Când nu i-a convocat la naţională pe Pato, Adriano şi Ronaldinho, Dunga a vrut să transmită un mesaj clar: mergem la CM ca să (încercăm să) jucăm fotbalul total. Adică să facă şi faza de atac, şi pe cea de apărare.

Apropo, cel mai bun pastor din Serie A în acest sezon, nu ştie cum arată propia jumătate de teren. Leonardo l-a trimis în extrema stângă (de unde a pornit multe faze de gol, ce-i drept)  şi acolo l-a uitat Dumnezeu, iar Dunga l-a mutat câţiva metri mai încolo, l-a trimis în tribună

Într-un sezon în care câştigătoarea Ligii Campionilor, de fapt, Mourinho, a făcut din superatacantul Eto’o unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din lume, Dunga va juca pe cartea defensivei.

Selecţionerul Braziliei a pornit de la o fundaţie solidă, apărarea Interului – Julio Cesar, Maicon, Lucio. Şi cred că acesta va fi punctul forte al brazilienilor, defensiva – sunt curios cine va reuşi să le dea gol, în afara Spaniei şi Olandei, poate, nu văd nici o altă candidată serioasă.

Luisao, Juan sau Thiago Silva par a fi complementarii lui Lucio în zona centrală, în timp ce Bastos, în stânga este mai degrabă un jucător ofensiv.

Cam ăsta ar putea fi singurul punct slab al brazilienilor, faptul că au doi fundaşi laterali ofensivi (Maicon şi Bastos).

Mijlocul este unul muncitoresc  (având în vedere că au fost convocaţi Gilberto Silva, Felipe Melo sau Julio Baptista -probabil şi Dani Alves va juca în partea dreaptă, la mijlocul terenului sau chiar extremă) dar oricare dintre cei 4 mijlocaşi (să zicem Gilberto, Baptista, Elano sau Dani Alves şi  Kaka) pot juca rolul iniţiatorului unui atac.

În atac Luis Fabiano e prima alegere, urmat probabil de Robinho, deşi nici Grafite sau Nilmar nu sunt variante de dat la o parte.

E o Brazilie atipică, nu foarte estetică, urâtă chiar -Gilberto Silva? Melo?!-dă-o dracu de treabă, ce, s-au terminat jucătorii? au înghiţit apele Copacabana?! – dar nici Brazilia 94 nu era cu mult mai spectaculoasă.

Ştiu, erau Romario & Bebeto, dar golul câştigător cu Olanda l-a dat Branco. Şi pe lângă el, mai erau Aldair, Marcio Santos, Mauro Silva şi DUNGA. Toţi titulari.

A, şi încă ceva, 3 goluri a luat Brazilia în 94, două de la Olanda. Şi în fazele eliminatorii a bătut la maxim un gol diferenţă.

Suficient cât să ia al patrulea titlu mondial din istorie. Probabil ar fi de ajuns şi pentru al şaselea

Julio Cesar poate spune despre mingea oficială a Cupei Mondiale ce vrea.

Că e de la alimentară, că e penibilă, că nu e sferică, că…orice. El are 5 campionate cu Inter, a făcut “tripla” în acest sezon şi i-a cam luat faţa lui Buffon de vreo 3 ani încoace.

Lobonţ, în schimb, după ce a ajuns şi al patrulea portar la Roma şi  va fi cumpărat în rate (deşi costă doar 1,5 milioane de euro) ar trebui să simtă că l-a prins pe Dumnezeu de un picior, la fiecare meci oficial pe care îl joacă titular.

Imediat după golul de 1-1, al lui Tamaş, unul dintre comentatorii meciului de la ProTV, Ion Alexandru, zice că “e bine că şi ucrainienii au un Lobonţ al lor” ) N-a părut că şi-a pregătit-o, a venit natural. Oricum, bună gluma.

Degeaba a încercat Răzvan să facă lobby pentru Bogdan la naţională. Nu merită!

“Inter, tu poţi” a fost titlul de pe prima pagină a Gazzettei de marţi dimineaţă. Mai mult o încurajare, decât o asigurare.

Deşi neîncrezători, suporterii Interului au venit la meci. Stadionul a fost aproape plin. Locurile rămase libere erau probabil biletele pe care bişniţarii (la ei mai mulţi ca la noi) n-au reuşit să le vândă.

Am avut impulsul de a întreba cât costă un bilet pe piaţa neagră la o semifinală de Ligă, dar oamenii arătau destul de dubios şi italiana mea nu este foarte bună. Mi-am înfrânat pornirea.

După ce au trebuit să suporte “armada” catalană în plin centru al oraşului, interiştii încep să umple străzile care duc la stadion.

Cei care ies de la metrou, după ce au mers în vagon cu duşmanul, încep să-şi încurajeze echipa – fanii Barcelonei sunt opriţi la ieşirea de la metrou, ei vor merge pe alt traseu.

