LATER EDIT: Digi va avea exclusivitate asupra Premier League. Adică pot transmite toate cele  10 meciuri ale etapei (nu le vor transmite pe toate cu siguranță). Adică Eurosport 2 rămâne fără meciuri. 

După ce în urmă cu câteva luni, într-un interviu pentru 3surse.ro, George Dobre vorbea despre încercarea de preluare de către Digi a tuturor opțiunilor din Anglia, acum există și comfirmarea. Începînd cu noul sezon Digi va putea transmite si opțiunile grele din Premiership, adică și meciurile dintre echipele din Big Four.

Cu toate opțiunile din Anglia în grilă, dar fără Germania (care parcă s-a dus la Eurosport 2) după-amiezile DigiSport vor fi pline de fotbal englezesc. Orele la care se joacă meciurile din Anglia sunt 14:45, 17:00 și 19:30, în funcție de zile.

O considerație personală vizavi de părerile care îi vedeau pe comentatorii de la Eurosport 2 ca fiind “miezul” branșei: îi ridica mult și nivelul transmisiunilor și, bineînțeles, al meciurilor din Anglia. Altfel comentezi un Chelsea-Arsenal (deși sunt câțiva “comisari” consacrați și pe acolo) decât 2.Bundesliga sau J-League.

Asta nu înseamnă că la Digi nu se vor mai face gafe, doar pentru că au luat cel mai bun campionat din lume. Chiar azi urmăream în reluare, Mallorca-Real Madrid, meci în care unul dintre comentatorii apreciați din România l-a numit pe Arbeloa…Arbeola . De 3 ori în 20 de secunde

Nu am aşa de multe argumente ca cele primite pînă acum pentru Olanda sau Brazilia. Poate şi pentru că aici e foarte simplu. Anglia de ACUM chiar este o echipă Şi are un ANTRENOR.

Fabio Capello a antrenat Milan, Real Madrid, Roma şi Juventus. Peste tot a luat titlul. La Real chiar a dat două ture şi de fiecare dată a cîştigat. Omul nu prea ştie să facă altceva. Să vrea şi nu cred că reuşeşte să nu învingă.

Nici imaginea lui nu prea îţi oferă o altă pistă decît victoria. El este tipul conducătorului care ştie să gestioneze grupul fără să fie prieten cu ei. Şi jucătorii englezi cred că de asta au nevoie. Nu stau să spun despre lot pentru că la WC 2010 sînt destule echipe cu fotbalişti foarte buni. Dar doar una dintre ele are şi un antrenor la fel de bun.

PS Kei, şi Italia, dar acolo lotul nu e aşa de bun.

Se vorbeşte despre EA. Numai despre EA!

Încă de pe Otopeni. Apoi, pe Malpensa, deşi e abia vineri. În oraş, pe stradă, pe teresă, în pizzerii.

“La partita” de marţi este principalul subiect de discuţie al italienilor din Milano. Asta, deşi între timp, Inter mai are de jucat un mic Derby d’Italia.

Nu contează, vine Barcelona, echipa care joacă…mai mult decât fotbal.

Se vorbeşte despre meci ca fiind unul greu. În realitate italienii sunt atât de mândri, încât nu pot recunoaşte nici faţă de ei înşişi că le este frică de Barca

Piazza del Duomo. Marţi, 20.04.2010. Ora 13:20. Credeam că mă duc la Inter-Barcelona dar…

Mai scot biletul o dată din rucsac-nu ştiu a câta oară! Prima oară l-am scos să văd dacă mai este acolo, apoi să văd dacă s-a îndoit, apoi să văd locul unde voi sta, apoi ca să-l pun la soare ca să văd dacă e “pe bune” (de parcă aş fi putut spune), apoi iar ca să văd dacă mai e…

Aşadar, scot IAR biletul din rucsac. Scrie clar: Inter- FC Barcelona, Stadio Meazza, 20/04/2010, ora 20:45.

Păi ceva nu se potriveşte. Sunt în faţă la Dom şi e plin de tricouri blau-grana.

Se aud scandări în cealaltă parte a pieţei. Să mergem!

