Când nu i-a convocat la naţională pe Pato, Adriano şi Ronaldinho, Dunga a vrut să transmită un mesaj clar: mergem la CM ca să (încercăm să) jucăm fotbalul total. Adică să facă şi faza de atac, şi pe cea de apărare.

Apropo, cel mai bun pastor din Serie A în acest sezon, nu ştie cum arată propia jumătate de teren. Leonardo l-a trimis în extrema stângă (de unde a pornit multe faze de gol, ce-i drept)  şi acolo l-a uitat Dumnezeu, iar Dunga l-a mutat câţiva metri mai încolo, l-a trimis în tribună

Într-un sezon în care câştigătoarea Ligii Campionilor, de fapt, Mourinho, a făcut din superatacantul Eto’o unul dintre cei mai buni fundaşi laterali din lume, Dunga va juca pe cartea defensivei.

Selecţionerul Braziliei a pornit de la o fundaţie solidă, apărarea Interului – Julio Cesar, Maicon, Lucio. Şi cred că acesta va fi punctul forte al brazilienilor, defensiva – sunt curios cine va reuşi să le dea gol, în afara Spaniei şi Olandei, poate, nu văd nici o altă candidată serioasă.

Luisao, Juan sau Thiago Silva par a fi complementarii lui Lucio în zona centrală, în timp ce Bastos, în stânga este mai degrabă un jucător ofensiv.

Cam ăsta ar putea fi singurul punct slab al brazilienilor, faptul că au doi fundaşi laterali ofensivi (Maicon şi Bastos).

Mijlocul este unul muncitoresc  (având în vedere că au fost convocaţi Gilberto Silva, Felipe Melo sau Julio Baptista -probabil şi Dani Alves va juca în partea dreaptă, la mijlocul terenului sau chiar extremă) dar oricare dintre cei 4 mijlocaşi (să zicem Gilberto, Baptista, Elano sau Dani Alves şi  Kaka) pot juca rolul iniţiatorului unui atac.

În atac Luis Fabiano e prima alegere, urmat probabil de Robinho, deşi nici Grafite sau Nilmar nu sunt variante de dat la o parte.

E o Brazilie atipică, nu foarte estetică, urâtă chiar -Gilberto Silva? Melo?!-dă-o dracu de treabă, ce, s-au terminat jucătorii? au înghiţit apele Copacabana?! – dar nici Brazilia 94 nu era cu mult mai spectaculoasă.

Ştiu, erau Romario & Bebeto, dar golul câştigător cu Olanda l-a dat Branco. Şi pe lângă el, mai erau Aldair, Marcio Santos, Mauro Silva şi DUNGA. Toţi titulari.

A, şi încă ceva, 3 goluri a luat Brazilia în 94, două de la Olanda. Şi în fazele eliminatorii a bătut la maxim un gol diferenţă.

Suficient cât să ia al patrulea titlu mondial din istorie. Probabil ar fi de ajuns şi pentru al şaselea

Ar trebui să fii un pic (mai mult) ipocrit să spui că Inter ar fi luat Liga fără Mourinho în acest an (sau în oricare altul:)). Pardon, să gândeşti. Că de spus, nu cred că ar îndrăzni cineva s-o spună.

Au fost meciurile retur cu Chelsea şi Barcelona în Ligă şi returul cu Milan în Serie A, ca să amintim “masterpiece-urile” lui Jose din acest sezon.

Şi poate, mai presus de tactică a fost încrederea pe care le-a dat-o unor jucători, care în urmă cu un an nu mişcau în front, în faţa lui Man. United.

Aici însă a intervenit primul factor non-Mou: transferurile. Da, el a vrut un “încă un atacant, un mijlocaş central de creaţie şi încă un fundaş central (declaraţie dată imediat după eliminarea din Ligă cu United)”, dar trebuia ca aceste transferuri să se mai şi realizeze.

Inter a făcut cea mai bună campanie de achiziţii de anul trecut din fotbalul mondial – în afară de Motta (care a jucat constant bine), Inter a transferat numai titulari.

Avans de 14 puncte faţă de Roma pierdut…

Deşi numai bine n-a jucat  în turul campionatului, Inter a reuşit să termine prima parte a sezonului la 10 puncte de Milan şi 9 de Roma (erau 14 prin octombrie).