Barăcile din faţa stadionului au mai mulţi clienţi ca niciodată.

Un sandwich -5 euro, o apă plată-2,5 euro, o bere 5 euro (deşi e nebunie, dau restul până la ultimul cent – cu două ore înainte un vânzător de castane de la Dom, ne spune un secret: “În Italia nu se lasă bacşiş”. Îmi spun în gând: “Nici în România” )), Un fular cu meciul Inter-Barcelona, tot 5 euro. Vânzătorii încearcă să scape de ultimele.

La una dintre intrările din stadion câţiva dintre suporterii nerrazzuri nici nu îndrăznesc să se uite la pancarta pe care scrie ” Final Madrid 2010″. E încă departe.

Urcăm către intrarea din stadion. De data asta am avut bilet la Secondo Annello Rosso. Sfat: nu greşiţi intrarea, veţi regreta – e mult de urcat, la fel de mult de coborât şi apoi, din nou, mult de urcat

Intrăm în stadion. Până la urmă. Este 18:20. Sunt mai mulţi oameni în afara stadionului decât înăuntru. Curva Nord este însă plină.

19:15. Primul om care iese să vadă cum e gazonul este Sneijder. Aplauze. Urmează Motta, Materazzi şi Balotelli. Jucătorii Barcei sunt fluiereaţi de tot stadionul, mai puţin Terzo Annello Blu, unde stau fanii catalani. Aproape au umplut sectorul care le-a fost distribuit, dar au fost puţine momentele în care li s-a auzit vocea pe stadion.

20:10. Inter iese la încălzire.

La 20:33 echipele intră înapoi la cabine. Messi iese ultimul de pe teren. Spre deosebire de Ronaldinho, nu sfidează publicul.

Cu 5 minute înaintea fluierului de început anouncerii (sunt doi, cel al Interului şi o domnişoară, pentru Barcelona) prezintă formaţiile. Începe să se simtă tensiunea, mai ales când este anunţat numele lui Ibrahimovici! Va fi, de departe, cel mai înjurat jucător al oaspeţilor! Şi Maxwell va primi “omagii”

Echipele intră pe teren, galeria face o coregrafie drăguţă (care din păcate nu se înţelege din filmarea făcută, stăteam prea aproape) în care este înfăţişată o plăcuţă de pe autostrată, pe care stă înscrisă destinaţia (Madrid) şi începe să-şi încurajeze favoriţii. Va fi cea mai frumoasă atmosferă dintre toate meciurile la care am fost. Adică 5 )

Spuneam că tensiunea este mare. Nu mă credeţi? Ascultaţi reacţia publicului după o fază banală: Barcelona primeşte corner, după ce arbitrului i se pare că Julio Cesar n-a prins mingea în teren.

Încă un semn? Lumea începe să se uite la ceas de prin minutul 4 Când vezi cum pasează Barcelona, timpul se dilată.

Catalanii încep mai bine meciul şi marchează primii după o fază dubioasă. Maxwell este lăsat în pace de Maicon, Cambiasso şi Lucio, centrează bine în faţa porţii, de unde Pedro marchează. Adevărul este că la cum a jucat la Inter era şi greu să-l bagi în seamă

Reacţia tribunei? Parcă se aşteptau. Oricum, la câteva secunde după primirea golului se aude de la Curva Nord: “Forza ragazzi!”

Şi “ragazzi” încep să joace fotbal. După ce ratează din 6 metri, Milito dă o pasă de gol. Sneijder marchează şi…

Mourinho se agită pe bancă, spectatorii în tribune: “Inter…

Inter a jucat mai bine în prima repriză. A faultat de două ori mai puţin (7-14) şi a ratat cele mai mari ocazii de gol.

Barcelona a alergat mai mult şi a avut posesie MULT mai bună (70%-30%). Bravo ei, a ţinut mingea departe de adversar, altfel ar mai fi încasat vreo două goluri.

Oricum, nu e timpul pierdut. Vine pauza şi interiştii se uită unii la alţii cu o privire mirată: “Hai, bă, că nu ne-am făcut de râs”

În timpul pauzei pe tabela stadionului se derulează cele mai importante faze din prima repriză

A doua repriză are ceva ireal în ea. Pandev ia mingea din propria jumătate, driblează a la Messi şi dă o pasă a la Xavi (apropo, cei doi au jucat?), Milito scoate mingea în faţa porţii şi Maicon (9 goluri în acest sezon)face 2-1!!

In-cre-di-bil!

Urmează Milito (ce ratări a avut cu Fiorentina, Roma  şi Juventus!!!) cap din 6 metri…

…Gooooollll?!?!

- DA!

