Ce ştii despre fotbalul asiatic? Sigur ai auzit de Nakata la începutul deceniului, îl vezi des pe Ji Sung Park la Manchester United şi îl apreciezi pe Guus Hiddink pentru semifinala reuşită alături de sud-coreeni la Mondialul din 2002. I-ai recunoscut recent şi la Johannesburg, Cape Town sau Port Elizabeth în varianta updatată, probabil ţi-a plăcut Honda şi felul cum au luptat pentru gloria puţină la care aveau de ce să viseze.

Depăşind Estul îndepărtat, există varianta să nu ai prea multe exclusivităţi din zonă în afara celor pe care le postează periodic Sandu Săbău la GSP TV: faptele lui Oli şi Rădoi în Arabia Saudită, respectiv Qatar, pretext de-o deplsare iminentă  către proiectul Al Nasr cu Zenga, Ovidiu Petre şi Cociş. E posibil să te fi interesat, dar aici nu vei afla mare lucru despre ei. Azi nu!

3Surse a împărţit ceva timp cu Scott McIntyre, expertul trustului austrialian SBS în fotbalul asiatic. Uite ce-am aflat…

- Europa e privită drept garantul unui maxim de profesionalism la care poate să tindă un jucător. Asiaticii nu au avut realizări importante aici, cu excepţii lejer estimabile. De ce se întîmplă asta?

- Vorbim în primul rând despre diferenţe imense din punct de vedere cultural şi lingvistic. Dă-ţi seama că pentru ei asta e principala barieră pe care trebuie s-o depăşească. Cine se adaptează, devine util în timp. Cine nu, reprezintă în mod clar o problemă. De aceea cluburile îi cer mai întâi împrumut, discută cel puţin cu jumătate de an înainte să le oficializeze mutarea, toate ca un semn că au învăţat câte ceva din experimentele anterioare.

- Park, Nakata, Nakamura, Honda.  S-a mers mult pe varianta produsului de marketing reprezentat de sportiv în viziunea managerilor. Fapt sau mit?

- Stai puţin, să mergem pe alt plan. Majoritatea preferă să rămână în campionatele din care provin. Acasă, toată lumea îi idolatrizează. Observi asta uşor în orice campionat din ţările arabe. Presa îi caută în permanenţă, primesc bani cât n-ar lua nicăieri în altă parte pentru lucruri pe care demonstrează că nu le este foarte greu să le facă. Dacă oricare dintre vedetele din Golf ar ajunge în Europa, nu ar fi decât “another player”. Până şi ei, ca produse de marketing sau nu, realizează asta.

Investiţii masive în salarii

- Ok, deci nu se mai plăteşte nimic fără o garanţie cât de mică a valorii.

- Exact, chiar voiam să-ţi spun să fii atent la numele care vor apărea în viitor. Discuţia cu marketingul putea să aibă loc în momentul în care diferenţa de nivel era uriaşă între Europa şi Asia. Acum, la investiţiile care se fac, nimeni nu-şi mai permite să piardă gratuit un profil de top. Şi agenţilor, pe de altă parte, li se cere să nu vină cu propuneri  din medii nesigure.

- Vorbeai de bani. Ce înseamnă contract consistent în viziunea ta?

- Milioane suficient de multe încât să-i ţină departe de orice fel de tentaţie financiară pe oamenii cu adevărat importanţi. De exemplu, Yasser Al Qahtani este unul dintre cei mai buni de pe Continent, dar nici Al Hilal, nici jucătorul, nu au vreun motiv să-şi dorească separarea. La fel şi cu internaţionalii irakieni, cîştigători  ai Cupei Asiei. Îţi spun 3 nume  care ar face faţă la absolut ORICE nivel în Europa: Nashat Akram, Younis Mahmoud şi Emad Mohamad. De ce nu fac pasul? Raţiuni economice, politice şi sociale. Poate e vorba şi despre incapacitatea unora de a le aprecia calităţile.

Fake Ronaldo, peste Beckham

- Ce mai înseamnă David Beckham pentru Orient?
- E posibl să te surprindă răspunsul, însă influenţa lui a scăzut considerabil după Mondialul din 2002. Cristiano Ronaldo e cel mai popular de cîţiva ani buni, a şi fost protagonist în câteva campanii publicitare înainte să devină starul global de azi. În Japonia, Bundesliga este un campionat urmărit pentru că încearcă să copieze modelul aplicat acolo, Premier League are fani în Coreea de Sud şi în China, Spania şi Italia domină Orientul Mijlociu.