Campionat rezolvat? Întrebaţi-l pe Mourinho. Parma (d), Napoli (d), Genoa (a), Palermo (d) şi bomboana de pe colivă, Catania (d). Inter a uitat cum se câştigă în deplasare.

Şi dacă mai pui şi cel mai fricos meci pe care l-a făcut Inter în ultimul an, cel cu Roma (în care a dat-o de trei ori în bară) peisajul nu mai e deloc  roz.

…pentru a le arăta interiştilor cum e Champions League dincolo de “optimi”

Bine, în tot acest timp Inter le elimina pe Chelsea şi CSKA din Ligă. Şi pentru prima dată de la Cuper încoace, vedea cum arată sferturile Ligii.

În Serie A, Inter s-a cârpit în final cu Lazio şi Chievo, în timp ce Roma n-a ştiut cum să-i ţină în frâu pe Pazzini şi Cassano, ultimii nebuni care ar mai fi putut aduce titlul pe Meazza.

La cât de prost a jucat Roma împotriva lui Bari, Atalanta şi Lazio, a pierdut singurul meci din ultima parte a sezonului, pe care chiar merita să-l câştige.

Când tactica lui Mou s-a blocat

Înainte de Roma-Sampdoria a fost, însă, Inter-Juventus. Singurul meci în care l-am văzut pe Mourinho, în acest sezon, ţipând ca un nebun (în timp ce-şi rupea hainele de pe el) la Eto’o. Nu pentru vreo ratare, ci pentru că, prin minutul 30, nu făcea pressing în jumătatea lui Juve.

Singura ocazie a lui Inter în 45 de minute a fost un şut de la 20 de metri al lui Motta.

Apoi, după “roşul” lui Sissoko şi chinurile lui Milito şi Eto’o, Maicon…a adus titlul.

E genul de gol care te oftică (ăsta e cuvântul) dacă te baţi la titlu cu echipa care-l reuşeşte.

Cum dracu’ să tragi 75 de minute s-o bagi în poartă din toate poziţiile, cu toate procedeele posibile şi, apoi, să vină unu care cere mărire de salariu an de an şi să dea un gol aşa, (la) mişto?

Câteodată, ca sa-ţi iasă, trebuie să-ţi bagi picioarele

N-a fost singura dată când tactica n-a fost de ajuns. Acasă cu Chelsea şi CSKA au intrat în acţiune  Cambiasso (care dă 2-3 goluri pe an) şi Milito (Milito a fost în priză tot sezonul).

Apoi, cu Barcelona, acasă, Motta a recuperat tot ce-a fost omeneşte posibil iar Pandev s-a visat Messi pentru 90 de minute (şi i-a ieşit). Asta în timp ce Eto’o alerga ca nebunul pe drepata, pentru că Balotelli era preocupat să se certe cu…tot stadionul.

Cu Udinese Sneijder a aştepta minutul 93 ca s-o bage în aţe iar cu Atalanta Mariga a adus Interul în avantaj.

La Siena, în ultima etapă, din nou n-a mai fost vorba de tactică. Totul a stat în cursa lui Zanetti (a câta, oare?) şi şpiţul lui Milito.

Despre finala CL, ce se mai poate spune? Inter ar fi învins Bayernul chiar dacă pe bancă stătea Ţălnar.

La succesul Interului din acest sezon au participat-ştiu, pare neverosimil- (şi) jucătorii (nu, nu aceiaşi din sezoanele trecute – 5 dintre noile achiziţii au fost titulari la Inter în acest sezon).

Atu-urile lui Inter din acest sezon au fost Mourinho, Milito, Maicon, Zanetti, Lucio, Sneijder, Eto’o, Pandev, Samuel sau Cambiasso. Aşa că, dacă nu vinde tot în această vară, Inter va avea cam aceleaşi şanse la titlu şi Ligă pe care le avea şi la începutul sezonului trecut.

Poate chiar mai mari, dacă Moratti cheltuieşte cu cap cei 100 de milioane pe care îi are pregătiţi pentru transferuri.