Suporterii Barcelonei s-au instalat comod la terase şi s-au pus pe cântat: imnul Barcelonei, numele jucătorilor sau vorbe dulci către rivalii de la Real.

Sunt însoţiţi de pancarta “Catalunya is not Spain” şi la un moment dat se apucă să zică ceva şi de ţara pe care o reprezintă. Sigur nu e de bine, dar nu ştiu catalană, aşa că…

Lângă ei…interiştii. Cei veniţi din afară să vadă meciul. Se vede după scandări: sunt mai generale, mai soft.

Îi învaţă un pic de italină, cum e cu “Chi non salta, rossonero”, dar câţiva suporteri calatalani îşi dau seama…

Atmosfera e relaxantă. Lumea se distrează, e veselă. E şi normal, aproape fiecare suporter al Barcelonei are câte o bere în mână   Oamenii cântă şi se filmează între ei.

Catalanii încing un pic atmosfera cu nişte petarde. Vine şi poliţia, dar lucrurile se calmează: “Hai, hombre, mai bem şi noi o bere, mai dăm o petardă, nu te ambala”, pare a-i spune un suporter catalan unui poliţist venit să se asigure că totul este OK.

Băăă, mai încet!, că-l treziţi pe ăsta mic. Ce-o fi visând?  Probabil ce visează orice suporter interist: o finală de Ligă câştigată, după 45 de ani.

Degeaba, fanii Barcei îi dau înainte cu imnul echipei pentru care au făcut 1000 de km cu autocarul…

…şi mai aprind câteva torţe (la meci vor fi şi mai multe şi de-o parte şi de cealaltă)

S-a făcut 14:45. Plecăm de la Dom, e clar, suporterii Barcei au cam câştigat în deplasare. Băieţi buni, numai că…sunt prea încrezători în echipa lor, prea mândri parcă. fiecare dintre ei se comportă ca şi cum ar fi un Guardiola mai mic (cei tineri).

Ironic, Guardiola este lăudat tocmai pentru modestia lui.

Suporterii lui Inter sunt încă în casă, îşi fac probabil rugăciunile pentru meci. Dar nu cred că se roagă (numai) la Dumnezeu. La cum vorbesc despre Mourinho sigur mulţi dintre ei au icoane cu el în casă )

Cum spuneam mai devreme, toată lumea o dă pe Barcelona favorită clară, chiar şi fanii Interului.

Ne dăm seama că tot centrul oraşului este plin de suporteri ai oaspeţilor. Parcul Sempione, Castello Sforzesco, bulevardul Buoenos Aires.

Unul dintre ei ne provoacă la coridă:

Se face ora 16:30. Încet, încet mergem către stadion. Cu metroul. La fel fac şi fanii Barcelonei. Care îşi aduc aminte iar de rivalii din Madrid…

…de Eto’o…

…şi de Ibra…

Lumea e cumva stânjenită de nebunia pe care o declanşează, deşi Milano a văzut 5 semifinale de Ligă în ultimii 10 ani. E drept că suporterii catalani sunt speciali. Berea e sfântă pentru ei, dar nu produc nicio problemă.

În plus, s-a estimat că în ziua meciului s-au cheltuit în Milano (de suporterii ambelor echipe) 14 milioane de euro! Iar Inter a făcut 3,8 milioane numai din bilete.

După ce ieşim de la metrou peisajul se schimbă. Interiştii şi-au terminat rugăciunile Au ieşit în stradă şi merg la stadion. Unde se dezlănţuie.

Cum a fost trăit meciul în tribune veţi vedea în partea a doua a reportajului.

7 ani au trecut de la ultimele semifinale de CL fără echipă englezească. Era ediţia 2002-2003, când Inter, Juventus, Milan şi Real se luptau pentru un loc în finală.

Deşi banii “vorbesc” de ani buni în Anglia, echipele din Insulă au făcut ciocu’ mic în Europa.

Liverpool, Arsenal, Chlesea şi Man. United, toate au fost depăşite net de adversarele pe care le-au întâlnit.

Ultimele două pentru că au fost atât de sigure că vor învinge încât s-au dus în deplasările de la Milano şi Munchen ca să facă instrucţie cu Inter şi Bayern. Ghinion, italienii şi englezii au jucat fotbal.