- Să intrăm în afaceri. Am luat un credit important de la viaţă şi vreau să investesc. Pe cine mă sfătuieşti să cumpăr?
- Da, am ceva pentru tine. Huang Bowen, mijlocaş central, ales “Young Player of the Year” în China pentru 2008. Să-ţi zic şi de Scott Jamieson, fundaş stînga la Adelaide, Yoheu Otake de la FC Tokyo, calităţi fantastice pentru un fotbalist de linie mediană. Apoi, mai sunt Shinji Kagawa, mijlocaş ofensiv la Cerezo Osaka, atacantul kuweitian Ahmad Ajab şi, în final, cel mai bun vîrf din Asia, Ismail Matar din Emiratele Arabe Unite. Vreau comision dacă iese ceva

Sursa foto: reuters.com

Vine Campionatul Mondial şi oamenii care au plătit ca să-l poată difuza încearcă să scoată cât mai mult din el. Asta chiar dacă nu a început. Evenimentul e uriaş, audienţa pare garantată, dar asta nu-i împiedică pe cei care gîndesc să-i facă un build-up cel puţin decent.

TVR se comportă exact ca şi cum Mondialul i-ar fi căzut from high above în grilă. Nici un efort, nici un spot incitant, nimic. Asta cu atât mai mult cu cât România îl ratează, campania agricolă e gata de start, iar Samuilă (ştiu, am o obsesie) n-o să comenteze nici un meci, deci marea lui masă de fani e compromisă.

La asta adăugăm că plafonaţii care au făcut Liga mai atractivă pe MUTE se întorc în varianta estivală. Tot la microfon. Noroc de vuvuzele

Revenind la promovarea World Cup, am găsit pe net nişte chestii care m-ar fi trimis atent la TREABA din iunie chiar dacă aş fi fost de-ăla care-i spune fotbalului soccer. Take a look!

Spot BBC

ESPN

ESPN – foarte fain

SBS pentru Coreea de Sud

Globo TV Brasil

TV Azteca Mexic

Televicentro Nicaragua

Televicentro Nicaragua 2

ATV Peru

TV Max Panama

TV 7 Thailand – aici s-ar putea să greşesc…pare un clip mai cuprinzător cu fete îmbrăcate puţin şi numere de telefon care te cheamă lângă receptor

Acum, TVR-ul. Clipul nostru constă în nimic, e total neatractiv şi probabil că se lipeşte de conceptul din ’70 (cel mult). E atât de prost, încât le e ruşine să-l răspândească. Partea GREA cade în sarcina Telesportului. Cel mai interesant “program” al lor din ultimele două săptămâni constă într-o bandă care le numără orele până să aibă ce difuza. Adică reluări.

Pe tvr.ro, nimic mai bun. Un banner greu vizibil într-o dreapta jos abătută. Muuuult prea puţin. E ca şi cum băieţii fac un favor imens competiţiei şi nu mă prind de ce. Mondialul vine cu un copil adoptat pe care părinţii şi-au dat seama că nu-l mai doresc. Asta în condiţiile în care învaţă decent la şcoală şi nu are decât vina că ai lui au semnat nişte acte.

Next step? “Treci la tine-n cameră, fraiere! De mâine, te dăm doar în reluare! Are Mărioara Murărescu superediţii de Tezaur”. Bine că nu le comentează Bocanaciu feat. Olaianos. Ar fi devenit Mary Murărescu. Întrebaţi-l pe Sammy Eto’o de ce.

Gazeta Sporturilor a publicat in ultimele zile doua materiale din categoria  “presa grea” – amanunte aici si aici.

Actiunile de genul acesta nu sunt o raritate pentru Gazeta, dar par sa se fi intensificat de la inceputul crizei.

Interesant este ca in vremurile bune ale afacerilor din presa scrisa calitatea continutului ajunsese o chestiune putin importanta comparativ cu atentia care se acorda promotiilor si concursurilor repede aducatoare de cresteri in vanzari.

In schimb, merita remarcat ca intr-un moment nefericit pentru piata media, Gazeta incearca din nou sa faca lucrul la care se pricepe cel mai bine.

