Real Madrid ar trebui să ia toate Ligile Campionilor. Pentru că le-a luat pe primele 5.

Ferarri ar trebui să câștige mereu la Formula 1. Pentru că are cea mai bună mașină.

Dinozaurii ar trebui să facă legea pe Pământ. Pentru că odată erau cei mai jmekeri de pe planetă.

Polii mganetici n-ar mai trebui să se schimbe o dată la 200.000 de ani si bacteriile ar trebui să fie singurele forme de viață de pe Terra. Ca doar au fost cele mai spectaculoase la vremea lor, culmea evoluției!

E ușor să-i dai Balonul de Aur lui Messi.

E alegerea celor cu minte odihnită – vezi Zaccheroni si alti selectioneri din Togo si Vanuatu care au scris si ei pe listă primele trei nume care le-au venit in minte cand s-au gandit la fotbal. E ușor să-i dai Balonul de Aur lui Messi. Pentru că e cel mai bun de câţiva ani încoace.
Intrebarea este

de ce n-a castigat CEL MAI BUN, tot ce-i mai bun in fotbal anul trecut? Adică Liga Campionilor sau Mondialul. Simplu. Pentru că anul trecut n-a mai fost cel mai bun, a fost doar bun. Al dracu de bun, dar nu cel mai bun.

Pentru că Balonul de Aur nu se măsoară în driblingurile care le faci intr-un meci, nici în pasele de gol pe care le dai, nici măcar în golurile spectaculoase care pornesc din piciorul fotbaliştilor ci in trofeele pe care le castigă într-un an calendaristic. Kestiile mai sus menţionate sunt doar de departajare când este echilibrul prea mare. Ori Messi nici măcar nu trebuia să intre în finală (Iniesta, Xavi şi Sneijder trebuiau să fie acolo).

E ca şi cum o echipă ar cîştiga campionatul pentru că are cel ma bun golaveraj sau că are cel  mai spectaculos joc, dar este a treia sau a patra la puncte. Cam asta a făcut FIFA anul ăsta, ne-a luat pe toţi, cei care ne uităm la fotbal de plăcere, în balon. Nici măcar de aur. De tinichea.

Acum o jumătate de oră m-am întors de la fotbal. Am jucat cu noua senzaţie, Jabulani.

Când a cumpărat mingea şi a întrebat dacă are certificat de garanţie, vânzătoarea l-a întrebat pe cumpărator la ce-i trebuie, în sensul că vrea să joace fotbal cu ea? ) Preţul 6 milioane. 7 mingi la reprezentanţă, care, cică au fost toate rezervate

În rest lucrurile sunt destul de simple. Dacă ştii să loveşti tare (şi scurt) cu ŞIRETUL, se pot întâmpla lucruri pe care le poţi vedea doar în “La limita imposibilului”. Să-i dai două efecte până la poartă este ceva normal (la şuturile de la distanţă, ma ales). La fel să pice exact în faţa portarului.

Jabulani e mai mult decât o minge, zici că e dotată cu un pic de inteligenţă artificială. Tu tragi, ea se duce cum vrea.

Probabil cine a făcut mingea a deschis Cartea Fotbalului la lecţia Lovirea mingii cu şiretul şi a fost atât de fascinat încât a uitat şi de celalalte capitole.

De exemplul, controlul mingii. E greu de oprit (dar nici noi nu eram numai Crirstiani Ronalzi pe teren-deşi erau câţiva fotbalişti), este alunecosă (sunt curios cum se comportă pe ploaie ) deşi are tot felul de striaţiuni pe ea şi e făcută din 8 petice. În plus, e destul de uşoară.

Şi da, pentru portari chiar e un coşmar. Îşi poate schimba oricând direcţia (dar numai dacă-i dai tare cu şiretul). La toate celelate suprafeţe se comportă ca o minge normală.