Pentru că:

1. Inter e o echipă care se implică în marketingul societal. Cum ar fi îngrijirea şi reabilitarea pesoanelor handicapate-Balotelli e un bun exemplu. 9 goluri e o cifră bună pentru cât (n-)a jucat în acest sezon.

2. Mourinho câştigă întotdeauna de două ori. Porto, Chelsea…şi acum Inter. Asta e axiomă, nu trebuie argumentată.

3. E mai bine să fii uman decât extraterestru. Inter e singura echipă care a învins-o pe Barcelona lui Guardiola la două goluri diferenţă, după ce a fost condusă! Singura! Chiar dacă, cu o lună şi jumătate înainte reuşea să piardă un meci în 80 de secunde.

4. Mourinho s-a dat de gol. Este om, de fapt A arătat-o la decerenarea titlului, la Siena. A plâns. Dacă ar fi fost pe Meazza, probabil ar fi semnat prelungirea contractului pe loc. Fanii lui Chelsea deja îi găsesc înlocuitor (nerecunoscătorii!:)), în faţa celor ai lui Inter va fi mereu titular. Şi între cele două cluburi este diferenţă de câteva trofee.

5. Inter egalează un record al lui Juventus, care datează din anii ’30 – 5 titluri la rând. Şi asta “senza rubare”

6. Pe Milan i-au bătut în regim de tenis, în acest sezon: set la zero ( a se citi şase la zero!). La “zero tituli”

7. A obţinut cea mai frumoasă victorie posibilă într-unul dintre cele mai urâte meciuri posibile: 2-0 cu Juventus. Cu golul ăsta. Care mie mi se pare că a fost golul-scudetto în acest an.

8. Echipa câştigătoare…se schimbă E tot un brevet care i-a făcut pe suporterii interişti să se inaMOUreze de Jose. În plus, minune!, TOATE transferurile au fost bune şi foarte bune. Asta ca o compensaţie pentru o întreagă eră Massimmo Moratti

9. Eto’o este mai mult decât un atacant. La propriu-e şi extremă. Maicon este mai mult decât un fundaş, Zanetti mai mult decât un căpitan. Şi, după dubla cu Barcelona, Inter este  “mai mult decât un club”

10. Au descoperit pasa. Vorba aia, un pas mic pentru Sneijder, un pas uriaş pentru Inter.

11. Chiar se poate juca bine şi fără minge. Nu-i aşa Pep? Scuze, nu am vrut să te întrerup din studiu

12. I-a îndeplinit visul lui Ibra. La ce piesă de jucător este, chiar merita asta

13. Nici ghinionul nu s-a putut opune tăvălugului interist. Mărturie stau meciurile cu Sampdoria (acasă), Milan (acasă), Napoli (deplasare), Bari (deplasare). Şi vorbesc aici de “ghinioanele” cu fluier în gură, nu de ratările lui Milito şi gafele lui julio Cesar. Cu Catania n-a fost ghinion, a fost prostie. Cu prostia nu te poţi pune.

14. Sentimentul de durut în paişpe e unul tare scump şi nu-l poţi cumpăra nici cu toţi banii din lume. Ţi-l poţi permite doar dacă eşti pe primul loc.

15. Maicon este cel mai bun om de bandă din lume. De pe oricare dintre benzi. Chiar şi de pe cele desenate, la cum a jucat în acest sezon.

16. Milito a alergat mai mult decât Forest Gump în acest sezon. Run Diego, run! Mai ai un singur meci!

17. Această operă de artă din Piazza del Duomo avea nevoie de un retuş. 8 în loc de 7. În rest, realizarea este foarte bună

18…este mai mare decât 17.

Campionatul nu s-a terminat. Tocmai d-aia am făcut “Primul 11 al Serie A”. La unii jucători au contat cifrele, la alţii impresia generală sau o paradă.

Poate nu este un prim 11 obiectiv, pentru că este…al meu. Dar sunt convins de alegerile făcute.

