Real Madrid ar trebui să ia toate Ligile Campionilor. Pentru că le-a luat pe primele 5.

Ferarri ar trebui să câștige mereu la Formula 1. Pentru că are cea mai bună mașină.

Dinozaurii ar trebui să facă legea pe Pământ. Pentru că odată erau cei mai jmekeri de pe planetă.

Polii mganetici n-ar mai trebui să se schimbe o dată la 200.000 de ani si bacteriile ar trebui să fie singurele forme de viață de pe Terra. Ca doar au fost cele mai spectaculoase la vremea lor, culmea evoluției!

E ușor să-i dai Balonul de Aur lui Messi.

E alegerea celor cu minte odihnită – vezi Zaccheroni si alti selectioneri din Togo si Vanuatu care au scris si ei pe listă primele trei nume care le-au venit in minte cand s-au gandit la fotbal. E ușor să-i dai Balonul de Aur lui Messi. Pentru că e cel mai bun de câţiva ani încoace.
Intrebarea este

de ce n-a castigat CEL MAI BUN, tot ce-i mai bun in fotbal anul trecut? Adică Liga Campionilor sau Mondialul. Simplu. Pentru că anul trecut n-a mai fost cel mai bun, a fost doar bun. Al dracu de bun, dar nu cel mai bun.

Pentru că Balonul de Aur nu se măsoară în driblingurile care le faci intr-un meci, nici în pasele de gol pe care le dai, nici măcar în golurile spectaculoase care pornesc din piciorul fotbaliştilor ci in trofeele pe care le castigă într-un an calendaristic. Kestiile mai sus menţionate sunt doar de departajare când este echilibrul prea mare. Ori Messi nici măcar nu trebuia să intre în finală (Iniesta, Xavi şi Sneijder trebuiau să fie acolo).

E ca şi cum o echipă ar cîştiga campionatul pentru că are cel ma bun golaveraj sau că are cel  mai spectaculos joc, dar este a treia sau a patra la puncte. Cam asta a făcut FIFA anul ăsta, ne-a luat pe toţi, cei care ne uităm la fotbal de plăcere, în balon. Nici măcar de aur. De tinichea.

Atunci cand o echipa romaneasca joaca impotriva uneia straine, avem tendita de-a fi extrem de subiectivi in ceea ce priveste judecarea meritelor  noastre si ale adversarilor nostri.

Concret, daca ai nostri reusesc o evolutie peste asteptarile initiale, automat avem senzatia ca si meritau obtinerea unui rezultat foarte bun. Aproape ca nu mai conteaza ce-a jucat adversarul per total.

Exemplele recente la care ma refer  sunt Roma – CFR Cluj si Steaua – Napoli.

Un exercitiu de imaginatie

CFR Cluj a avut categoric oportunitatea sa scoata macar un egal cu italienii. Totusi, de aici si pana la a spune ca-l si meritau este o cale aproape lunga. A jucat CFR Cluj mai bine decat Roma? Cine spune “da” sa faca un simplu exercitiu de imaginatie.

Sa-si inchipuie ca Roma ar fi jucat exact asa cum au facut-o ai nostri, iar CFR Cluj exact asa cum au facut-o italienii. Iar scorul final sa fi fost egal. In astfel de conditii ar fi meritat  Roma un meci egal?

Inca un exercitiu de imaginatie

In cazul meciului Steaua – Napoi lucrurile sunt chiar si mai simple.

Facem un exercitiu de imaginatie asemanator. In minutul 15, Napoli sa fi condus cu 3-o. Apoi, in minutul 30, arbitrul sa fi eliminat unul dintre atacantii italienilor.

Pana la final, Steaua sa fi avut exact evolutia pe care au avut-o italienii aseara. In repriza a doua sa fi fost tot timpul peste Napoi, Bogdan Stancu sa fi marcat un supergol precum Hamsik.

De asemenea, arbitrul sa acorde 4 minute de prelungiri, De Sanctis sa acuze o accidentare si sa stea la pamant pentru ingrijiri exact cat a facut-o Tatarusanu. Mai mult,  Mazzari sa faca o schimbare, iar acelasi arbitru sa treaca limita minutelor de prelungire.

