Ce ştii despre fotbalul asiatic? Sigur ai auzit de Nakata la începutul deceniului, îl vezi des pe Ji Sung Park la Manchester United şi îl apreciezi pe Guus Hiddink pentru semifinala reuşită alături de sud-coreeni la Mondialul din 2002. I-ai recunoscut recent şi la Johannesburg, Cape Town sau Port Elizabeth în varianta updatată, probabil ţi-a plăcut Honda şi felul cum au luptat pentru gloria puţină la care aveau de ce să viseze.
Depăşind Estul îndepărtat, există varianta să nu ai prea multe exclusivităţi din zonă în afara celor pe care le postează periodic Sandu Săbău la GSP TV: faptele lui Oli şi Rădoi în Arabia Saudită, respectiv Qatar, pretext de-o deplsare iminentă către proiectul Al Nasr cu Zenga, Ovidiu Petre şi Cociş. E posibil să te fi interesat, dar aici nu vei afla mare lucru despre ei. Azi nu! 
3Surse a împărţit ceva timp cu Scott McIntyre, expertul trustului austrialian SBS în fotbalul asiatic. Uite ce-am aflat…
- Europa e privită drept garantul unui maxim de profesionalism la care poate să tindă un jucător. Asiaticii nu au avut realizări importante aici, cu excepţii lejer estimabile. De ce se întîmplă asta?
- Vorbim în primul rând despre diferenţe imense din punct de vedere cultural şi lingvistic. Dă-ţi seama că pentru ei asta e principala barieră pe care trebuie s-o depăşească. Cine se adaptează, devine util în timp. Cine nu, reprezintă în mod clar o problemă. De aceea cluburile îi cer mai întâi împrumut, discută cel puţin cu jumătate de an înainte să le oficializeze mutarea, toate ca un semn că au învăţat câte ceva din experimentele anterioare.
- Park, Nakata, Nakamura, Honda. S-a mers mult pe varianta produsului de marketing reprezentat de sportiv în viziunea managerilor. Fapt sau mit?
- Stai puţin, să mergem pe alt plan. Majoritatea preferă să rămână în campionatele din care provin. Acasă, toată lumea îi idolatrizează. Observi asta uşor în orice campionat din ţările arabe. Presa îi caută în permanenţă, primesc bani cât n-ar lua nicăieri în altă parte pentru lucruri pe care demonstrează că nu le este foarte greu să le facă. Dacă oricare dintre vedetele din Golf ar ajunge în Europa, nu ar fi decât “another player”. Până şi ei, ca produse de marketing sau nu, realizează asta.
Investiţii masive în salarii
- Ok, deci nu se mai plăteşte nimic fără o garanţie cât de mică a valorii.
- Exact, chiar voiam să-ţi spun să fii atent la numele care vor apărea în viitor. Discuţia cu marketingul putea să aibă loc în momentul în care diferenţa de nivel era uriaşă între Europa şi Asia. Acum, la investiţiile care se fac, nimeni nu-şi mai permite să piardă gratuit un profil de top. Şi agenţilor, pe de altă parte, li se cere să nu vină cu propuneri din medii nesigure.
- Vorbeai de bani. Ce înseamnă contract consistent în viziunea ta?
- Milioane suficient de multe încât să-i ţină departe de orice fel de tentaţie financiară pe oamenii cu adevărat importanţi. De exemplu, Yasser Al Qahtani este unul dintre cei mai buni de pe Continent, dar nici Al Hilal, nici jucătorul, nu au vreun motiv să-şi dorească separarea. La fel şi cu internaţionalii irakieni, cîştigători ai Cupei Asiei. Îţi spun 3 nume care ar face faţă la absolut ORICE nivel în Europa: Nashat Akram, Younis Mahmoud şi Emad Mohamad. De ce nu fac pasul? Raţiuni economice, politice şi sociale. Poate e vorba şi despre incapacitatea unora de a le aprecia calităţile.
Fake Ronaldo, peste Beckham
- Ce mai înseamnă David Beckham pentru Orient?
- E posibl să te surprindă răspunsul, însă influenţa lui a scăzut considerabil după Mondialul din 2002. Cristiano Ronaldo e cel mai popular de cîţiva ani buni, a şi fost protagonist în câteva campanii publicitare înainte să devină starul global de azi. În Japonia, Bundesliga este un campionat urmărit pentru că încearcă să copieze modelul aplicat acolo, Premier League are fani în Coreea de Sud şi în China, Spania şi Italia domină Orientul Mijlociu.
- Să intrăm în afaceri. Am luat un credit important de la viaţă şi vreau să investesc. Pe cine mă sfătuieşti să cumpăr?
- Da, am ceva pentru tine. Huang Bowen, mijlocaş central, ales “Young Player of the Year” în China pentru 2008. Să-ţi zic şi de Scott Jamieson, fundaş stînga la Adelaide, Yoheu Otake de la FC Tokyo, calităţi fantastice pentru un fotbalist de linie mediană. Apoi, mai sunt Shinji Kagawa, mijlocaş ofensiv la Cerezo Osaka, atacantul kuweitian Ahmad Ajab şi, în final, cel mai bun vîrf din Asia, Ismail Matar din Emiratele Arabe Unite. Vreau comision dacă iese ceva 
Sursa foto: reuters.com
{ 2 comments… read them below or add one }
Si dupa sferturile de finala, coreenii cu cine au ajuns in semifinale in 2002?
Mersi pentru atenţionare