Am incercat sa obtin pozitia Orange vizavi de acest subiect, motiv pentru care le-am adresat doua intrebari:

• in conditiile in care Orange a semnat un parteneriat de imagine cu Dinamo, ce parere are compania vizavi de faptul ca un oficial al acestui club jigneste un jucator (purtator al unui echipament pe care se afla logo-ul Orange)?
• ce parere are Orange vizavi de violenta limbajului folosit de domnii Cristi Borcea (actionar si director executiv Dinamo) si Vaile Turcu (actionar Dinamo)?

Prin intermediul unui mail trimis de Catalina Pislaru (CSR Officer), Orange ne-a anuntat ca nu comenteaza subiectul.

Sursa foto: Gazeta Sporturilor (www.gsp.ro)

“Cu cine să câştigăm, cu pisatul ăla, cu gunoiul ăla de Dolha? Ne-a mâncat campionatul”. (mai multe aici)

Declaratia ii apartine lui Vasile Turcu si in ciuda formularii de santier este extrem de complexa.

In primul rand arata cat pricepe actionarul lui Dinamo din jocul de fotbal. Apoi, arata care este nivelul sau intelectuale si care sunt capacitatile sale de comunicare.

Dincolo de asta,  este tare interesant de aflat ce parere au cei de la Orange, sponsorul principal al lui Dinamo, legat de faptul ca-si lipesc sigla pe pieptul a ceea ce partenerul lor, Vasile Turcu, numeste “gunoiul de Dolha“.

Sau ce parere au cei de la Pepsi legat de faptul ca-si asociaza imaginea cu un “pisat” precum portarul lui Dinamo.

Am contactat reprezentantii celor doua companii si asteptam pozitiile acestora.

Astăzi, ora 20:30, Dinamo-Steaua, Digi Sport.

85 de milioane de euro (102 milioane cu TVA) ca să dai cel mai tare meci al campionatului miercurea (în seară de Champions League) cu aproape o repriză care se suprapune cu Barcelona-Stuttgart.

“Păi, nu ieşim la vopsea”, vorba unui om care din domeniul construcţiilor. Chiar că.

Nu ştiu cum se face programarea etapelor, dar cu siguranţa nu se face bine.

N-am datele dar nu-mi aduc aminte ca vreun Milan-Inter, Real-Barcelona sau Boca-River să fi picat într-o intermediară. Ţin minte că a existat un Inter-Milan pus vinerea, de la 16:00, dar din raţiuni de securitate, era imediat după ce fusese ucis un carabinier la Catania-Palermo.

Oamenii de la Digi s-au trezit la un moment dat (prea târziu însă) şi au încercat să mute etapa peste trei zile. Mişcare isteaţă dar, repet, târzie.

Vorba “dai un ban, da’ face” nu se aplică în Liga I. La noi dai un ban şi speri să iasă bine.

De când Real Madrid a ratat calificarea în optimile UCL, ziarele și blog-urile de profil sunt pline de clișee de genul „banii n-aduc fericirea”, „banii nu aduc performanța”, „sport vs. Marketing” și altele.

Da, acest articol poate fi considerat și un răspuns la 2 articole scrise de Marius Geanta și Daniel Marton pe 3surse („Politica anticiclică și profitabilă a Realului”, respectiv „Marketing versus Sport”).

După cum îi spuneam și lui Marius în iulie, anul trecut, tactica președintelui lui Real Madrid este una cât se poate de riscantă – fie vedetele aduse la echipă își confirmă valoarea individuală și în cadrul echipei, ajutând la câștigarea de trofee, fie nu vor reuși acest acest lucru, ceea ce va duce la ratarea unor trofee importante (Cupa Campionilor este unul din ele) și, implicit, la dezamăgirea sau chiar pierderea fanilor.

Ei bine, în momentul de față Real Madrid se vede în cea de-a doua situație: după o serie de investiții masive în achiziția de jucători, ROI (return on investment, un termen economic care se calculează ca profit din investitii/costuri de investiții) este unul negativ.

Chiar dacă au recuperat o parte din investiții prin imaginea pe care jucătorii au adus-o și o aduc clubului sau prin vânzarea de materiale promoționale (tricouri cu numele jucătorilor, calendare etc.), am mari dubii că acestea au reușit să acopere măcar jumătate din cheltuieli.