In acest moment, va intreb: v-ati fi enervat cand il vedeati pe De Sanctis tragand de timp? Asa spun si eu

Ei, cand cronometrul ar fi aratat 6 minute si 58 de secunde peste cele 90 de minute de joc, Radut sa fi marcat golul egalarii. Ar fi meritat Steaua aceasta reusita?

Un pic de concluzie

Pentru majoritatea dintre noi este foarte greu sa privim obiectiv un meci de fotbal in care se intalnesc o echipa romaneasca si una straina. Mai mult, daca echipa romaneasca se intampla sa ne fie draga, lucrurile devin si mai greu de privit limpede.

Eu spun insa ca a privi lucrurile inclusiv din perspectiva pe care am prezentat-o mai sus ne-ar ajuta pe oricare dintre noi sa fim mai aproape de realitate si mai departe de ignoranta.

De asemenea, acest tip de exercitiu este valabil si pentru situatiile din campionatul intern, cand echipe mici reusesc sa scoata rezultate excelente in fata unor echipe mult mai bine cotate, totul insa la finalul unui meci in care echipa mica se apara supraaglomerat, nu are decat un sfert de ocazie, este dominata 90 de minute si scapa fara gol ca prin minune.

Acum imi vine in minte meciul Unirea Urziceni – Steaua, cand meciul in sine a fost inghitit de contextul in care partida s-a desfasurat.

Dupa ce Steaua luat aproape tot ceea ce era mai bun de la Urziceni si dupa ce la Urziceni au ajuns tineri fotbalisti de la Steaua II , toata lumea se astepta ca echipa lui Ilie Dumitrescu sa castige fara probleme.

Faptul ca nu a facut-o a inchis definitiv discutia despre fotbalul propriu-zis si a deschis-o pe cea de pe langa fotbal.

Indraznesc sa spun ca fotbalistic vorbind, Steaua nu merita sa piarda acel joc. Ca a dominat tot meciul, ca a avut mult mai multe situatii periculoase decat Unirea. Totusi, au pierdut.

Nu va mai rog sa va imaginati un tablou in care Steaua sa se fi aparat in acel meci exact cum au facut-o cei de la Urziceni, Unirea sa fi dominat copios si totusi sa piarda meciul. Ma bazez pe faptul ca am fost suficient de limpede in exemplele de mai sus.

PS: ceea ce este cu adevarat iritant la meciul Steaua – Napoli nu tine de corectitudinea prelungirii acestei partide, ci de faptul ca nu prea ne putem imagina si ca o echipa romaneasca sa beneficieze vreodata de o astfel de situatie intr-un meci disputat pe un stadion din vestul Europei.

Ar trebui să fii un pic (mai mult) ipocrit să spui că Inter ar fi luat Liga fără Mourinho în acest an (sau în oricare altul:)). Pardon, să gândeşti. Că de spus, nu cred că ar îndrăzni cineva s-o spună.

Au fost meciurile retur cu Chelsea şi Barcelona în Ligă şi returul cu Milan în Serie A, ca să amintim “masterpiece-urile” lui Jose din acest sezon.

Şi poate, mai presus de tactică a fost încrederea pe care le-a dat-o unor jucători, care în urmă cu un an nu mişcau în front, în faţa lui Man. United.

Aici însă a intervenit primul factor non-Mou: transferurile. Da, el a vrut un “încă un atacant, un mijlocaş central de creaţie şi încă un fundaş central (declaraţie dată imediat după eliminarea din Ligă cu United)”, dar trebuia ca aceste transferuri să se mai şi realizeze.

Inter a făcut cea mai bună campanie de achiziţii de anul trecut din fotbalul mondial – în afară de Motta (care a jucat constant bine), Inter a transferat numai titulari.

Avans de 14 puncte faţă de Roma pierdut…

Deşi numai bine n-a jucat  în turul campionatului, Inter a reuşit să termine prima parte a sezonului la 10 puncte de Milan şi 9 de Roma (erau 14 prin octombrie).

Campionat rezolvat? Întrebaţi-l pe Mourinho. Parma (d), Napoli (d), Genoa (a), Palermo (d) şi bomboana de pe colivă, Catania (d). Inter a uitat cum se câştigă în deplasare.

Şi dacă mai pui şi cel mai fricos meci pe care l-a făcut Inter în ultimul an, cel cu Roma (în care a dat-o de trei ori în bară) peisajul nu mai e deloc  roz.

