăsta de impact. Campania… Mi s-a părut mai cinstită cea făcută când au plecat de la Pro Sport, cu Ioaniţoaia, cu imnul…

-               “Cea mai bună echipă din România

-               Da. Nu mi s-a părut  campanie care să ia nuş’ ce premii pe la festivaluri, dar a comunicat foarte corect ceea ce a avut de comunicat. Asta cu “Nouă ne pasă de sport. Poate prea mult”, mi s-a părut cam…advertising, ceea ce Headvertising-ul nu face de obicei. Ei de obicei vin cu chestii mai profunde, mai relevante.

-               E un slogan în oglindă al celor de la UEFA

-               Uite, şi campania celor de la Pro Sport  -“Ştim ce înseamnă să fii suporter” – e cam acelaşi lucru. Tot un fel de advertising, de vrăjeală.

-               “Goluri şi goale” şi “Să rup mâna” sunt emisiuni pentru un canal de sport (este la UPC, nu prinde GSP TV şi Digi Sport aşa că nu l-am putut întreba de emisiuni de la toate canalele sportive) ?

-               Sunt găselniţe de-ale Pro-ului. Ei mereu au iniţiative d-astea, au inventat câteva chestii. Sunt subiectiv, am făcut campania la Sport.ro

-               Nu e problemă, vorbim impresii.

-               Ce părere am…? Mi se pare că au făcut un lucru senzaţional la Sport.ro în condiţiile în care n-aveau fotbal. Au plecat de la premisa “N-avem fotbal, cum dracu’ aduc audienţa?” Mă rog, asta până să vină Europa League.

Şi să inventezi wrestling-ul, care e o obsesie a puştilor, mi se pare senzaţional. Când îmi spunea “Moşu’”, “Bă, rupem pe 9-14 ani!”  îi răspundeam că e nebun – “Cine naiba se uită la <făcătura> aia?!”. Asta până a făcut fi-mio 9 ani şi am văzut ce demenţă este, cum vorbeşte cu toţi colegii la telefon.

-               Ai avut o revelaţie

-               Păi m-am dus cu el la Belgrad, când a venit “dabăl-iu”, „dabăl-iu” (WW) acolo. Apoi am început să-i cunosc eu pe toţi ăia. E un show care prinde. Că vorbim de ce-au adus nou pe piaţă: K-1, ca să respectăm cronologia, este iniţiativa lor. Acum au inventat “naked-news”-ul ăsta

“Ce-au făcut ei la Sport.ro mi se pare o lecţie foarte bună de antreprenoriat. S-au descurcat fără fotbal, cu fotbalul îţi cam leneveşte mintea”

-               Au preluat…

-               Mă rog, au preluat, cam totul este preluat din afară, dar au ştiut ce să ia. Au fler pentru cazurile “Cum faci fără fotbal”. Cu fotbalul e simplu.

-               Totuşi, ăstea nu sunt sporturi – sânii goi şi luptele simulate.

-               Stai un pic, că au şi handbal, tenis şi rugby. De handbal a mai auzit lumea de la Sport.ro, cel puţin la nivel de echipe de club

-               „L-au inventat”, cum le place să spună :)

-               Ce-au făcut ei la Sport.ro mi se pare o lecţie foarte bună de antreprenoriat. S-au descurcat fără fotbal, cu fotbalul îţi cam leneveşte mintea, te laşi pe fund:) E drept că nu sunt sporturi toate, sunt show-uri cele mai multe.

-               Unul dintre “marii” din Pro spunea într-o discuţie particulară că Sport.ro nu este televiziune de sport, este televiziune de entertainment

-               Păi asta sunt. Nu cred că-şi imaginează că sunt televiziune sportivă.

-               Dar lumea şi-o imaginează

-               Dacă e să extrapolăm, şi Gigi Becali tot entertainment este.

-               Apropo, de entertainment, nu-ţi iei lighean să vezi şi tu NBA, că ştiu că eşti fan.

-               Ba da, mă, o să-mi iau până la urmă. Da’ sunt leneş.

-               Scandalul “Horia Ivanovici” afectează în vreun fel imaginea Digi Sport ?  – oamnenii de acolo au zis că la ei nu va fi scandal.

-               Păi Ivanovici nu face Fanatik Show? Acolo nu e scandal?! Ce vrei mai mult? Nu cred că se mai  miră nimeni că o televiziune bagă scandalul din sport la înaintare. De fapt, eticheta asta s-a lipit de sport.

-               Nu s-a mers cam departe?