În plus, englezii au dat gol exact când aveau nevoie şi asta i-a făcut să fie şi mai siguri pe ei. Ghinion din nou

Cum o fi să dai 17 milioane de lire pe un puşti de 17 ani care scoate 10.3 pe suta de metri şi el să aibă un singur sprint util pe cel mai mare teren din Europa?

Sau să joci cu 3 atacanţi evaluaţi împreună la 87 de miloane de euro, acasă şi să nu ai nici o ocazie clară de gol în 90 de minute, când scopul tău este să marchezi, pentru că ai pierdut în tur?

Realitatea este că echipele englezeşti  au jucat cel mai bun fotbal cât timp au putut lua cei mai scumpi (şi, câteodată, cei mai buni) fotbalişti.

Cum au plecat Ronaldo şi Adebayor şi s-au accidentat Rooney şi Torres, s-a terminat cu performanţa în Europa.

Pentru prima oară după ani buni Manchester (+75 mil.), Arsenal (+37 mil.) şi Liverpool (+7 mil.) sunt pe plus în urma transferurilor făcute, iar Chelsea a reuşit să fie doar pe minus 25 de milioane.

Fără pierderi de zeci de milioane în urma campaniilor de transferuri, fotbalul devine şi pentru ele un sport, unul sângeros chiar, având în vedere că toate sunt KO după “sferturi”.

Excepţia Real

Se poate şi mai rău. Balanţa achiziţii/plecări a Realului este de minus 171.000.000 de euro!!!

Ei n-au  făcut transferuri în compartimentele în care au avut nevoie, cum s-a întâmplat cu Inter, Barcelona, Lyon şi Bayern. Cam toţi jucătorii transferaţi de cele 4 au fost decisivi în campania din acest an.

Ei au transferat şi apoi s-au gândit “Bă, pe ăştia unde îi băgăm?”

Câteva cifre: 7 goluri în 10 meciuri de Ligă a dat Lisandro Lopez pentru Lyon!

Ibrahimovic a înscris de 4 ori şi a dat 2 pase de gol.

Sneijder a dat 4 assisturi şi 2 goluri (şi,mai important a învăţat Interul să paseze) iar Robben doar două. De calificare, însă!

Apropo, cum ar fi arătat Realul cu ultimii doi în echipă?

De când Real Madrid a ratat calificarea în optimile UCL, ziarele și blog-urile de profil sunt pline de clișee de genul „banii n-aduc fericirea”, „banii nu aduc performanța”, „sport vs. Marketing” și altele.

Da, acest articol poate fi considerat și un răspuns la 2 articole scrise de Marius Geanta și Daniel Marton pe 3surse („Politica anticiclică și profitabilă a Realului”, respectiv „Marketing versus Sport”).

După cum îi spuneam și lui Marius în iulie, anul trecut, tactica președintelui lui Real Madrid este una cât se poate de riscantă – fie vedetele aduse la echipă își confirmă valoarea individuală și în cadrul echipei, ajutând la câștigarea de trofee, fie nu vor reuși acest acest lucru, ceea ce va duce la ratarea unor trofee importante (Cupa Campionilor este unul din ele) și, implicit, la dezamăgirea sau chiar pierderea fanilor.

Ei bine, în momentul de față Real Madrid se vede în cea de-a doua situație: după o serie de investiții masive în achiziția de jucători, ROI (return on investment, un termen economic care se calculează ca profit din investitii/costuri de investiții) este unul negativ.

Chiar dacă au recuperat o parte din investiții prin imaginea pe care jucătorii au adus-o și o aduc clubului sau prin vânzarea de materiale promoționale (tricouri cu numele jucătorilor, calendare etc.), am mari dubii că acestea au reușit să acopere măcar jumătate din cheltuieli.

Bun… aș vrea să analizăm comparativ strategia celei mai mari rivale a Realului, după care voi trage câteva concluzii.