Previziuni:

- Va fi CM-ul cu cel mai mare număr de autogoluri marcate din istorie. Greşelile fundaşilor vor fi ceva comun. Respingeri ratate, dat pe lângă minge, chestii d-astea.

- Cristiano Ronaldo va da cel puţin 2-3 folha seca. E genul de minge care îi avantajează pe el, pe Robben, Pirlo, Rooney, Sneijder (cam ăştia îmi cvin repede în minte) dar şi pe Maicon, de exemplu (se duce unde vrei când vine vorba de lansări în adâncime)

- Echipele mici sunt condamnate. Pe lângă faptul că e greu de controlat în viteză (greu de făcut un contraatac), o echipă ca Spania care te macină cu pasele şi te îndeasă în propia jumătate de teren poate să-ţi dea oricând gol. Şansele spaniolilor tocmai au crescut. Şi ale brazilienilor.

Nu mai ţin minte ce înseamnă Jabulani în dialectul vizat, dar în română nu mai are nevoie de traducere. Pe lângă faptul că e cea mai rotundă minge din lume sau că vine cu nu ştiu ce inovaţi aero-dinamice, mingea CM-ului din Africa de Sud aduce un element nou jocului de fotbal: bulanul

PS: asta nu înseamnă ca Paul n-are dreptate. Precum spuneam, nu a jucat echipa lui Messi cu cea a lui Ronaldo. Mai degrabă nişte Sică Bârdeş vs san Siro Ciocoi

Imi place Anglia lui Capello, Brazilia lui Dunga, Argentina lui Messi, Spania lui Xavi sau Italia lui Lippi. Insa, peste toate imi place Olanda.

1. Olanda are portar: cand Lobont era la Amsterdam ma intrebam mereu de ce e rezerva lui Stekelenburg. Apoi am urmarit mai atent meciurile celor de la Ajax si raspunsul a venit fara intarziere: pentru ca olandezul era mai bun decat portarul nationalei Romaniei. E greu sa-i iei locul lui van der Sar insa cred ca Stekelenburg poate sa-l faca uitat pe portarul lui United.

2. Olanda are aparare: van Bronckhorst nu suna la fel de bine precum Terry sau Puyol. van Bronckhorst are 35 de ani. Insa van Bronckhorst conduce o defensiva formata exemplar in ultimii 10 ani din jucatori care au crescut impreuna si acum au ajuns la o maturitate fotbalistica greu de inchipuit pentru ceea ce avem noi la nationala lui Razvan Lucescu (nu ca noi am conta foarte mult in fotbal in acest moment).

3. Olanda are mijloc: imi place indarjirea lui van Bommel insa cand aud numele Sneijder, Kuyt, Robben sau chiar van der Vaart deja in capul meu se contureaza ceva de genul – recuperare, pasa, dribling, pasa, gol.

4. Olanda are atac: van Persie e unul dintre cei mai talentati si inzestrati jucatori de la acest mondial. As miza oricand pe el in fata unui atacant mai bine pozitionat in ochii presei. Babel si Huntelaar sunt si ei baieti de incredere

5. Olanda are antrenor: nu cu nume insa unul care a stiut sa creeze o echipa a carei forta e data de echilibrul din fiecare compartiment.

Bonus (ca sa nu zic 6. ): Olanda are suporteri!

Ar trebui să fii un pic (mai mult) ipocrit să spui că Inter ar fi luat Liga fără Mourinho în acest an (sau în oricare altul:)). Pardon, să gândeşti. Că de spus, nu cred că ar îndrăzni cineva s-o spună.

Au fost meciurile retur cu Chelsea şi Barcelona în Ligă şi returul cu Milan în Serie A, ca să amintim “masterpiece-urile” lui Jose din acest sezon.

Şi poate, mai presus de tactică a fost încrederea pe care le-a dat-o unor jucători, care în urmă cu un an nu mişcau în front, în faţa lui Man. United.