Cu toate că nimeni nu mai joacă 4-4-2 (în afară de Bayern), am zis să fiu clasic. Aşadar:

Fundaş dreapta – Maicon: de departe cel mai bun om de bandă din campionatul italian şi din lume. Printre puţinii care poate ţine singur o bandă fără să aibă nevoie de dublaj pe faza defensivă şi care face foarte bine şi faza de atac. Este al treilea pasator din Serie A (9 assist-uri), repet, al treilea! şi a marcat 6 goluri (dar ar fi fost de ajuns cel cu Juventus ).

Fundaş central-Lucio: Omul care a dat siguranţă defensivei Interului în acest sezon. Ştie să iasă cu mingea la picior (şi asta se vede în contrucţia nerazzurilor, se pliază pe stilul lui Sneijder), are un plasament bun şi dublează foarte bine când este nevoie.

Fundaş central-Chiellini: Este singurul om de la Juventus care a reuşit să se ferească de accidentări şi asta se vede în cifrele sale (30 de meciuri jucate în Serie A!!-cele mai multe alături de Diego; 4 goluri). Într-o echipă atât de inconstată ca Juve în acest sezon, a fost singurul jucător care a jucat constant-binişor, chiar bine.

Fundaş stânga-Riise: 33 de meciuri jucate, 5 goluri. Cifrele poate nu spun mult, dar el este omul care i-a dat Romei speranţa că ar putea trage la titlu, în acel Juventus-Roma 1-2 (a obţinut cartonaş roşu la Buffon şi a marcat golul de 2-1). De departe cel mai constant jucător al Romei.

Închizător-Palombo: pentru un post atât de nespectaculos, un jucător asemenea. Palombo a marcat două goluri şi a dat 3 pase de gol în acest sezon de Serie A, dar nu l-am văzut în vreun meci mergând pe teren. Este tot timpul în alunecări, îşi conduce echipa din teren şi participă la faza ofensivă. Este următorul Gatusso al Italiei. Împreună cu Pazzini şi Cassano a reuşit să ducă Sampdoria pe 4.

Mijlocaş ofensiv-dreapta – Pastore: Pe el chiar nu-l recomandă cifrele (3 goluri, 4 assist-uri; puţin pentru un mijlocaş ofensiv). Atât că e primul să sezon în Serie A şi are doar 20 de ani! În plus, avut un impact foarte mare asupra jocului lui Palermo. Alături de Cavani şi Miccoli formează unul dintre cele mai bune pachete ofensive din Serie A.

Mijlocaş ofensiv-stânga – Ronaldinho: mai cu un penalty (10 goluri a marcat până acum în campionat), mai cu o superevoluţie împotriva unei echipe mediocre (îmi vine în minte meciul cu Chievo – asta şi pentru că îmi tot repetă acest lucru comentatorul meciului de atunci ) Ronaldinho a ţinut-o pe Milan în viaţă.

Este pasatorul numărul 1 din Serie A: 14 assist-uri! Şi cât timp a avut cui să-i dea pase (adică până la accidentarea lui Pato) Milanul s-a bătut la titlu. Merită şi Leonardo menţionat aici, a reuşit să-l disciplineze tactic.

Piesa care nu se potriveşte în puzzle este declaraţia lui Ronnie din Gazzetta: “A fost un an minunat. Sunt mulţmit de ceea ce am realizat”. Parcă Ronaldinho de la Barcelona n-ar fi declarat asta, după un loc 3, în care speranţele la titlu s-au dus pe apa sâmbetei (cu toate că era o miecuri la acel 0-1 de la Parma) cu 8 etape înainte de final.

Mijlocaş de creaţie-Sneijder: A făcut un singur lucru, am mai spus-o, a învăţat Interul să paseze! Maaaareee lucru!! În urmă cu an, tactica era mai simplă: “Mingea la Ibra, că ştie el ce să facă cu ea”. Cu acelaşi antrenor pe bancă.

Atacant-Milito: Deşi de 3 luni întră în teren obosit şi iese în cârje, Milito este omul-scudetto pentru Inter în acest an (chiar dacă Inter nu va lua titlul). Cu 20 de goluri în Serie A (26 în toate competiţiile), Milito a câştigat lupta indirectă cu Ibrahimovic, omul pe care trebuia să-l înlocuiască – a dat mai multe goluri în primul sezon al său la Inter decât suedezul. În plus, Zlatan a dat 21 de goluri pentru Barca în acest sezon.