V-ați aștepta să spun că Barcelona nu a investit deloc în marketing… total greșit! Simplul fapt că nu joacă cu vreun mare sponsor pe tricouri (ba dimpotrivă, ei sunt cei care „plătesc” – a se citi „donează bani”- ca să joace cu numele UNICEF pe tricouri) nu înseamnă că nu ar fi marketing în spate.

Gândiți-vă numai cât capital de imagine le aduce faptul că au o strategie de CSR (Corporate Social Responsibilty, pentru cine nu știe)puternică – cred că sunt singurul club de fotbal din lume care au o astfel de strategie, bine definită.

Apoi, chiar dacă nu au așa multe vedete în echipă, Messi și Henry sunt 2 personaje care apar în multe din reclamele marilor companii, în ultimii 2-3 ani. Apoi, ei au ales o strategie pe termen lung, de construire a imaginii în timp, prin performanțele lor sportive.

Și iată că a dat roade: într-un singur sezon, au reușit să câștige absolut toate trofeele posibile (6 la număr). Gândiți-vă ce lovitură de imagine- clubul care reușește să câștige toate competițiile în care a fost angrenat pe parcursul unui sezon, cu antrenorul care se afla la primul său mandat la echipă.

Să fim serioși… îmi aduc aminte că până și pe Yahoo au apărut știri despre FC Barcelona (și, credeți-mă, americanii sunt total pe dinafară cu fotbalul), deci imaginea clubului s-a cam răspândit pe toate continentele.

În fine, aici nu este vorba de Marketing vs. Sport / marketing vs. Investiții etc. Este vorba de strategii de management.

Florentino Perez a ales să mizeze pe un marketing agresiv, prin investiții masive într-un interval de timp foarte scurt, pentru a atrage un capital de imagine cât mai mare și, odată cu el, cât mai mulți clienți (în cazul de față, clienții sunt suporterii echipei și fanii din toată lumea, care aduc rating televiziunilor => publicitate mai scumpă => meciuri vândute către televiziuni mai scump).

Juan Laporta a ales, însă, o variantă de management pe termen lung, cu profit mai mic, însă unul mai sigur: investiții în centrul de juniori și antrenori (îmi vine greu să cred că în cazul lui Guardiola este vorba doar de talent înnăscut și că nu a fost pregătit de alți antrenori mai buni și nu i s-au oferit cele mai bune condiții pentru a se perfecționa), investiții în jucători din lotul actual (și nu mă refer aici doar la salarii, fiindcă ele sunt doar o parte din investiții).

Cu alte cuvinte, clubul „crește” jucători în pepiniera proprie, în loc să cumpere de pe piață, cu zeci de milioane de euro (excepțiile le reprezintă Henry, venit pe vremea lui Rijkaard, și Ibrahimovic).

Faptul că Messi este golgetter în campionatul spaniol, iar Pedro a intrat în cartea recordurilor, ca singurul fotbalist din lume care reușește să înscrie în 6 competiții într-un singur sezon confirmă, zic eu, faptul că strategia lui Laporta (și a celor din jurul lui, până la urmă) a dat roade.

Asta nu face decât să confirme regula că strategiile de management pe termen lung sunt mai eficiente decât cele pe termen scurt. Dar poate că nici pe Perez nu-l interesa să ia Cupa Campionilor neapărat din primul sezon. Pentru că el știe că imaginea jucătorilor îi va aduce, în continuare, venituri, an de an… V-ați gândit la asta?

Topul celor mai bogate 20 de cluburi din fotbalul european întocmit de Deloitte o plasează pe Real Madrid pe primul loc în ceea ce priveşte încasările realizate în sezonul trecut.

Realul este urmat de Barcelona şi Manchester United.

Suma adunată din drepturile TV, din comercializarea produselor şi din vânzările generate la stadion în ziua meciului este de 401,4 milioane de euro.

Barcelona a adunat 365,9 milioane iar Manchester United 289,5 milioane.

Sunt sume astronomice prin comparaţie cu ceea ce se întâmplă în România.