Bun… aș vrea să analizăm comparativ strategia celei mai mari rivale a Realului, după care voi trage câteva concluzii.

V-ați aștepta să spun că Barcelona nu a investit deloc în marketing… total greșit! Simplul fapt că nu joacă cu vreun mare sponsor pe tricouri (ba dimpotrivă, ei sunt cei care „plătesc” – a se citi „donează bani”- ca să joace cu numele UNICEF pe tricouri) nu înseamnă că nu ar fi marketing în spate.

Gândiți-vă numai cât capital de imagine le aduce faptul că au o strategie de CSR (Corporate Social Responsibilty, pentru cine nu știe)puternică – cred că sunt singurul club de fotbal din lume care au o astfel de strategie, bine definită.

Apoi, chiar dacă nu au așa multe vedete în echipă, Messi și Henry sunt 2 personaje care apar în multe din reclamele marilor companii, în ultimii 2-3 ani. Apoi, ei au ales o strategie pe termen lung, de construire a imaginii în timp, prin performanțele lor sportive.

Și iată că a dat roade: într-un singur sezon, au reușit să câștige absolut toate trofeele posibile (6 la număr). Gândiți-vă ce lovitură de imagine- clubul care reușește să câștige toate competițiile în care a fost angrenat pe parcursul unui sezon, cu antrenorul care se afla la primul său mandat la echipă.

Să fim serioși… îmi aduc aminte că până și pe Yahoo au apărut știri despre FC Barcelona (și, credeți-mă, americanii sunt total pe dinafară cu fotbalul), deci imaginea clubului s-a cam răspândit pe toate continentele.

În fine, aici nu este vorba de Marketing vs. Sport / marketing vs. Investiții etc. Este vorba de strategii de management.

Florentino Perez a ales să mizeze pe un marketing agresiv, prin investiții masive într-un interval de timp foarte scurt, pentru a atrage un capital de imagine cât mai mare și, odată cu el, cât mai mulți clienți (în cazul de față, clienții sunt suporterii echipei și fanii din toată lumea, care aduc rating televiziunilor => publicitate mai scumpă => meciuri vândute către televiziuni mai scump).

Juan Laporta a ales, însă, o variantă de management pe termen lung, cu profit mai mic, însă unul mai sigur: investiții în centrul de juniori și antrenori (îmi vine greu să cred că în cazul lui Guardiola este vorba doar de talent înnăscut și că nu a fost pregătit de alți antrenori mai buni și nu i s-au oferit cele mai bune condiții pentru a se perfecționa), investiții în jucători din lotul actual (și nu mă refer aici doar la salarii, fiindcă ele sunt doar o parte din investiții).

Cu alte cuvinte, clubul „crește” jucători în pepiniera proprie, în loc să cumpere de pe piață, cu zeci de milioane de euro (excepțiile le reprezintă Henry, venit pe vremea lui Rijkaard, și Ibrahimovic).

Faptul că Messi este golgetter în campionatul spaniol, iar Pedro a intrat în cartea recordurilor, ca singurul fotbalist din lume care reușește să înscrie în 6 competiții într-un singur sezon confirmă, zic eu, faptul că strategia lui Laporta (și a celor din jurul lui, până la urmă) a dat roade.

Asta nu face decât să confirme regula că strategiile de management pe termen lung sunt mai eficiente decât cele pe termen scurt. Dar poate că nici pe Perez nu-l interesa să ia Cupa Campionilor neapărat din primul sezon. Pentru că el știe că imaginea jucătorilor îi va aduce, în continuare, venituri, an de an… V-ați gândit la asta?

Din momentul in care i-au luat pe Ronaldo, Kaka si alti cativa (!), madrilenii vroiau parca sa spuna: STOP! A venit si randul nostru.

Absolut toata lumea si-a dat cu parerea referitor la nou formata echipa din Madrid, de la cei mai inversunati adversari si pana la cei mai infocati fani. Dupa meciul de aseara, cred ca avem si cateva raspunsuri.

1. in lupta marketing versus sport, Realul a ales sa performeze in primul domeniu. S-a vazut acest lucru inca din momentul in care s-au anuntat numele ce vor juca pe Bernabeu. S-a sperat ca inertia va fi mai puternica decat valoarea colectiva a adversarilor. S-au inselat.

2. Pellegrini a fost o alegere neinspirata pentru banca tehnica. Daca s-a mers pe mana vedetelor in teren nu stiu de ce nu s-a continuat pe aceeasi linie: cu un Mourinho antrenor inclin sa cred ca altfel stateau lucrurile.

In final, o intrebare: veniturile imediate generate de performantul marketing acopera pierderile pe termen lung cauzate de esecul de pe plan sportiv?

Topul celor mai bogate 20 de cluburi din fotbalul european întocmit de Deloitte o plasează pe Real Madrid pe primul loc în ceea ce priveşte încasările realizate în sezonul trecut.

Realul este urmat de Barcelona şi Manchester United.

Suma adunată din drepturile TV, din comercializarea produselor şi din vânzările generate la stadion în ziua meciului este de 401,4 milioane de euro.

Barcelona a adunat 365,9 milioane iar Manchester United 289,5 milioane.

Sunt sume astronomice prin comparaţie cu ceea ce se întâmplă în România.

Top 20 Football Money League

1. Real Madrid                  401

2. Barcelona                     365,9

3. Man. United                327

4. Bayern                           289,5

5. Arsenal                         263

6. Chelsea                         242,3

7. Liverpool                    217

8. Juventus                      203

9. Inter                              196,5

10. AC Milan                   196,5

11. Hamburg                   146,7

12. AS Roma                   146,4

13. Lyon                           139,6

14. Marseille                  133,2

15. Tottenham               132,7

16. Schalke 04               124,5

17. Werder Bremen     114,7

18. Borrusia D.               103,5

19. Man. City                  102,2

20. Newcastle                101

În topul publicat de Deloitte intră doar primele 20 de echipe dar există date şi pentru următoarele 10 locuri

21. Paris Saint-Germain 100.8

22. Atlético de Madrid 100.3

23. Girondins Bordeaux 99.8

24. VfB Stuttgart 99.8

25. Aston Villa 98.9

26. ACF Fiorentina 94.1

27. Everton 93.5

28. SSC Napoli 90.1

29. West Ham United 89.3

30. Fenerbahce 87

Pe scurt:

- Spania face leagea. Real prin brandul care este şi brandurile pe care le-a cumpărat  (doar este Florentino Perez preşedinte), Barcelona prin performanţă.

- Englezii ţin aproape. Au mai multe echipe în top 20, însă doar Man. United se poate compara ca venituri cu cele două echipe din Spania.

- Italienii se bazează pe sumele venite din drepturile TV. Cam 50-65% din venituri sunt din drepturile TV la echipele din Italia.

- La spanioli tot comercializarea drepturilor TV le aduce cei mai mulţi bani, dar are o pondere mai mică (pe la 40%)

- Englezii fac banii în ziua meciului (Man. United, Arsenal) dar şi din drepturile TV (Chelsea, Liverpool, Tottenham, Man. City, Newcastle)

- Germanii intră şi ei în top cu 3 formaţii. Bundesliga este  printre campionatele cu cel mai mare grad de ocupare al tribunelor dinEuropa. Şi se vede.

- Juventus depăşeşte Interul şi Milanul în top, luându-le faţa la banii încasaţi din drepturile TV (132 de milioane faţă de 115, respectiv 99 de milioane)

- Surprinde locul 20 ocupat de Newcastle United, echipă care tocmai a retrogradat din Premier League.

Cât de departe suntem noi:

- drepturile TV pe 3 ani (cu tot cu TVA) pentru Liga I au costat cu  doar 1 milion de euro mai mult decât banii încasaţi de locul 20 din top, Newcastle, din Liga a 2-a engleză.

- gradul de ocupare al stadioanelor din România este probabil sub 40% şi unii patroni nu ştiu cum să facă să dea lumea afară din stadion sau să mute echipe te miri pe unde.

- în afara echipelor mari (Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Timişoara şi eventual Craiova) nu cred că există cluburi în România care chiar fac bani din comercializarea produselor clubului. Nu că ar face sume exorbitante cele 6

Un exemplu: la meciul Unirea-Liverpool am văzut mai multe tricouri roşii în tribune decât orice fel de accesorii cu Unirea (aci intră şi eşerfe, fulare, fesuri)

Topul îl puteţi  da jos de pe net de aici