…pentru a le arăta interiştilor cum e Champions League dincolo de “optimi”

Bine, în tot acest timp Inter le elimina pe Chelsea şi CSKA din Ligă. Şi pentru prima dată de la Cuper încoace, vedea cum arată sferturile Ligii.

În Serie A, Inter s-a cârpit în final cu Lazio şi Chievo, în timp ce Roma n-a ştiut cum să-i ţină în frâu pe Pazzini şi Cassano, ultimii nebuni care ar mai fi putut aduce titlul pe Meazza.

La cât de prost a jucat Roma împotriva lui Bari, Atalanta şi Lazio, a pierdut singurul meci din ultima parte a sezonului, pe care chiar merita să-l câştige.

Când tactica lui Mou s-a blocat

Înainte de Roma-Sampdoria a fost, însă, Inter-Juventus. Singurul meci în care l-am văzut pe Mourinho, în acest sezon, ţipând ca un nebun (în timp ce-şi rupea hainele de pe el) la Eto’o. Nu pentru vreo ratare, ci pentru că, prin minutul 30, nu făcea pressing în jumătatea lui Juve.

Singura ocazie a lui Inter în 45 de minute a fost un şut de la 20 de metri al lui Motta.

Apoi, după “roşul” lui Sissoko şi chinurile lui Milito şi Eto’o, Maicon…a adus titlul.

E genul de gol care te oftică (ăsta e cuvântul) dacă te baţi la titlu cu echipa care-l reuşeşte.

Cum dracu’ să tragi 75 de minute s-o bagi în poartă din toate poziţiile, cu toate procedeele posibile şi, apoi, să vină unu care cere mărire de salariu an de an şi să dea un gol aşa, (la) mişto?

Câteodată, ca sa-ţi iasă, trebuie să-ţi bagi picioarele

N-a fost singura dată când tactica n-a fost de ajuns. Acasă cu Chelsea şi CSKA au intrat în acţiune  Cambiasso (care dă 2-3 goluri pe an) şi Milito (Milito a fost în priză tot sezonul).

Apoi, cu Barcelona, acasă, Motta a recuperat tot ce-a fost omeneşte posibil iar Pandev s-a visat Messi pentru 90 de minute (şi i-a ieşit). Asta în timp ce Eto’o alerga ca nebunul pe drepata, pentru că Balotelli era preocupat să se certe cu…tot stadionul.

Cu Udinese Sneijder a aştepta minutul 93 ca s-o bage în aţe iar cu Atalanta Mariga a adus Interul în avantaj.

La Siena, în ultima etapă, din nou n-a mai fost vorba de tactică. Totul a stat în cursa lui Zanetti (a câta, oare?) şi şpiţul lui Milito.

Despre finala CL, ce se mai poate spune? Inter ar fi învins Bayernul chiar dacă pe bancă stătea Ţălnar.

La succesul Interului din acest sezon au participat-ştiu, pare neverosimil- (şi) jucătorii (nu, nu aceiaşi din sezoanele trecute – 5 dintre noile achiziţii au fost titulari la Inter în acest sezon).

Atu-urile lui Inter din acest sezon au fost Mourinho, Milito, Maicon, Zanetti, Lucio, Sneijder, Eto’o, Pandev, Samuel sau Cambiasso. Aşa că, dacă nu vinde tot în această vară, Inter va avea cam aceleaşi şanse la titlu şi Ligă pe care le avea şi la începutul sezonului trecut.

Poate chiar mai mari, dacă Moratti cheltuieşte cu cap cei 100 de milioane pe care îi are pregătiţi pentru transferuri.

Dacă eşti echipă de fotbal, nici un antrenor n-o să te pună să visezi că ajungi ca Barca. Cu excepţia cazului în care pe tehnician îl cheamă Nati Meir. În afara lui, mai există o şansă pentru comparaţie: tu, blaugrana wannabe, să-l ai adversar pe Mourinho. Sigur se descurcă să te-arate lumii în procente care prind recorduri de eficacitate inutilă. Statistica ştie tot.

Cum a fost Bayern – Interul meu? Să vedem!

Cu ce începem? Hai cu Milito. Da, el a dat ambele goluri şi n-ai cum să te ascunzi de tabelă. 100% man of the match şi motiv pentru snobi să dea fuga la fan shop să pună mâna pe tricouri nerazzurre cu 22. Sau să alerge la chirurgie plastică pentru că nasul proemitent şi cîrn a devenit instant la modă.