Atacant-Di Natale: Cu cele 26 de goluri pe care le-a dat în acest sezon de Serie A a reuşit să-i ţină pe cei de la Udinese în prima ligă. Păcat că n-a apucat să joace la unul dintre granzii Italiei, să arate ce poate acolo. La Milan însă eşti considerat junior la 32 de ani

Portar-Storari: Postul pe care a fost cel mai greu de găsit un titular incontestabil. Storari pentru că transferul său la Sampdoria s-a făcut simţit: în aproape acelaşi număr de meciuri jucate (17 faţă de 19) a luat de două ori mai puţine goluri decât Castellazzi, titularul din tur, 13 faţă de 26.

La sosirea sa echipa era pe 13, acum pe 4, numai coincidenţă nu pare a fi. Unde mai pui şi meciul făcut cu Roma…

La atacanţi, la fel de uşor ar fi putut intra în primul 11 Cassano (9 goluri, 8 assist-uri) şi Vucinic (13 goluri, 6 assist-uri), doi dintre oamenii care au fost decisivi pentru echipele lor în acest sezon.

sursă foto: corrieredellosport.it

La conferinţa de la acel 0-0 din grupe, de pe Meazza, Mourinho spunea foarte mândru că Inter a avut un joc mai bun decât Barcelona… fără minge. Câte hohote de râs a stârnit în presa din Italia şi nu numai!

După meciul de aseară, nu mai râde nimeni. Nici chiar interiştii. Ei, eventual plâng de fericire.

ReMOUntada lui Jose a fost una mult mai lungă decât cea la care sperau catalanii să ajungă aseară. A durat un sezon, nu 90 de minute. Şi a început după acel 0-2 de pe Old Trafford.

Ce a vrut Jose

Tot la conferinţa de presă, de după acel eşec, spunea foarte calm, convins că “Inter nu este încă una dintre marile echipe ale Europei. Mai are nevoie de 3-4 jucători. Cel puţin un fundaş central, un mijlocaş de creaţie şi încă un atacant”

Adică Lucio, Sneijder, Milito şi Eto’o (pentru că Ibrahimovic plecase) plus Motta şi Pandev (pentru prima dată de când este la Inter, Moratti se poate bucura de fiecare bănuţ cheltuit).

Cu ei Mourinho a început să recupereze hăul creat între Inter şi echipele mari ale Europei.

Milito l-a depăşit pe Zlatan la goluri marcate pentru Inter în primul sezon, dar şi în lupta indirectă în ceea ce priveşte golurile marcate în acest sezon. Omul nu mai poate să alerge de vreo 2 luni, dar găseşte resurse să dea gol după gol (25 în total, în acest sezon)

Sneijder i-a învăţat pe interişti să paseze (lucru imposibil în urmă cu un an) iar Lucio este fundaşul de care are nevoie orice echipă care vrea să construiască-ştie să iasă cu mingea la picior din apărare, driblează, paseză bine, ia jocul pe cont propriu.

Eto’o a fost sacrificat în acest sezon. A avut un început extraordinar: gol cu Bari, penalty scos cu Milan, supergol cu Parma .

Apoi Mourinho, după achiziţionarea lui Pandev, a avut revelaţia acestui 4-2-3-1 cu care Inter a obţinut toate marile rezultate din acest sezon.

Jucând extremă dreaptă Eto’ o a trebuit să renunţe la lucrurile care l-au definit ca jucător -golurile-(chiar şi aşa a reuşit să marcheze 15) şi a coborât la munca de joc.

Ce-a avut Jose

Nu chiar totul a fost “stricat” la Inter.

Julio Cesar, Maicon, Zanetti, Samuel şi Cambiasso sunt “piesele” care au stat la baza acestei maşinării.

Maicon este de departe cel mai bun fundaş dreapta din lume. Spre deosebire de Alves el face şi faza defensivă foarte bine (totuşi a dat 6 goluri, unul cu Barca!). Mai mult este printre puţinii jucători care poate ţine singur o bandă (d-aia Eto’o poate să mai rămână în faţă la anumite faze).