-               Nu…Păi la cât s-a plimbat pe net chestia aia cu Gigi “pe partea economică” şi la câţi au ascultat-o, uite, lumea nu s-a mai oripilat şi nu a refuzat să se mai uite la Gigi

-               Păi înseamnă că s-a brand-uit Ivanovici, pe sistemul “scandalul adevărat e la noi :)

-               Să ştii că aşa a fost. Mie oricum nu mi s-a părut că ar fi fost un mare scandal, ceva de impact…

-               Te-ai ocupat de campania de promovare a Sport.ro? Dacă „TOŢI bărbaţii sunt la Sport.ro” ce le mai rămâne GSP TV-ului, lui Digi şi Telesport-ului?

-               (Râde) Băi, nu stau tot timpul pe Sport.ro, se mai duc pe la meciuri şi prin altă parte, dar mie mi s-a părut OK că şi-au asumat un target, au zis de la început că sunt televiziune pentru bărbaţi, d-aia ai “Goluri şi goale”, d-aia ai wrestling, skandenberg…

-               S-a “pârlit” TVR-ul cu Liga Campionilor?

-               N-aş zice. Oricum nu mai aveau mare brânză în paleta de transmisini sportive. Plus că ei dau din bani publici. În schimb, mi se pare că “Moşu” a avut DIN NOU un mare bulan, să prindă Europa League cu patru echipe româneşti în grupe

-               Pro-ul a licitat pentru Ligă la vreamea aceea, dar a pierdut în favoarea TVR. Au gândit mişcarea de dinainte, adică atunci când s-au văzut fără Ligă au zis “Europa League va fi baza” sau “Am rămas fără Ligă, trebuie să luăm şi noi ceva”?

-               Păi dacă ştiau de transformarea competiţiei, cred că au făcut-o cu cap, cred că asta au vrut să ia. Au prins 4 echipe româneşti în grupe şi e posibil s-o prindă şi pe a cincea, Urziceniul J

“Prefer să mă uit la Poponeţ sau Ţiriac Jr. decât să-i văd pe Turcu, Becali & co. Ăia parcă sunt mai oneşti decât ăştia , care încearcă să pară nişte mari investitori când ei de fapt sunt nişte manelişti rătăciţi prin fotbal

-               La cât de prost au jucat românii în Europa League, Costi Mocanu probabil le ţine pumnii strânşi celor de ls Stuttgart J

-               Eee, nu cred. Toată lumea vrea ca Urziceniul să treacă mai departe.

-               Ce e mai enervant la fotbalul românesc, talk-show-urile interminabile sau comentatorii slabi care încearcă să se ridice la nivelul unor meciuri mai răsărite din Liga I?

-               Păi, care meciuri ? – că nu le văd:). Eu nu am RCS, aşa că cel mai enervant la televiziunile de sport din România este că nu se prind.

-               A dat-o Ronaldinho în bară de 4 ori fără să pice mingea în reclama de la Nike?

-                Da. Cred că au filmat suficient de mult până i-a reuşit, nu cred că e trucată.

-               Ce să zici, doar eşti fan Nike

-               Adevărat :)   Sunt şi fan Ronaldinho, tot timpul mi-a plăcut. Dar ştii de ce cred că poate s-o dea? L-am văzut pe Le Bron James la un antrenament dând de la colţul terenului la coşul celălalt 5 consecutive

-               Poate era şi asta trucată

-               Nu, că era pur şi simplu o secvenţă filmată dintr-un antrenament, cu un telefon, nu era reclamă la nimic.

-               Fotbalul românesc, mă refer la apariţia pe TV, este al lui Gigi, Borcea, Mitică…

-               Păcat

-               De ce nu apar jucătorii la TV? N.-au cuvintele la ei sau sunt prea fiţoşi?

-               Băieţii de la Urziceni au avut vorbele la ei. Şi am înţeles că aşa sunt tot timpul. Au ieşit la costum, ceea ce mi-a plăcut foarte mult la ei, au vorbit perfect din punct de vedere gramatical. Şi apoi uită-te la Balint şi Ilie Dumitrescu, care şi-au făcut o carieră din televiziune. E o premisă falsă că toţi fotbaliştii sunt agramaţi.

-               Dacă sunt aşa siguri pe ei, de ce nu răspund la telefon?

-               Nu cred că-i lasă conducătorii :) Conducătorii de club sunt prea disperaţi să apară ei, aşa că nu m-aş mira să le interzică fotbaliştilor să răspundă la telefoane. Imaginea conducătorilor de fotbal din campionatul intern e mai jalnică decât cea a piţipoancelor din tabloide :) !