Aici însă a intervenit primul factor non-Mou: transferurile. Da, el a vrut un “încă un atacant, un mijlocaş central de creaţie şi încă un fundaş central (declaraţie dată imediat după eliminarea din Ligă cu United)”, dar trebuia ca aceste transferuri să se mai şi realizeze.

Inter a făcut cea mai bună campanie de achiziţii de anul trecut din fotbalul mondial – în afară de Motta (care a jucat constant bine), Inter a transferat numai titulari.

Avans de 14 puncte faţă de Roma pierdut…

Deşi numai bine n-a jucat  în turul campionatului, Inter a reuşit să termine prima parte a sezonului la 10 puncte de Milan şi 9 de Roma (erau 14 prin octombrie).

Campionat rezolvat? Întrebaţi-l pe Mourinho. Parma (d), Napoli (d), Genoa (a), Palermo (d) şi bomboana de pe colivă, Catania (d). Inter a uitat cum se câştigă în deplasare.

Şi dacă mai pui şi cel mai fricos meci pe care l-a făcut Inter în ultimul an, cel cu Roma (în care a dat-o de trei ori în bară) peisajul nu mai e deloc  roz.

…pentru a le arăta interiştilor cum e Champions League dincolo de “optimi”

Bine, în tot acest timp Inter le elimina pe Chelsea şi CSKA din Ligă. Şi pentru prima dată de la Cuper încoace, vedea cum arată sferturile Ligii.

În Serie A, Inter s-a cârpit în final cu Lazio şi Chievo, în timp ce Roma n-a ştiut cum să-i ţină în frâu pe Pazzini şi Cassano, ultimii nebuni care ar mai fi putut aduce titlul pe Meazza.

La cât de prost a jucat Roma împotriva lui Bari, Atalanta şi Lazio, a pierdut singurul meci din ultima parte a sezonului, pe care chiar merita să-l câştige.

Când tactica lui Mou s-a blocat

Înainte de Roma-Sampdoria a fost, însă, Inter-Juventus. Singurul meci în care l-am văzut pe Mourinho, în acest sezon, ţipând ca un nebun (în timp ce-şi rupea hainele de pe el) la Eto’o. Nu pentru vreo ratare, ci pentru că, prin minutul 30, nu făcea pressing în jumătatea lui Juve.

Singura ocazie a lui Inter în 45 de minute a fost un şut de la 20 de metri al lui Motta.

Apoi, după “roşul” lui Sissoko şi chinurile lui Milito şi Eto’o, Maicon…a adus titlul.

E genul de gol care te oftică (ăsta e cuvântul) dacă te baţi la titlu cu echipa care-l reuşeşte.

Cum dracu’ să tragi 75 de minute s-o bagi în poartă din toate poziţiile, cu toate procedeele posibile şi, apoi, să vină unu care cere mărire de salariu an de an şi să dea un gol aşa, (la) mişto?

Câteodată, ca sa-ţi iasă, trebuie să-ţi bagi picioarele

N-a fost singura dată când tactica n-a fost de ajuns. Acasă cu Chelsea şi CSKA au intrat în acţiune  Cambiasso (care dă 2-3 goluri pe an) şi Milito (Milito a fost în priză tot sezonul).

Apoi, cu Barcelona, acasă, Motta a recuperat tot ce-a fost omeneşte posibil iar Pandev s-a visat Messi pentru 90 de minute (şi i-a ieşit). Asta în timp ce Eto’o alerga ca nebunul pe drepata, pentru că Balotelli era preocupat să se certe cu…tot stadionul.

Cu Udinese Sneijder a aştepta minutul 93 ca s-o bage în aţe iar cu Atalanta Mariga a adus Interul în avantaj.

La Siena, în ultima etapă, din nou n-a mai fost vorba de tactică. Totul a stat în cursa lui Zanetti (a câta, oare?) şi şpiţul lui Milito.

Despre finala CL, ce se mai poate spune? Inter ar fi învins Bayernul chiar dacă pe bancă stătea Ţălnar.