Celălalt fotbalist care mai poate face acest lucru (dar deja a îmbătrânit) este Zanetti. Folosit fundaş stânga, mijlocaş central şi fundaş dreapta, Zanetti a dat randament bun spre foarte bun pe fiecare post.

Samuel, deşi greoi şi nesigur în intervenţii câteodată, a prins un sezon la fel de bun ca cel în care a luat titlul cu Roma.

Cambiasso este unul dintre cei mai buni închizători din fotbalul mondial, la ora actuală. Poate doar Essien să fie peste el. Joacă din plasament, ştie când să împingă jocul în faţă, nu este certat cu mingea, comunică foarte mult în teren.

Julio Cesar n-a prins un sezon extraordinar (vezi evoluţiile cu Fiorentina şi Roma, Chelsea în tur) dar a avut intervenţii care au valorat cât un meci întreg (un exemplu: la 3-1 în tur cu Barcelona, a scos capul lui Pique din 6 metri). Câteodată, micile detalii aduc marile victorii.

Plombele

Motta, Chivu, Stankovic, Muntari şi Pandev au fost punctele mobile din angrenajul Interului. Ei au fost cei cinci care s-au bătut pentru cele două locuri rămase libere.

Fiecare a avut vârfuri de formă sau momente jenante (de la golurile lui Motta, Stankovic şi Pandev cu Milan, la cele 80 de secunde în care Muntari a dat peste cap meciul de la Catania)

Balotelli a dat şi el goluri importante (cu Rubin Kazan şi Udinese), păcat că şi-a refuzat o mare bucurie (deşi era unul dintre cei mai fericiţi la finalul meciul de aseară) în momentul în care a aruncat cu tricoul pe jos.

Deasupra tuturor e însă Mourinho. El a reuşit să recupereze o echipă care părea a fi dependentă de Ibrahimovic, care nu ştia să construiască şi care începea să intre în trepidaţii când/dacă ajungea în “optimile” Ligii.

Aceasta a fost “reMOUntada” lui Jose, una care s-a întins pe durata unui întreg sezon. Care nu s-a terminat încă.

“Inter, tu poţi” a fost titlul de pe prima pagină a Gazzettei de marţi dimineaţă. Mai mult o încurajare, decât o asigurare.

Deşi neîncrezători, suporterii Interului au venit la meci. Stadionul a fost aproape plin. Locurile rămase libere erau probabil biletele pe care bişniţarii (la ei mai mulţi ca la noi) n-au reuşit să le vândă.

Am avut impulsul de a întreba cât costă un bilet pe piaţa neagră la o semifinală de Ligă, dar oamenii arătau destul de dubios şi italiana mea nu este foarte bună. Mi-am înfrânat pornirea.

După ce au trebuit să suporte “armada” catalană în plin centru al oraşului, interiştii încep să umple străzile care duc la stadion.

Cei care ies de la metrou, după ce au mers în vagon cu duşmanul, încep să-şi încurajeze echipa – fanii Barcelonei sunt opriţi la ieşirea de la metrou, ei vor merge pe alt traseu.

Barăcile din faţa stadionului au mai mulţi clienţi ca niciodată.

Un sandwich -5 euro, o apă plată-2,5 euro, o bere 5 euro (deşi e nebunie, dau restul până la ultimul cent – cu două ore înainte un vânzător de castane de la Dom, ne spune un secret: “În Italia nu se lasă bacşiş”. Îmi spun în gând: “Nici în România” )), Un fular cu meciul Inter-Barcelona, tot 5 euro. Vânzătorii încearcă să scape de ultimele.

La una dintre intrările din stadion câţiva dintre suporterii nerrazzuri nici nu îndrăznesc să se uite la pancarta pe care scrie ” Final Madrid 2010″. E încă departe.

Urcăm către intrarea din stadion. De data asta am avut bilet la Secondo Annello Rosso. Sfat: nu greşiţi intrarea, veţi regreta – e mult de urcat, la fel de mult de coborât şi apoi, din nou, mult de urcat

Intrăm în stadion. Până la urmă. Este 18:20. Sunt mai mulţi oameni în afara stadionului decât înăuntru. Curva Nord este însă plină.