Prefer să mă uit la Poponeţ sau Ţiriac Jr. Decât să-i văd pe Turcu, Becali & co. Aia parcă sunt mai oneşti decât ăştia, care încearcă să pară nişte mari investitori când ei de fapt sunt nişte manelişti rătăciţi prin fotbal.

-               Este imaginea lui Chivu atât de puternică încât să joace în mai multe reclame decât tot lotul naţionalei la un loc ?

-               Nu, dar n-ai de unde alege. Cu toate accidentările lui, Chivu măcar n-are nebunii, beţii. Plus că pe unde a fost, a făcut treabă, atât cât a putut. Mi se pare un tip loial, reţinut, care se dă peste cap ca lucrurile să iasă bine.

-               Cam atât cu fotbalul. Pari un om căruia îi place ce face. Ai căzut vreodată pe panta celor care să facă publicitate doar de dragul de a o face, pentru premii,  şi să uiţi de client?

-               Ăăăă, nu cred. Nu-mi aduc aminte să fi făcut asta. În schimb, dacă mi-a venit o idee drăguţă pentru un client mititel, am împins-o către clientul respectiv, am încercat s-o implementez, şi ca să-l scot pe el în faţă, şi ca să luăm premii.

În schimb, în ceea ce priveşte clienţii mari, nu le-am făcut niciodată o trăznaie care să ştiu că nu va prinde la public, dar îmi va aduce premii. Asta nu înseamnă că am avut succes în toate cazurile, am avut succes în cele mai multe.

Cum s-a născut “Cine este 5?”

-              “Cine e 5”?

-               Aaa, campania pentru Blue Air…A fost foarte simlpu. Am trecut Blue Air-ul de la low cost la Smart Flying.

-               Păi şi ei au făcut ceva ca să fie “smart” în vreun fel?

-               Da, au făcut nişte chestii care i-au mai scos din low cost. Au luat nişte avioane noi, au trimis piloţii la training-uri, adică nu merg la limita decenţei ca să facă cost cât se poate de mic.

La vremea aia, ei erau lideri de piaţă în low-cost. Toate lucrurile bune din low-cost erau lipite de ei, dar şi cele rele. Lumea în România nu ştie ce e low-cost-ul.

Dacă eşti low-cost oamenii cred că nu-ţi faci reviziile la avioane la timp, ai cei mai proşti piloţi sau ai avioane vechi. Nimeni n-a venit să le spună că de fapt merg la alte ore decât celelalte avioane, merg pe aeroporturi low-cost, nu dăm masă în avion, etc. Aşa că oamenii credeau ce e mai rău despre low-cost.

-               Şi cum i-ai ajutat?

-               I-am mutat la Smart Flying. Am făcut spoturi în care spuneam unde merg piloţii la training-uri, la Boeing, de exemplu, sau faptul că e mai convenabil să mănânci o pizza de la mama ei, din Italia, decât să dai banii pe un sandwich în avion. Şi urmează să mai facem nişte spoturi prin care să arătăm de ce este “smart” să mergi cu Blue Air. La un moment dat ei au vrut nişte sporturi pentru studenţi, ei fiind target al low-cost-urilor. Am zis “dacă voi sunteţi <smart>, haideţi să facem o promoţie în care să-i premiem pe ăia <smart>”

-               “Smart” în sensul de “street smart”, poate :)

-               Exact. Nu era o promoţie pentru tocilari, pentru cei cu nota 10, alora li se dau premii, burse… Hai să facem ceva pentru ăştia cu nota 5. A ieşit mare discuţie că încurajăm mediocritatea, m-am spart de râs. De fapt încercam să lipesc eticheta de “smartnees” de clientul meu.

Dacă veneam cu “zeciştii”, p-ăia îi angajam piloţi, nu făceam promoţie pentru ei. Am fost invitat pe la tot felul de discuţii cu nişte pro-decani, ideea este că s-a aflat de treaba asta. Dacă s-a aflat, să trăiţi!, înseamnă că a ieşit bine, mi-am atins scopul.

-               58 de zile libere pe an?! Pe bune?

-               Am dat anul trecut. Am dat o săptămînă în plus la vacanţa de iarnă, i-am dus opt zile la Liverpool într-un team-building, la festivalul Beatles, plus că noi din mai până în octobrie nu muncim miercurea. Ne întâlnim la o piscină, la un grătar. Aşa s-au adunat 58 de zile.

După 53 de minute şi 52 de secunde a putut, în sfârşit să răspundă la telefon şi să meargă la şedinţa unde era aşteptat.