OK, putem să ne retragem puţin. Normal, doar vorbim de echipa lui Mourinho şi se presupune că la asta suntem buni. Sneijder e fantastic. A fost mai Xavi decît originalul (can’t help it, catalanii sunt etalonul) şi a lăsat impresia că Inter chiar a contat în atac. Creativul din ofensiva echipei Speciale a însemnat pentru mine Wesley (despre care am aflat în timpul meciului de la Emil Hossu Longin că e divorţat şi, mai nou, combinat cu o actriţă HOT). Menţiunea din paranteză e irelevantă, însă mi s-a părut simpatic să dau share mondenului, nu pasei geniale din minutul 34.

Acum, să mai tragem puţin înapoi, tactic vorbind. Ough! Sînteţi toţi 8! Eto’o e golgeter sacrificat, din nou. Caută disperat culoare de închis şi nu e o remarcă rasistă, ci unul dintre desenele pe care i le-a prezentat Jose înainte de meci. Nu-l suspectez pe camerunez că se bate în IQ cu Lampard, aşa că îmi descriu progresiv o discuţie pe probleme de aşezare în teren.

Cred că Mou şi-a făcut mai mulţi nervi când i-a explicat ce are de făcut decât la duelurile dureroase (pentru român) dintre Robben şi Chivu. Esenţialul rămâne că a înţeles. La fel au făcut şi restul de 7. Mă văd nevoit să spun ceva şi de Cristi. A fost praf. De fapt, făcut praf. Robben, care a însemnat sîmbătă seară Bayern Munchen, i-a căzut în bandă fix căpitanului naţionalei. Am reţinut două mingi respinse în aut de Chivu de lîngă Arjen. În rest, dribling, picioarele îşi fac datoria derutant, pericol pentru Julio Cesar.

Din păcate pentru nemţi, niciodată concretizat. Scenariul şi-a tras şi “duble” suficiente pentru Madrid 2010, iar Chivu a văzut ultima jumătate de oră de pe bancă. Inter nu e Perfect Eleven. Cred că nici nu şi-a dorit asta. Mourinho a impus ca maxim al evoluţiei din teren aşteptările sale şi finala i-a mai adus câteva milioane în plus pe oferta de la Real.

La ora asta, în şcoli e linişte. De luni dimineaţă, pe terenurile de beton sau din faţa blocului, “ăla care-i dribla pe toţi” va avea alte pretenţii de la viaţă. O să se ceară fundaş.

536 de pase din 643 încercate (83%) a reuşit Bayern, faţă de 176 din 289 (61%) Inter

Schweinsteiger a pierdut numai 10 mingi din 114 jucate

104.335 metri au alergat bavarezii, în comparaţie cu cei 102.219 ai adversarilor

Telecomanda mea a văzut mai multe meciuri ca mine. Eu la unele am mai adormit.  Garantat ea este mai îndreptăţită să îşi spună părerea după Inter – Bayern 2-0. So, nu am ce să face decît să transmit ce mi-a pîlpîit ea cu luminţa aia roşie a ei.

- Van Gaal îl schimba mai devreme pe Olic, dar nu îl găsea pe teren pe Ivica. Norocul olandezului a fost că l-au reperat camerele tv. Klose pe Olic trebuia să îl schimbe, dar nimeni nu îşi mai imagina că atacantul mai este încă pe teren.

- Jucătorii lui Inter trebuie să fie foarte frustraţi. Indiferent de ce fac ei pe teren, de cîte goluri dau, de cîte pase de gol, tot Mourinho este declarat omul meciului.

- Posesie: 66% pentru Bayern. E clar ce rugăminte au avut cei de la Inter înaintea meciului. „Dă şi mie mingea cît să dau două goluri. În rest faci tu ce vrei cu ea. Nu mă interesează subiectul.”

- La final ziceai că e vreo paradă a steagurilor. Cu greu găseai unul al Italiei. La cîţi străini sînt la Inter e clar că au compartiment special în avion pentru transportul steagurilor.

Am vazut finala Ligii Campionilor alaturi de un prieten caruia fotbalul ii este mai mult decat indiferent. Iar intrebarile din titlu sunt doar o mostra din ceea ce am discutat timp de vreo 3 ore.