La succesul Interului din acest sezon au participat-ştiu, pare neverosimil- (şi) jucătorii (nu, nu aceiaşi din sezoanele trecute – 5 dintre noile achiziţii au fost titulari la Inter în acest sezon).

Atu-urile lui Inter din acest sezon au fost Mourinho, Milito, Maicon, Zanetti, Lucio, Sneijder, Eto’o, Pandev, Samuel sau Cambiasso. Aşa că, dacă nu vinde tot în această vară, Inter va avea cam aceleaşi şanse la titlu şi Ligă pe care le avea şi la începutul sezonului trecut.

Poate chiar mai mari, dacă Moratti cheltuieşte cu cap cei 100 de milioane pe care îi are pregătiţi pentru transferuri.

Pentru că:

1. Inter e o echipă care se implică în marketingul societal. Cum ar fi îngrijirea şi reabilitarea pesoanelor handicapate-Balotelli e un bun exemplu. 9 goluri e o cifră bună pentru cât (n-)a jucat în acest sezon.

2. Mourinho câştigă întotdeauna de două ori. Porto, Chelsea…şi acum Inter. Asta e axiomă, nu trebuie argumentată.

3. E mai bine să fii uman decât extraterestru. Inter e singura echipă care a învins-o pe Barcelona lui Guardiola la două goluri diferenţă, după ce a fost condusă! Singura! Chiar dacă, cu o lună şi jumătate înainte reuşea să piardă un meci în 80 de secunde.

4. Mourinho s-a dat de gol. Este om, de fapt A arătat-o la decerenarea titlului, la Siena. A plâns. Dacă ar fi fost pe Meazza, probabil ar fi semnat prelungirea contractului pe loc. Fanii lui Chelsea deja îi găsesc înlocuitor (nerecunoscătorii!:)), în faţa celor ai lui Inter va fi mereu titular. Şi între cele două cluburi este diferenţă de câteva trofee.

5. Inter egalează un record al lui Juventus, care datează din anii ’30 – 5 titluri la rând. Şi asta “senza rubare”

6. Pe Milan i-au bătut în regim de tenis, în acest sezon: set la zero ( a se citi şase la zero!). La “zero tituli”

7. A obţinut cea mai frumoasă victorie posibilă într-unul dintre cele mai urâte meciuri posibile: 2-0 cu Juventus. Cu golul ăsta. Care mie mi se pare că a fost golul-scudetto în acest an.

8. Echipa câştigătoare…se schimbă E tot un brevet care i-a făcut pe suporterii interişti să se inaMOUreze de Jose. În plus, minune!, TOATE transferurile au fost bune şi foarte bune. Asta ca o compensaţie pentru o întreagă eră Massimmo Moratti

9. Eto’o este mai mult decât un atacant. La propriu-e şi extremă. Maicon este mai mult decât un fundaş, Zanetti mai mult decât un căpitan. Şi, după dubla cu Barcelona, Inter este  “mai mult decât un club”

10. Au descoperit pasa. Vorba aia, un pas mic pentru Sneijder, un pas uriaş pentru Inter.

11. Chiar se poate juca bine şi fără minge. Nu-i aşa Pep? Scuze, nu am vrut să te întrerup din studiu

12. I-a îndeplinit visul lui Ibra. La ce piesă de jucător este, chiar merita asta

13. Nici ghinionul nu s-a putut opune tăvălugului interist. Mărturie stau meciurile cu Sampdoria (acasă), Milan (acasă), Napoli (deplasare), Bari (deplasare). Şi vorbesc aici de “ghinioanele” cu fluier în gură, nu de ratările lui Milito şi gafele lui julio Cesar. Cu Catania n-a fost ghinion, a fost prostie. Cu prostia nu te poţi pune.

14. Sentimentul de durut în paişpe e unul tare scump şi nu-l poţi cumpăra nici cu toţi banii din lume. Ţi-l poţi permite doar dacă eşti pe primul loc.

15. Maicon este cel mai bun om de bandă din lume. De pe oricare dintre benzi. Chiar şi de pe cele desenate, la cum a jucat în acest sezon.

16. Milito a alergat mai mult decât Forest Gump în acest sezon. Run Diego, run! Mai ai un singur meci!

17. Această operă de artă din Piazza del Duomo avea nevoie de un retuş. 8 în loc de 7. În rest, realizarea este foarte bună

18…este mai mare decât 17.

Campionatul nu s-a terminat. Tocmai d-aia am făcut “Primul 11 al Serie A”. La unii jucători au contat cifrele, la alţii impresia generală sau o paradă.

Poate nu este un prim 11 obiectiv, pentru că este…al meu. Dar sunt convins de alegerile făcute.

Cu toate că nimeni nu mai joacă 4-4-2 (în afară de Bayern), am zis să fiu clasic. Aşadar:

Fundaş dreapta – Maicon: de departe cel mai bun om de bandă din campionatul italian şi din lume. Printre puţinii care poate ţine singur o bandă fără să aibă nevoie de dublaj pe faza defensivă şi care face foarte bine şi faza de atac. Este al treilea pasator din Serie A (9 assist-uri), repet, al treilea! şi a marcat 6 goluri (dar ar fi fost de ajuns cel cu Juventus ).

Fundaş central-Lucio: Omul care a dat siguranţă defensivei Interului în acest sezon. Ştie să iasă cu mingea la picior (şi asta se vede în contrucţia nerazzurilor, se pliază pe stilul lui Sneijder), are un plasament bun şi dublează foarte bine când este nevoie.

Fundaş central-Chiellini: Este singurul om de la Juventus care a reuşit să se ferească de accidentări şi asta se vede în cifrele sale (30 de meciuri jucate în Serie A!!-cele mai multe alături de Diego; 4 goluri). Într-o echipă atât de inconstată ca Juve în acest sezon, a fost singurul jucător care a jucat constant-binişor, chiar bine.

Fundaş stânga-Riise: 33 de meciuri jucate, 5 goluri. Cifrele poate nu spun mult, dar el este omul care i-a dat Romei speranţa că ar putea trage la titlu, în acel Juventus-Roma 1-2 (a obţinut cartonaş roşu la Buffon şi a marcat golul de 2-1). De departe cel mai constant jucător al Romei.

Închizător-Palombo: pentru un post atât de nespectaculos, un jucător asemenea. Palombo a marcat două goluri şi a dat 3 pase de gol în acest sezon de Serie A, dar nu l-am văzut în vreun meci mergând pe teren. Este tot timpul în alunecări, îşi conduce echipa din teren şi participă la faza ofensivă. Este următorul Gatusso al Italiei. Împreună cu Pazzini şi Cassano a reuşit să ducă Sampdoria pe 4.

Mijlocaş ofensiv-dreapta – Pastore: Pe el chiar nu-l recomandă cifrele (3 goluri, 4 assist-uri; puţin pentru un mijlocaş ofensiv). Atât că e primul să sezon în Serie A şi are doar 20 de ani! În plus, avut un impact foarte mare asupra jocului lui Palermo. Alături de Cavani şi Miccoli formează unul dintre cele mai bune pachete ofensive din Serie A.

Mijlocaş ofensiv-stânga – Ronaldinho: mai cu un penalty (10 goluri a marcat până acum în campionat), mai cu o superevoluţie împotriva unei echipe mediocre (îmi vine în minte meciul cu Chievo – asta şi pentru că îmi tot repetă acest lucru comentatorul meciului de atunci ) Ronaldinho a ţinut-o pe Milan în viaţă.

Este pasatorul numărul 1 din Serie A: 14 assist-uri! Şi cât timp a avut cui să-i dea pase (adică până la accidentarea lui Pato) Milanul s-a bătut la titlu. Merită şi Leonardo menţionat aici, a reuşit să-l disciplineze tactic.

Piesa care nu se potriveşte în puzzle este declaraţia lui Ronnie din Gazzetta: “A fost un an minunat. Sunt mulţmit de ceea ce am realizat”. Parcă Ronaldinho de la Barcelona n-ar fi declarat asta, după un loc 3, în care speranţele la titlu s-au dus pe apa sâmbetei (cu toate că era o miecuri la acel 0-1 de la Parma) cu 8 etape înainte de final.

Mijlocaş de creaţie-Sneijder: A făcut un singur lucru, am mai spus-o, a învăţat Interul să paseze! Maaaareee lucru!! În urmă cu an, tactica era mai simplă: “Mingea la Ibra, că ştie el ce să facă cu ea”. Cu acelaşi antrenor pe bancă.

Atacant-Milito: Deşi de 3 luni întră în teren obosit şi iese în cârje, Milito este omul-scudetto pentru Inter în acest an (chiar dacă Inter nu va lua titlul). Cu 20 de goluri în Serie A (26 în toate competiţiile), Milito a câştigat lupta indirectă cu Ibrahimovic, omul pe care trebuia să-l înlocuiască – a dat mai multe goluri în primul sezon al său la Inter decât suedezul. În plus, Zlatan a dat 21 de goluri pentru Barca în acest sezon.

Atacant-Di Natale: Cu cele 26 de goluri pe care le-a dat în acest sezon de Serie A a reuşit să-i ţină pe cei de la Udinese în prima ligă. Păcat că n-a apucat să joace la unul dintre granzii Italiei, să arate ce poate acolo. La Milan însă eşti considerat junior la 32 de ani

Portar-Storari: Postul pe care a fost cel mai greu de găsit un titular incontestabil. Storari pentru că transferul său la Sampdoria s-a făcut simţit: în aproape acelaşi număr de meciuri jucate (17 faţă de 19) a luat de două ori mai puţine goluri decât Castellazzi, titularul din tur, 13 faţă de 26.

La sosirea sa echipa era pe 13, acum pe 4, numai coincidenţă nu pare a fi. Unde mai pui şi meciul făcut cu Roma…

La atacanţi, la fel de uşor ar fi putut intra în primul 11 Cassano (9 goluri, 8 assist-uri) şi Vucinic (13 goluri, 6 assist-uri), doi dintre oamenii care au fost decisivi pentru echipele lor în acest sezon.

sursă foto: corrieredellosport.it

La conferinţa de la acel 0-0 din grupe, de pe Meazza, Mourinho spunea foarte mândru că Inter a avut un joc mai bun decât Barcelona… fără minge. Câte hohote de râs a stârnit în presa din Italia şi nu numai!

După meciul de aseară, nu mai râde nimeni. Nici chiar interiştii. Ei, eventual plâng de fericire.

ReMOUntada lui Jose a fost una mult mai lungă decât cea la care sperau catalanii să ajungă aseară. A durat un sezon, nu 90 de minute. Şi a început după acel 0-2 de pe Old Trafford.

Ce a vrut Jose

Tot la conferinţa de presă, de după acel eşec, spunea foarte calm, convins că “Inter nu este încă una dintre marile echipe ale Europei. Mai are nevoie de 3-4 jucători. Cel puţin un fundaş central, un mijlocaş de creaţie şi încă un atacant”

Adică Lucio, Sneijder, Milito şi Eto’o (pentru că Ibrahimovic plecase) plus Motta şi Pandev (pentru prima dată de când este la Inter, Moratti se poate bucura de fiecare bănuţ cheltuit).

Cu ei Mourinho a început să recupereze hăul creat între Inter şi echipele mari ale Europei.