Postari cu subiect asemanator

Post to Twitter

{ 10 comments… read them below or add one }

1 Vladi Martinus 10/12/2009 at 3:38 AM

Bravo, Adrian! Desi sunt la birou, mi-am luat jumatate de ora din timpul de lucru (cu riscul de a fi “luat la 11 metri” :P ) ca sa citesc tot articolul. Foarte bune intrebarile, prin care ai scos ce era mai bun de la interlocutorul tau. Eu, ca si om pasionat de marketing, ma bucur sa descopar cum gandeste un personaj foarte important din publicitatea de la noi.
Felicitari inca o data

2 Alex Enasescu 10/12/2009 at 4:52 AM

Foarte misto interviul! Congrats!

Miercurea libera e o inspiratie pt noi toti…

Si apropo de Lebron James, nici macar n-are nevoie de o minge de baschet: http://www.youtube.com/watch?v=kEDRdnYGiJ0

3 Radu 10/12/2009 at 10:19 PM

N-am reuşit să termin tot… e prea plictisitor, sorry. Ca şi ultimele producţii ale amicului Naumovici. După spotul cu “Star Wars” (nici ăsta prea original, îl ştiam sub formă de banc din liceu, în anii ’80), n-a mai înflorit nimic. Iar aparenţele sunt de golănel îmbătrânit, cu glume de gang (prea multe “bulane”) şi foarte puţină înţelepciune autentică. Mai bine îmi luaţi mie interviu! :)

4 Alex One 10/12/2009 at 11:01 PM

Tipul asta vrea cu tot dinadinsul sa para original ? Ori se crede un geniu ? Mai degraba pare un individ extrem de suficient, n-are dubii in nicio problema, doar certitudini. Sa-i amintesc doar asa o chestie,ca inaintea finalei Milan-Steaua fusese semifinala Milan- Real Madrid 5-0 ? ! Credeam ca exista si machidoni mai de soi decat (prea) mult pomenitul Gigi (o fi vreo reclama pe invers? ) dar bag sama ca m-am inselat. Sau crede ca antibecalismul strident ii confera nus`ce aura. Se poarta.

5 Stefan Beldie 10/12/2009 at 11:02 PM

@ Radu: E o chestie si de gust, si de adresabilitatea.

Eu cred ca Adi a reusit un interviu foarte bun, dar este posibil sa gandesc din perspectiva unei persoane interesate de cateva teme majore atinse in acest interviu.

Inclusiv una extrem de importanta, dar foarte rar discutata: singurul mod in care clientii publicitari si agentiile ar putea determina institutiile de presa sa creasca nivelul calitatii productiilor pe care le ofera.

Asta ca sa dau un exemplu concret :)

6 Adrian Popa 11/12/2009 at 11:38 AM

Vladi – Mulţumesc. Citeste şi tu de acasă pentru a nu avea probleme :)

Alex E. – Multumesc şi dă-i înainte cu Premier League-ul. Man. City joacă fotbal doar împotriva echipelor mari, cu Hull sau Burnley, mai greu. Plus că au cele mai multe egaluri din Premier, 7.

Radu – Nu e nevoie să-ţi ceri scuze că n-ai reuşit să-l termini. E dreptul tău să citeşti cât îţi convine din ce vrei tu. Poate spotul tocmai d-aia a prins, că-l mai ştiau cîţiva oameni iar celorlalţi chiar le-a plăcut.

Alex One – Naumovici şi-a exprimat nişte păreri legate de nişte întrebări puse de mine. Poate că ne-am obişnuit noi ca lumea să fie prea “politically correct”. Omul a renunţat la expresii de genul “nu vreau să supăr pe nimeni dar…” sau pleonasme ca “părerea mea personală” prin care încearcă să se scuze că are o părere. Din cât cât am stat de vorbă cu el mi s-a părut că pur şi simplu asta crede. Atît.

7 cristi 17/12/2009 at 7:32 PM

foarte tare! interviul ala vechi cu naumovici a aparut in gazeta? ca nu mai stiu…

8 Adrian Popa 19/12/2009 at 4:24 AM

N-a aparut, a prins net-ul. Beldie e de vină, ca n-a reusit sa-i faca “publicitate” in sedinţe :)

9 Stefan Beldie 21/12/2009 at 8:44 PM

Si Beldie, si Popa sunt mai inspirati acum decapt erau atunci. Deci vinovatii sunt doi :)

10 Halal Abl 22/03/2010 at 2:40 PM

Era si greu pentru Mosu sa-si dea seama ca wresling-ul “sparge” la pustani in conditiile in care lucru asta il putea vedea in audientele Telesportului pentru ca ei au avut in premiera in Romaina show-ul asta timp de 2 sau 3 ani:)

Leave a Comment

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Previous post:

Next post: