Ancheta “Ridzi” reprezinta cea mai importanta lovitura reusita in presa sportiva a ultimilor luni, iar profitul Gazetei, planificat sau nu, este unul special si interesant in acelasi timp.
Contextele
Politic
Prezenta la votul pentru alegerile europarlamentare vorbeste de la sine despre increderea pe care publicul o are in clasa politica, iar scandalul EBA nu a facut decat sa potenteze orice demers jurnalistic de genul celui lansat de Gazeta.
Jurnalistic
In acest moment, tot mai putine publicatii investesc in genurile jurnalistice nobile, asa cum sunt ancheta, reportajul sau interviul.
Orice demers jurnalistic valoros este preluat si promovat de celelalte media ori pentru ca acestea nu reusesc prea des sa produca marfa de o asemenea calitate, ori pentru ca subiectul in sine reuseste sa se impuna pe agenda publica.
Economic
Conform Departamentului de R&D al Gazetei, piata publicitatii in ziare va scadea in 2009 cu 66% . In aceste conditii, ziarele alerg diverse cai pentru a nu scadea in ritmul pietei, iar comunicarea cu agentiile si clientii publicitari a devenit una extrem de importanta.
Castigurile concrete: bani si multa imagine
Prin intermediul acestei anchete, Gazeta a livrat cate un mesaj pentru doua dintre publicurile sale importante: cei care cumpara si citesc ziarul asigurand grosul cifrelor de audienta si cuplul agentii – clienti publicitari.
1. Cumparatorii si cititorii obisnuiti ai ziarului
Acestora li s-a reamintit ca Gazeta este o publicatie activa in zona jurnalismului de calitate. Dovada succesului acestui mesaj sunt comentariile postate de cei care au citit pe site-ul ziarului articolele dedicate anchetei. Cu greu se poate gasi o alta serie de articole care sa aiba parte de-o asemenea sustinere din partea cititorilor.
De asemenea, aceasta serie de articole are si rolul de-a sustine doua mesaje comerciale ale ziarului.
Unul mai vechi, prin care Gazeta se pozitioneaza ca publicatie quality – “cel mai citit ziar quality din Romania”, si unul mai nou, nascut din campania “Noua ne pasa de sport. Poate prea mult”.
2. Agentiile si clientii publicitari
Pentru publicul larg, unul dintre mesajele de baza este este ca Monica Iacob-Ridzi si-a cumparat imagine cu banii contribuabililor.
Pentru agentii si pentru clientii publicitari messajul este insa altul altul: televiziunile joaca murdar. Iar acest “joc murdar” poate fi perceput in fel si chip de catre tintele comunicarii, dar categoric nu de-o maniera pozitiva.
In piata de publicitate, televiziunile sunt un fel de Tyrannosaurus Rex, iar Gazeta incearca pe cat posibil sa se adapteze avandu-i competitori.
O dovada a acestei dorinte de adaptare putem gasi in apele zonei online. Aici, de ani buni, Gazeta se scalda cu linistea si foamea unui crocodil pentru ca s-a miscat mai repede si mai bine decat majoritatea competitorilor sai care livreaza continut inclusiv pentru net.
Prin urmare, in ciuda teoriei conform careia doar online-ul fura din afacerile printului, pentru Gazeta televiziunile au fost si sunt un concurent extrem de important.
Din aceasta perspectiva, scaderile de credibilitate ale acestora inseamna un castig pentru orice alt jucator din piata. Mai ales pentru unul care reuseste sa convinga atat de bine prin calitatile sale. Fie ele editoriale, fie ele de marketing.

{ 2 comments… read them below or add one }
Interesanta analiza.
Cred ca gsp-ul nu va scadea la fel de mult precum ritmul pietei. Va fi afectata, dar va merge inainte si va ramane pe picioare si dupa aceasta recesiune economica.
Cei de la Gazeta investesc in calitate si foarte important(aspect ignorat de firmele care se panicheaza in aceasta perioada) au alocat 25% pentru activitati de Marketing din bugetul total pentru acest an.
Asta inseamna curaj, viziune si incredere in sine.
Nici eu nu cred ca vor scadea la fel de mult ca si piata pentru simplu motiv ca niciodata n-au fost in media pietei.
Investitia lor in marketing este, intr-adevar, una curajoasa.