Desi pentru el nu era modul perfect de a-si petrece sambata seara, a rezistat eroic la toate comentariile mele si a tras o concluzie mai clara decat sunt in stare sa emita multi dintre cei care lucreaza intr-o redactie de sport: Inter a castigat Liga Campionilor pentru ca Mourinho l-a dominat pe van Gaal. Portughezul si-a facut mai bine lectiile pentru acest meci, si-a studiat exemplar adversarul si, mai presus de toate, a aratat ca stie totul despre propriii jucatori.

La final, am cazut de acord ca simplitatea in fotbal e benefica. Paul stie acum cine e Jose Mourinho si de unde e Inter dar, mai presus de toate, stie ca fotbalul adevarat e un spectacol pentru care merita sa-ti pierzi o sambata seara.

1. Spre deosebire de altii,  nu au investit sume obscene pentru a castiga trofeele de anul acesta.

2. Desi din monitorizarile meciurilor jucate de ei in Liga Campionilor reiese ca ar sta slab intr-o gramada de arii, totusi au reusit sa exceleze in privinta celui mai important element de statistica – scorul final.

3. Au reinviat traditia superdefensivei dupa ce in urma cu niste ani reusisera sa-l faca de ras pe Herrera. Si-i mai aduce cineva aminte pe Colonesse si Galante? Saracul Zanetti a avut onoarea sa joace alaturi de ei.

Pentru Recoba, Adriano sau Vieri. Şi pentru Pirlo, Roberto Carlos şi Seedorf.

Pentru fiecare dată în care Inter şi-a dat cu stângu-n-dreptu’ luând fotbalişti care ar fi putut fi, la superpreţuri, sau când i-a dat mai departe pe cei care chiar au ajuns fotbalişti, dar nu pe Meazza.

Pentru prima dată în ultimii 25 de ani Inter a făcut o campanie de achiziţii, pe bune. Simte şi Moratti cum este să cheltuieşti cu folos banii.

O maşină de goluri – 25 de milioane.  Cel mai bun pasator din Ligă (6 assist-uri) – 15  milioane (plus încă 3 pentru că a luat Liga-când au pus clauza asta în contract cei de la Real au zis că-s bani pierduţi). Câştigarea Ligii: nepreţuită!

Două goluri cu Milan, golul care a adus Cupa Italiei, golul care a păstrat Lo Scudetto pe Meazza şi golurile care au adus a treia Ligă/Cupă a Campionilor a lui Inter – au fost 25 de milioane de euro care au cumpărat 45 de ani de frustrări. Inter şi-a luat atacant de la solduri

Şi după câteva sute de demarcări, mii de devieri, zeci de  fente din gleznă şi fix 30 de goluri s-a dovedit că Inter a cumpărat un Principe la preţ de cerşetor.

Despre finală se poate spune atât: nu poate Robben dribla, cât se poate Inter apăra Şi pentru că doar cu Inter The Special One a făcut tripla, sigur nerazzurri sunt…A Special Team.

Sursă foto: gazzetta.it

E evident de ce la doar 48 de ore după ce a luat titlul în Spania, Barcelona l-a cumpărat pe Villa. Vor mai multă precizie în faţa porţii, deşi nu ratările i-au împiedicat să se califice în finala Ligii Campionilor, ci lipsa ocaziilor.

Păcat de Zlatan, poate ar fi meritat încă o şansă (greu de crezut că va fi păstrat. Sau poate va fi jucat în partea stângă, pentru a fi mereu cu faţa la poartă, cine ştie).

16 goluri (plus 4 în Ligă) şi 7 assist-uri în La Liga, în 29 de meciuri,  nu sunt puţine. Dar, probabil, conducătorii blau-grana au dreptate. 44 de milioane de euro  plus Eto’o ar trebui să-ţi cumpere mai mult de atât.

Prin comparaţie, Villa are 21 de goluri (plus 2 în UEFA) şi 3 assist-uri în campionat, în 32 de meciuri.

Diferenţa nu e chiar atât de mare. Dar frustrarea trebuie să fie.

Cum să iei cel mai bun fotbalist al unei echipe, el să nu joace nimic în trei meciuri contra ei şi să iei bătaie de la respectiva echipă atunci când te doare mai tare? Uneori poate că atunci când tragi linia, aceasta trebuie să fie un pic curbată, nu neapărat dreaptă.