Top 20 Football Money League

1. Real Madrid                  401

2. Barcelona                     365,9

3. Man. United                327

4. Bayern                           289,5

5. Arsenal                         263

6. Chelsea                         242,3

7. Liverpool                    217

8. Juventus                      203

9. Inter                              196,5

10. AC Milan                   196,5

11. Hamburg                   146,7

12. AS Roma                   146,4

13. Lyon                           139,6

14. Marseille                  133,2

15. Tottenham               132,7

16. Schalke 04               124,5

17. Werder Bremen     114,7

18. Borrusia D.               103,5

19. Man. City                  102,2

20. Newcastle                101

În topul publicat de Deloitte intră doar primele 20 de echipe dar există date şi pentru următoarele 10 locuri

21. Paris Saint-Germain 100.8

22. Atlético de Madrid 100.3

23. Girondins Bordeaux 99.8

24. VfB Stuttgart 99.8

25. Aston Villa 98.9

26. ACF Fiorentina 94.1

27. Everton 93.5

28. SSC Napoli 90.1

29. West Ham United 89.3

30. Fenerbahce 87

Pe scurt:

- Spania face leagea. Real prin brandul care este şi brandurile pe care le-a cumpărat  (doar este Florentino Perez preşedinte), Barcelona prin performanţă.

- Englezii ţin aproape. Au mai multe echipe în top 20, însă doar Man. United se poate compara ca venituri cu cele două echipe din Spania.

- Italienii se bazează pe sumele venite din drepturile TV. Cam 50-65% din venituri sunt din drepturile TV la echipele din Italia.

- La spanioli tot comercializarea drepturilor TV le aduce cei mai mulţi bani, dar are o pondere mai mică (pe la 40%)

- Englezii fac banii în ziua meciului (Man. United, Arsenal) dar şi din drepturile TV (Chelsea, Liverpool, Tottenham, Man. City, Newcastle)

- Germanii intră şi ei în top cu 3 formaţii. Bundesliga este  printre campionatele cu cel mai mare grad de ocupare al tribunelor dinEuropa. Şi se vede.

- Juventus depăşeşte Interul şi Milanul în top, luându-le faţa la banii încasaţi din drepturile TV (132 de milioane faţă de 115, respectiv 99 de milioane)

- Surprinde locul 20 ocupat de Newcastle United, echipă care tocmai a retrogradat din Premier League.

Cât de departe suntem noi:

- drepturile TV pe 3 ani (cu tot cu TVA) pentru Liga I au costat cu  doar 1 milion de euro mai mult decât banii încasaţi de locul 20 din top, Newcastle, din Liga a 2-a engleză.

- gradul de ocupare al stadioanelor din România este probabil sub 40% şi unii patroni nu ştiu cum să facă să dea lumea afară din stadion sau să mute echipe te miri pe unde.

- în afara echipelor mari (Steaua, Dinamo, Rapid, CFR Cluj, Timişoara şi eventual Craiova) nu cred că există cluburi în România care chiar fac bani din comercializarea produselor clubului. Nu că ar face sume exorbitante cele 6

Un exemplu: la meciul Unirea-Liverpool am văzut mai multe tricouri roşii în tribune decât orice fel de accesorii cu Unirea (aci intră şi eşerfe, fulare, fesuri)

Topul îl puteţi  da jos de pe net de aici

Derby-ul fotbalului spaniol a fost cam singura partidă, dintre cele transmise de Digi, din campionatele străine, care a făcut o superaudienţă. Meciul a fost urmărit de 233.000 de telespectatori (2% rating/3,7% share).

De ce este superaudienţă?

1. Pentru că s-a suprapus cu Steaua-Vaslui de pe Antena 1 (11,5% rtg/23,% shr – al 4-lea meci din Liga I ca audienţă, în tur).

2. Pentru că a făcut cât un meci tare din Liga I ( de exemplu CFR Cluj-Craiova sau CFR Cluj-Timişoara) şi aproape cât “senzaţia” Al Nasr-Al Hilal (sport.ro – 2,6% rtg). Nu e glumă, având în vedere că sport.ro are o acoperire cam de 2,5ori mai mare şi e mai “bătrân” decât Digi cu câţiva ani.

3. Când a televizat “El Calsico” de Europa Digi avea doar 4 luni.

Pe locul 2, vine însă, la mare distanţă Milan-Inter (0,9% rtg/3,7% shr). Apoi avem un Atletico Madrid-Barcelona şi, surpriză!, un Bolton-Liverpool.

Top 10 fotbal internaţional la Digi Sport

Meci                                      Rating%          Nr. telespectatori

1. Barcelona-Real                  2                    233.000

2. AC Milan-Inter                  0,9               106.000

3. Bilbao-Barcelona              0,7                 81.000

4. Bolton-Liverpool              0,6                 65.000

5.  Juventus-Inter                  0,6                65.000

6. Atl. Madrid – Real Madrid 0,5             61.000

7. Valencia-Barcelona          0,5                60.000

8.  Siena-Milan                          0,5                59.000

9.  Inter-Palermo                     0,5                59.000

10. Lazio-Milan                         0,5               59.000

De ce n-au fost şi alte meciuri care să facă audienţe mari?

1.  Pentru că acoperirea celor de la Digi bate spre doar 40-45%. La Naţional TV, Serie A avea audienţe cuprinse între 0,8 şi 2%, pe o piaţa mai puţin fragmentată, aşa că audienţele sunt oarecum normale. În 2006, la B1TV, Real Madrid-Barcelona a făcut 3,5%. Ambele posturi aveau acoperire naţională.

2. Multe dintre meciuri se suprapun cu meciuri din Liga I sau cu meciuri din alte campionate străine, de pe Digi Sport Plus

3. La Barcelona-Real au făcut studio de la faţa locului şi eforturile le-au fost răsplătite, au dat senzaţia că se pregăteşte un eveniment. Meciul a fost comentat de la faţa locului. A fost singurul meci la care au făcut ceva special, pe celelalte le-au transmis doar

Surprinzător, Serie A are mai multe partide în Top 10 decât Primera Division, care este considerat un campionat mai spectaculos.

Din cauza orelor la care sunt programate partidele din Anglia şi Germania, în afara prime-time-ului, Bundesliga n-are nici un meci în Top 10, iar Premier League doar unul.

Unele dintre partidele de pe Digi au audienţă mai mică decât emisiunile de pe gspTV şi sport.ro, de la aceeaşi oră, care analizează meciurile din Liga I.

O dată luate Serie A şi Primera Division însă, e greu să bagi Fanatik, în locul unui Juventus-Udinese  sau Valencia-Sevilla. Deşi ar face, probabil, audienţă mai mare, mai ales dacă ar fi duminică seara, după etapă.

Audienţele sunt pe segmentul all-urban. Au fost luate în calcul doar partidele transmise în intervalul 20 iulie-14 decembrie 2009.

Cupadelegenda.ro a ajuns în semifinale!

Tot aici a ajuns şi FC Argeş ’79, una dintre echipele de poveste ale fotbalului românesc.

Apropo de poveşti, am şi eu una. Cu Nicolae Dobrin. De fapt, sunt mai multe poveşti spuse de el în cadrul unui interviu pe care mi la acordat mie şi colegului meu, Nelu Dinu, de la Jurnalul de Argeş, cu un an înainte să se stingă din viaţă:

-         Probabil vi s-a pus întrebarea asta de 1000 de ori: cum a fost cu transferul la Real Madrid ?

-         Santiago Bernabeu a venit în România pentru a-l ruga pe Ceauşescu să mă lase să plec afară. Acesta i-a spus că o eventuală plecare a mea în străinătate ar crea un precedent, aşa că s-a opus categoric transferului.

-         Aţi fi plecat, dacă şi-ar fi dat acordul Ceauşescu?

-         (Pauză. Mare!) „Sincer să fiu, aş fi plecat la Real dacă totul ar fi fost legal. Aşa, nu am vrut să stau cu frică”.

5 Dacii ca să dea meciul lui Dinamo

-         Ar fi fost totuşi Real…

-         Drept este că nici eu nu am fost prea hotărât. Dacă voiam să plec cu orice preţ, plecam. Am avut o astfel de ocazie la jubileul lui Gento. Dar ar fi fost prea complicat, trebuia să stau pe bară doi ani şi eram  prea îndrăgostit de minge şi de FC Argeş pentru a face acest lucru

-         Altă întrebare care v-a fost pusă de o mie de ori, cum a fost cu Dinamo, în 79?