19:15. Primul om care iese să vadă cum e gazonul este Sneijder. Aplauze. Urmează Motta, Materazzi şi Balotelli. Jucătorii Barcei sunt fluiereaţi de tot stadionul, mai puţin Terzo Annello Blu, unde stau fanii catalani. Aproape au umplut sectorul care le-a fost distribuit, dar au fost puţine momentele în care li s-a auzit vocea pe stadion.

20:10. Inter iese la încălzire.

La 20:33 echipele intră înapoi la cabine. Messi iese ultimul de pe teren. Spre deosebire de Ronaldinho, nu sfidează publicul.

Cu 5 minute înaintea fluierului de început anouncerii (sunt doi, cel al Interului şi o domnişoară, pentru Barcelona) prezintă formaţiile. Începe să se simtă tensiunea, mai ales când este anunţat numele lui Ibrahimovici! Va fi, de departe, cel mai înjurat jucător al oaspeţilor! Şi Maxwell va primi “omagii”

Echipele intră pe teren, galeria face o coregrafie drăguţă (care din păcate nu se înţelege din filmarea făcută, stăteam prea aproape) în care este înfăţişată o plăcuţă de pe autostrată, pe care stă înscrisă destinaţia (Madrid) şi începe să-şi încurajeze favoriţii. Va fi cea mai frumoasă atmosferă dintre toate meciurile la care am fost. Adică 5 )

Spuneam că tensiunea este mare. Nu mă credeţi? Ascultaţi reacţia publicului după o fază banală: Barcelona primeşte corner, după ce arbitrului i se pare că Julio Cesar n-a prins mingea în teren.

Încă un semn? Lumea începe să se uite la ceas de prin minutul 4 Când vezi cum pasează Barcelona, timpul se dilată.

Catalanii încep mai bine meciul şi marchează primii după o fază dubioasă. Maxwell este lăsat în pace de Maicon, Cambiasso şi Lucio, centrează bine în faţa porţii, de unde Pedro marchează. Adevărul este că la cum a jucat la Inter era şi greu să-l bagi în seamă

Reacţia tribunei? Parcă se aşteptau. Oricum, la câteva secunde după primirea golului se aude de la Curva Nord: “Forza ragazzi!”

Şi “ragazzi” încep să joace fotbal. După ce ratează din 6 metri, Milito dă o pasă de gol. Sneijder marchează şi…

Mourinho se agită pe bancă, spectatorii în tribune: “Inter…

Inter a jucat mai bine în prima repriză. A faultat de două ori mai puţin (7-14) şi a ratat cele mai mari ocazii de gol.

Barcelona a alergat mai mult şi a avut posesie MULT mai bună (70%-30%). Bravo ei, a ţinut mingea departe de adversar, altfel ar mai fi încasat vreo două goluri.

Oricum, nu e timpul pierdut. Vine pauza şi interiştii se uită unii la alţii cu o privire mirată: “Hai, bă, că nu ne-am făcut de râs”

În timpul pauzei pe tabela stadionului se derulează cele mai importante faze din prima repriză

A doua repriză are ceva ireal în ea. Pandev ia mingea din propria jumătate, driblează a la Messi şi dă o pasă a la Xavi (apropo, cei doi au jucat?), Milito scoate mingea în faţa porţii şi Maicon (9 goluri în acest sezon)face 2-1!!

In-cre-di-bil!

Urmează Milito (ce ratări a avut cu Fiorentina, Roma  şi Juventus!!!) cap din 6 metri…

…Gooooollll?!?!

- DA!

Ofsaidul s-a văzut de pe Lună. Mă uit la tuşier. Vrea să ridice fanionul, dar lumea s-a bucurat cu două frame-uri mai devreme , de ce să strice el ditamai bucuria? )

Fanii Interului au un singur regret. Că meciul nu are doar 61 de minute.

De acum încolo e numai suferinţă.

Iese Zlatan (fluierat de întreg stadionul), intră Abidal, şi Barcelona începe să paseze Interul până în 6 metri.

Degeaba, Lucio e dopat (de ce o fi comadat UEFA teste anti-doping pentru Barcelona?!) şi Julio Cesar are un reflex cât pentru un sezon (cu care mai îndulceşte evoluţiile din meciurile cu Roma şi Fiorentina).