Mai ales că l-au avut pe Eto’o în echipă, care le câştiga Liga Campionilor (şi nu numai cu un an mai devreme). Chestiune de feeling când îl dai la Inter? Înseamnă că Guardiola e cam nesimţit

OK, Villa se justifică. Dar dacă după el vor veni  Fabregas şi Rooney, lucrurile se complică.

Unde vor juca cei doi? Fabregas în locul cui? Xavi?! Nu cred. Busquets? Poate, dar Barca ar juca fără închizător, Iniesta sau Xavi nu sunt chiar aşa greu de driblat. N-au antrenamentul de a fi în alunecări tot timpul.

Iniesta, care ar fi trims în banda stângă? Atunci la ce-a mai tras săracu Bojan (şi-a tras bine, direct la ţintă) în acest sezon?

Când o să mai joace Pedro? Sau Keita?

De Rooney nici n-are rost să mai vorbim. Asta dacă nu cumva vor să-l vândă şi pe Villa până începe campionatul Sau să-l ţină ca rezervă a lui Iniesta, în cazul în care el va juca în banda stângă.

Chiar dacă nu s-a calificat în finala Ligii anul ăsta, Barcelona începe să dispere prea devreme. Şi la sumele vehiculate (Fabregas-45-50 de milioane; Rooney-90 de milioane) pare a-i întrece cu mult pe madrileni – Mourinho când/dacă se duce la Real  are 80 de milioane ca plafon de transferuri

Catalanii încep să pună bazele unei echipe care ar arăta foarte bine la Football Manager. Dar şi acolo există un capitol numit moral, care, dacă nu este la 100%, se vede pe teren.

PS: Un fundaş central ar fi o achiziţie bună, dar asta înseamnă că Guardiola ar trebui să recunoască cheltuirea aiurea a 25 de milioane de euro pe Cigrinski.

Michael Ballack again. Tipul ne-ar putea aduce vizitatori din Germania, mai ales după dezvăluirea pe care o voi face imediat. Simt asta.
Zilele trecute, mă plimbam relaxat pe site-urile de sport în căutare de comic. First stop: Sport Total FM. (.ro). Un brand serios. În top 5-ul subliniat de portocaliu, apare Ballack. Până aici, nimic ieşit din comun, deşi locul pe care au poziţionat ştirea mi s-a părut dubios. Era prima. Am citit exclusivul din faţă şi mă aşteptam la cel puţin una grea de genul celei în care Cristian Ţopescu le ura “La mulţi ani!” Andreei Răducan şi lui Marius Urzică. Toate astea s-au întîmplat în jumătate de secundă (vă daţi seama ce repede gândesc dacă aţi citit meditaţia mea maximă în aproape de 10 ori mai mult timp? B-) ).

N-a fost să fie. Nooo. Acum, nimeni nu se mai juca. Era vorba de Ballack. Accidentat, mijlocaşul va rata Campionatul Mondial. Trist pentru el, dar motiv pentru Sport Total FM să se scoată pentru restul existenţei internetului. Îmi imaginez ce-o fi fost în redacţiile de la Bild şi Kicker când au aflat că băieţii din .ro au surse mai bune ca ei. Miros sânge, s-a lăsat cu disponibilizări la reporteri speciali. Sigur!

Omul care semnează ştirea, Georg Lorenz, are un nume care vorbeşte de la sine în ceea ce-i priveşte descendenţa. S-ar putea să fiu foarte prost, dar chiar nu am auzit de el. Totuşi, mi-e greu să cred că Ballack, după ce-a aflat că stă acasă şi ratează argintul (ştia că la mai mult n-are cum să viseze vreodată), a pus mâna pe iPhone (o avea?) şi l-a sunat prima oară fix pe Georg.

Sau poate medicii să-l fi dat în gât, că ăştia-s  alunecoşi. Ideea de bază e că Lorenz le-a luat-o tuturor înainte şi, fără ca publicaţiile de care am amintit mai sus să reacţioneze, a dat-o instant pe site. Mi-a plăcut mereu clişeul cu “înfrîngerile usturătoare”, aşa că mă grăbesc să reclam una pentru mass media worldwide. Chiar aşa să vă umilească…

…Sper că măcar l-aţi citat. Nu vă verific, merg pe bună credinţă.