-         Pentru a fi siguri de rezultat, nişte persoane din anturajul lor au venit cu o seară înainte la hotelul unde eram cazaţi pentru a ne propune o înţelegere: cinci maşini Dacia pentru cinci dintre piesele de bază ale lui FC Argeş, nu spun cine.

-         Păi atunci de ce i-aţi bătut?

-         Pentru că am refuzat târgul pe care ni l-au propus. M-am gândit că s-ar putea să fie ţeapă şi i-am montat pe băieţi să joace aşa cum trebuie. Înaintea unui meci cu Dinamo eu nu beam şi nu fumam o săptămână. Aveam ambiţie foarte mare să-i batem. Ne-am spus unii altora că dacă va fi să ne bată pe bune atunci aşa să fie, noi o să ne jucăm şansa

Dobrin ca Sir Alex Ferguson

-        Trebuie să vă fi simţit foarte bine.

-         Bineînţeles. Mai ales că au fost dăţi când le-am dat meciuri. De două ori am pierdut cu 7-0 cu Dinamo. Într-unul dintre meciuri mi-am dat seama abia în ultimele minute că toţi ceilalţi trântiseră meciul. Cred că eram singurul care jucase pe bune, dovadă că în ultimul minut am şutat în bară. Dacă intra în aţe, dinamoviştii pierdeau campionatul.

-         Aţi participat la vreun “blat” ?

-         Nu “blat”, înţelegeri … Ţin minte, că într-un an Petrolul avea nevoie de egal ca să scape de retrogradare, iar noi nu aveam nici o problemă în clasament. A fost un aranjament tacit, aprobat chiar şi de tribune. După meci, unul dintre secretarii de partid de la acea vreme, Constatin Zanfir, a venit în vestiar să-mi spună că ne-am bătut joc de public. În acel moment eu mă descălţam şi când am văzut că intră i-am aruncat cu gheata în cap!

-         !!??#&!!??

-         (Râde) A doua zi, prim-secretarul Sârbu m-a chemat la el să mă întrebe de ce am făcut acest gest. I-am răspuns că nu l-am văzut bine la faţă pe tovarăşul Zanfir şi am crezut că este vreun individ din tribune care caută scandal. Mi-am cerut scuze şi am mers mai departe

-         Câţi bani făcea un fotbalist bun la acea vreme?

-         Făceam destui! Fotbaliştii au dus-o bine dintotdeauna!

„Halagian m-a <ajutat> să plec de la FC Argeş”

-         Destui…?

-         Destui de mult să jucăm poker spre exemplu pe sume destul de mari pentru acea perioadă, însă nu exagerate. De ce? Pentru că, pur şi simplu, nu aveam ce face cu banii. Câştigam cam de trei ori mai mult decât un salariu mediu. La acea vreme toată lumea trăgea să aibă o casă, o maşină şi să facă o facultate.

-         Şi Florin Halagian era bunicel la poker…

-         Era, dar pierdea mereu

-         Altminteri, băiat bun.

-         Da, ne-am înţeles bine. Deşi…

-         ?

-         Către sfârşitul carieriei începusem să fiu tot mai atras de cariera de antrenor. Devenisem mâna dreaptă a lui Hala. Conduceam antrenamentele, dădeam indicaţii tactice la meciuri. Apoi, la un meci şcoală cu Tractorul Braşov, unul dintre bătrânii care se aflau în tribună a strigat „Bravo, măi Dobrinaş! Mare jucător ai fost, mare antrenor vei ajunge!”.

-         Aşa…

-         Halagian l-a auzit pe acel suporter şi cred că l-a cuprins invidia. Mai târziu mi-am dat seama că el m-a «ajutat» să plec de la FC Argeş

La puţin timp după aceasta, Dobrin a plecat la Târgovişte, club de care l-au leagat amintiri plăcute. „Ţin minte că numai la antrenamente veneau câte 5-6.000 de spectatori.

Cât timp am jucat la Târgovişte am luat prime duble faţă de ceilalţi jucători, plus echivalentul a trei Dacii atunci când am semnat contractul”.