Iese Milito, intră Balotelli.

Lumea îl cerea mai demult pe Mario în teren, păcat că n-are nimic în cap. Până să intre în teren şi să se ia la ceartă cu oamenii de la tribuna a doua, era unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Interului.

Cum a început cearta? Păi, toată lumea alerga de nebună pe teren (Eto’o ziceai că este un maratonist care tocmai a trecut linia de sosire, dar i-au spus organizatorii că trebuie să ia cursa de la capăt), numai pe partea lui Mario era bulevard.

Oamenii s-au enervat, nu pentru pasa greşită către Stankovic, ci pentru că a fost nesimţit.

Gestul de la final (aruncarea tricoului) n-a reuşit să strice sărbătoarea din tribune.

Jucătorii Barcelonei se duc călare peste arbitru. Nu sunt la fel de vehemenţi ca cei ai lui Chelsea, anul trecut. Nici n-ar avea de ce, lor nu l-au fost refuzate  3 penalty-uri

Xavi iese la atac (“Benquerenca este portughez, ca Mourinho”-ce revelaţie!), nu i-a spus nimeni că meciul s-a terminat? Dacă era mai ofensiv în cele 94 de minute, poate nu se termina 3-1 pentru Inter.

Dar s-a terminat şi imnul sună şi mai bine la acest scor. Nu şi atunci când este cântat de mine

Într-un sezon în care echipele italiene s-au făcut de râs în toate felurile posibile prin cupele europene, Inter arată că este singurul club italian care se poate bate cu superputerile Europei. Fără vreun italian în primul 11

Echipa micuţă. Gârbovită. Urâtă. Fără farmec (aşa cum îmi spunea cineva în urmă cu vreo două săptămâni). Echipa vai-de-mama-ei, care nu este pe nici un generic al vreunui program TV (cu excepţia lui Inter Channel ) a reuşit să învingă colosul Chelsea.

Care n-a avut nici o ocazie de gol, acasă, într-un meci decisiv de calificare în Ligă.

Atât de sigur a fost Ancelotti că Chelsea se va duce mai departe încât a mers la Milano să bată.

A atacat tot meciul şi s-a trezit cu două goluri (după o ocazie şi jumătate a Interului) picate de nicăieri.

Atât nesigur a fost Mourinho pe puterea echipei sale încât, în tur, şi-a trimis jucătorii într-o tactică kamikaze, cam cum intră Moroşanu în ring. Luptă oarbă, un gol mai mult decât ei.

Fără declaraţii de genul, “Nu trebuie să luăm gol” sau “Ne-ar conveni un 0-0″. Nu! Victorie tată! La orice scor. “Hai să le dăm boxu’”. Bine, trebuia să mai şi poată.

Şi s-a putut.

Despre meciul de aseară nu sunt multe de spus. El a fost pierdut de la Milano. Din primul minut. De când Ancelotti s-a gândit să facă posesie în jumătatea Interului, să-i paseze ca în curtea şcolii şi să le arate italienilor cât de tare este maşinăria lui de fotbal englezească construită cu banii lui Abramovici.

Observaţii:

- Încă nu s-a inventat jucătorul care să-i ia mingea lui Zanetti fără fault

- Maicon este, de departe, cel mai bun fundaş drepata din lume. De departe. Spre deosebire de Dani Alves ştie să se şi apere.

- E bine să dai un gol pe an (în acest an, mai precis), te bucuri de el cât pentru 10

- Sneijder este (vorba lui Mitică Dragomir când nu ştie ce să spună despre un jucător) între primii 5 pasatori din lume.

- O fi demostrat Mourinho că e un mare antrenor, dar şi Inter că e o mare echipă

- Cu Maicon, Lucio, Samuel şi Zanetti (Chivu nu cred că mai are loc, dar va intra pentru că mourinho îl vede pe Zanetti la mijloc) Inter are una dintre cele mai bune defensive din Ligă. Plus Julio Cesar. Apropo, urmăriţi Brazilia la CM 2010, sunt curios câte goluri va lua.

- După acest meci Interul a câştigat singurul lucru care-i mai lipsea, încrederea că poate obţine rezultate mari. Acum chiar este o echipă periculoasă. Ferea!