Milito l-a depăşit pe Zlatan la goluri marcate pentru Inter în primul sezon, dar şi în lupta indirectă în ceea ce priveşte golurile marcate în acest sezon. Omul nu mai poate să alerge de vreo 2 luni, dar găseşte resurse să dea gol după gol (25 în total, în acest sezon)

Sneijder i-a învăţat pe interişti să paseze (lucru imposibil în urmă cu un an) iar Lucio este fundaşul de care are nevoie orice echipă care vrea să construiască-ştie să iasă cu mingea la picior din apărare, driblează, paseză bine, ia jocul pe cont propriu.

Eto’o a fost sacrificat în acest sezon. A avut un început extraordinar: gol cu Bari, penalty scos cu Milan, supergol cu Parma .

Apoi Mourinho, după achiziţionarea lui Pandev, a avut revelaţia acestui 4-2-3-1 cu care Inter a obţinut toate marile rezultate din acest sezon.

Jucând extremă dreaptă Eto’ o a trebuit să renunţe la lucrurile care l-au definit ca jucător -golurile-(chiar şi aşa a reuşit să marcheze 15) şi a coborât la munca de joc.

Ce-a avut Jose

Nu chiar totul a fost “stricat” la Inter.

Julio Cesar, Maicon, Zanetti, Samuel şi Cambiasso sunt “piesele” care au stat la baza acestei maşinării.

Maicon este de departe cel mai bun fundaş dreapta din lume. Spre deosebire de Alves el face şi faza defensivă foarte bine (totuşi a dat 6 goluri, unul cu Barca!). Mai mult este printre puţinii jucători care poate ţine singur o bandă (d-aia Eto’o poate să mai rămână în faţă la anumite faze).

Celălalt fotbalist care mai poate face acest lucru (dar deja a îmbătrânit) este Zanetti. Folosit fundaş stânga, mijlocaş central şi fundaş dreapta, Zanetti a dat randament bun spre foarte bun pe fiecare post.

Samuel, deşi greoi şi nesigur în intervenţii câteodată, a prins un sezon la fel de bun ca cel în care a luat titlul cu Roma.

Cambiasso este unul dintre cei mai buni închizători din fotbalul mondial, la ora actuală. Poate doar Essien să fie peste el. Joacă din plasament, ştie când să împingă jocul în faţă, nu este certat cu mingea, comunică foarte mult în teren.

Julio Cesar n-a prins un sezon extraordinar (vezi evoluţiile cu Fiorentina şi Roma, Chelsea în tur) dar a avut intervenţii care au valorat cât un meci întreg (un exemplu: la 3-1 în tur cu Barcelona, a scos capul lui Pique din 6 metri). Câteodată, micile detalii aduc marile victorii.

Plombele

Motta, Chivu, Stankovic, Muntari şi Pandev au fost punctele mobile din angrenajul Interului. Ei au fost cei cinci care s-au bătut pentru cele două locuri rămase libere.

Fiecare a avut vârfuri de formă sau momente jenante (de la golurile lui Motta, Stankovic şi Pandev cu Milan, la cele 80 de secunde în care Muntari a dat peste cap meciul de la Catania)

Balotelli a dat şi el goluri importante (cu Rubin Kazan şi Udinese), păcat că şi-a refuzat o mare bucurie (deşi era unul dintre cei mai fericiţi la finalul meciul de aseară) în momentul în care a aruncat cu tricoul pe jos.

Deasupra tuturor e însă Mourinho. El a reuşit să recupereze o echipă care părea a fi dependentă de Ibrahimovic, care nu ştia să construiască şi care începea să intre în trepidaţii când/dacă ajungea în “optimile” Ligii.

Aceasta a fost “reMOUntada” lui Jose, una care s-a întins pe durata unui întreg sezon. Care nu s-a terminat încă.

7 ani au trecut de la ultimele semifinale de CL fără echipă englezească. Era ediţia 2002-2003, când Inter, Juventus, Milan şi Real se luptau pentru un loc în finală.