După ce a reuşit promovarea în A, fachirul din Trivale a jucat la Târgovişte încă un tur de campionat, timp suficient pentru a fi călăul Argeşului în meciul direct, deşi primarul Rizu şi Bebe Barbu i-au cerut să le dea meciul.

„Chiar dacă Argeşul avea probleme cu retogradarea, le-am spus emisarilor de la Piteşti că eu câştig banii de la Târgovişte şi vom juca pe bune. Şi chiar aşa a fost. În minutul 85, după ce l-am driblat pe Ivan, am dat centrarea din care s-a înscris singurul gol al meciului”.

În retur, Dobrin a revenit la echipa sa de suflet şi a ajutat-o să scape de retrogradare.

Real Madrid încetează să mai evolueze doar în prima ligă spaniolă sau în Champions League.

Pentru spanioli există doar o scenă globală, pentru care însă n-au plătit 75.000 euro, ci 209 milioane.

Până acum. Iar acoperirea media nu s-a făcut contra cost, pe 5 staţii naţionale, ci gratuit, pe majoritatea canalelor media de pe Glob.

Fascinaţia banilor şi brandul personal al lui Kaka, Ronaldo ori Benzema sunt pilonii pe care se bazează superexpunerea de moment a Realului. Politica anticiclică – investiţii masive pe timp de criză – şi alegerea cu atenţie a exemplarelor de colecţie asigură primul pas al strategiei lui Florentino Perez: poziţionarea Realului ca unic brand global al cluburilor de fotbal din lume.

Acoperirea marilor pieţe ale lumii

Pe lângă valoarea fotbalistică în sine, care garantează un plus un evoluţiile viitoare ale madrilenilor, fotbaliştii transferaţi până acum sunt şi autentici agenţi de vânzări ai Realului.

Kaka asigură în principal piaţa din America de Sud, Ronaldo mai ales pe cea din Asia, în timp ce Benzema este garanţia succesului financiar în Franţa, un stat în care mass-media sportive de vârf, L’Equipe şi France Football, duc lipsa rezultatelor de top, dar şi a unor staturi locale autentice.

Tot în Europa, Ronaldo este relevant pentru publicul din Marea Britanie sau Portugalia, în timp ce Kaka a lăsat atâtea regrete în Italia după transferul de la AC Milan. Ar mai rămâne superpiaţa germană, numai bine de accesat prin venirea lui Ribery.

Primul loc. În mintea consumatorilor de sport

Scopul principal al Realului lui Perez nu este ocuparea primului loc în campionatul spaniol sau în Liga Campionilor, ci ocuparea primului loc în mintea consumatorilor de branduri sportive din întreaga lume.

Se întâlnesc aici cu Rafa Nadal, Roger Federer, Lance Armstrong, Tiger Woods, naţionala de fotbal a Braziliei, Hussain Bolt sau Michael Phelps.

În această competiţie, calitatea nu trebuie să fie continuu extraordinară, ci doar garantată, iar activităţile de marketing fac diferenţa. Dacă va repeta rezultatele şterse ale sezonului recent încheiat, Realul îşi va atrage criticile specialiştilor din sport, dar va fi privit ca un mare succes de business în vremuri de criză economică. Este ceea ce urmăreşte, de fapt, Perez.

De unde pot veni problemele

Cu atâtea stele în echipă şi cu condiţia asigurării mijlocul terenului cu truditori de genul Geremi sau Makelele, din precedenta eră galactică, Real Madrid 2009 are nevoie de un imens talent pentru a eşua din punct de vedere sportiv.

Problemele ar putea apărea din coabitarea dintre noul antrenor, Pellegrini, şi colecţia de vedete. Să ne amintim, la Villareal, chilianul a avut un conflict prelungit cu Riquelme, care a şi fost nevoit să plece de pe Submarinul galben. A declarat recent în El Pais că a învăţat ce trebuia din acea lecţie, promiţând un profil apropiat de Vicente del Bosque, garantul liniştii şi al profitabilităţii în epoca lui Zidane, Beckham, Figo şi Ronaldo.

Photo credit: Futbol Wallpapers