Ofsaidul s-a văzut de pe Lună. Mă uit la tuşier. Vrea să ridice fanionul, dar lumea s-a bucurat cu două frame-uri mai devreme , de ce să strice el ditamai bucuria? )

Fanii Interului au un singur regret. Că meciul nu are doar 61 de minute.

De acum încolo e numai suferinţă.

Iese Zlatan (fluierat de întreg stadionul), intră Abidal, şi Barcelona începe să paseze Interul până în 6 metri.

Degeaba, Lucio e dopat (de ce o fi comadat UEFA teste anti-doping pentru Barcelona?!) şi Julio Cesar are un reflex cât pentru un sezon (cu care mai îndulceşte evoluţiile din meciurile cu Roma şi Fiorentina).

Iese Milito, intră Balotelli.

Lumea îl cerea mai demult pe Mario în teren, păcat că n-are nimic în cap. Până să intre în teren şi să se ia la ceartă cu oamenii de la tribuna a doua, era unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Interului.

Cum a început cearta? Păi, toată lumea alerga de nebună pe teren (Eto’o ziceai că este un maratonist care tocmai a trecut linia de sosire, dar i-au spus organizatorii că trebuie să ia cursa de la capăt), numai pe partea lui Mario era bulevard.

Oamenii s-au enervat, nu pentru pasa greşită către Stankovic, ci pentru că a fost nesimţit.

Gestul de la final (aruncarea tricoului) n-a reuşit să strice sărbătoarea din tribune.

Jucătorii Barcelonei se duc călare peste arbitru. Nu sunt la fel de vehemenţi ca cei ai lui Chelsea, anul trecut. Nici n-ar avea de ce, lor nu l-au fost refuzate  3 penalty-uri

Xavi iese la atac (“Benquerenca este portughez, ca Mourinho”-ce revelaţie!), nu i-a spus nimeni că meciul s-a terminat? Dacă era mai ofensiv în cele 94 de minute, poate nu se termina 3-1 pentru Inter.

Dar s-a terminat şi imnul sună şi mai bine la acest scor. Nu şi atunci când este cântat de mine

Într-un sezon în care echipele italiene s-au făcut de râs în toate felurile posibile prin cupele europene, Inter arată că este singurul club italian care se poate bate cu superputerile Europei. Fără vreun italian în primul 11

Echipa micuţă. Gârbovită. Urâtă. Fără farmec (aşa cum îmi spunea cineva în urmă cu vreo două săptămâni). Echipa vai-de-mama-ei, care nu este pe nici un generic al vreunui program TV (cu excepţia lui Inter Channel ) a reuşit să învingă colosul Chelsea.

Care n-a avut nici o ocazie de gol, acasă, într-un meci decisiv de calificare în Ligă.

Atât de sigur a fost Ancelotti că Chelsea se va duce mai departe încât a mers la Milano să bată.

A atacat tot meciul şi s-a trezit cu două goluri (după o ocazie şi jumătate a Interului) picate de nicăieri.

Atât nesigur a fost Mourinho pe puterea echipei sale încât, în tur, şi-a trimis jucătorii într-o tactică kamikaze, cam cum intră Moroşanu în ring. Luptă oarbă, un gol mai mult decât ei.

Fără declaraţii de genul, “Nu trebuie să luăm gol” sau “Ne-ar conveni un 0-0″. Nu! Victorie tată! La orice scor. “Hai să le dăm boxu’”. Bine, trebuia să mai şi poată.

Şi s-a putut.

Despre meciul de aseară nu sunt multe de spus. El a fost pierdut de la Milano. Din primul minut. De când Ancelotti s-a gândit să facă posesie în jumătatea Interului, să-i paseze ca în curtea şcolii şi să le arate italienilor cât de tare este maşinăria lui de fotbal englezească construită cu banii lui Abramovici.

Observaţii:

- Încă nu s-a inventat jucătorul care să-i ia mingea lui Zanetti fără fault

- Maicon este, de departe, cel mai bun fundaş drepata din lume. De departe. Spre deosebire de Dani Alves ştie să se şi apere.

- E bine să dai un gol pe an (în acest an, mai precis), te bucuri de el cât pentru 10

- Sneijder este (vorba lui Mitică Dragomir când nu ştie ce să spună despre un jucător) între primii 5 pasatori din lume.

- O fi demostrat Mourinho că e un mare antrenor, dar şi Inter că e o mare echipă

- Cu Maicon, Lucio, Samuel şi Zanetti (Chivu nu cred că mai are loc, dar va intra pentru că mourinho îl vede pe Zanetti la mijloc) Inter are una dintre cele mai bune defensive din Ligă. Plus Julio Cesar. Apropo, urmăriţi Brazilia la CM 2010, sunt curios câte goluri va lua.

- După acest meci Interul a câştigat singurul lucru care-i mai lipsea, încrederea că poate obţine rezultate mari. Acum chiar este o echipă periculoasă. Ferea!