Deşi banii “vorbesc” de ani buni în Anglia, echipele din Insulă au făcut ciocu’ mic în Europa.

Liverpool, Arsenal, Chlesea şi Man. United, toate au fost depăşite net de adversarele pe care le-au întâlnit.

Ultimele două pentru că au fost atât de sigure că vor învinge încât s-au dus în deplasările de la Milano şi Munchen ca să facă instrucţie cu Inter şi Bayern. Ghinion, italienii şi englezii au jucat fotbal.

În plus, englezii au dat gol exact când aveau nevoie şi asta i-a făcut să fie şi mai siguri pe ei. Ghinion din nou

Cum o fi să dai 17 milioane de lire pe un puşti de 17 ani care scoate 10.3 pe suta de metri şi el să aibă un singur sprint util pe cel mai mare teren din Europa?

Sau să joci cu 3 atacanţi evaluaţi împreună la 87 de miloane de euro, acasă şi să nu ai nici o ocazie clară de gol în 90 de minute, când scopul tău este să marchezi, pentru că ai pierdut în tur?

Realitatea este că echipele englezeşti  au jucat cel mai bun fotbal cât timp au putut lua cei mai scumpi (şi, câteodată, cei mai buni) fotbalişti.

Cum au plecat Ronaldo şi Adebayor şi s-au accidentat Rooney şi Torres, s-a terminat cu performanţa în Europa.

Pentru prima oară după ani buni Manchester (+75 mil.), Arsenal (+37 mil.) şi Liverpool (+7 mil.) sunt pe plus în urma transferurilor făcute, iar Chelsea a reuşit să fie doar pe minus 25 de milioane.

Fără pierderi de zeci de milioane în urma campaniilor de transferuri, fotbalul devine şi pentru ele un sport, unul sângeros chiar, având în vedere că toate sunt KO după “sferturi”.

Excepţia Real

Se poate şi mai rău. Balanţa achiziţii/plecări a Realului este de minus 171.000.000 de euro!!!

Ei n-au  făcut transferuri în compartimentele în care au avut nevoie, cum s-a întâmplat cu Inter, Barcelona, Lyon şi Bayern. Cam toţi jucătorii transferaţi de cele 4 au fost decisivi în campania din acest an.

Ei au transferat şi apoi s-au gândit “Bă, pe ăştia unde îi băgăm?”

Câteva cifre: 7 goluri în 10 meciuri de Ligă a dat Lisandro Lopez pentru Lyon!

Ibrahimovic a înscris de 4 ori şi a dat 2 pase de gol.

Sneijder a dat 4 assisturi şi 2 goluri (şi,mai important a învăţat Interul să paseze) iar Robben doar două. De calificare, însă!

Apropo, cum ar fi arătat Realul cu ultimii doi în echipă?

Într-un sezon în care echipele italiene s-au făcut de râs în toate felurile posibile prin cupele europene, Inter arată că este singurul club italian care se poate bate cu superputerile Europei. Fără vreun italian în primul 11

Echipa micuţă. Gârbovită. Urâtă. Fără farmec (aşa cum îmi spunea cineva în urmă cu vreo două săptămâni). Echipa vai-de-mama-ei, care nu este pe nici un generic al vreunui program TV (cu excepţia lui Inter Channel ) a reuşit să învingă colosul Chelsea.

Care n-a avut nici o ocazie de gol, acasă, într-un meci decisiv de calificare în Ligă.

Atât de sigur a fost Ancelotti că Chelsea se va duce mai departe încât a mers la Milano să bată.

A atacat tot meciul şi s-a trezit cu două goluri (după o ocazie şi jumătate a Interului) picate de nicăieri.

Atât nesigur a fost Mourinho pe puterea echipei sale încât, în tur, şi-a trimis jucătorii într-o tactică kamikaze, cam cum intră Moroşanu în ring. Luptă oarbă, un gol mai mult decât ei.

Fără declaraţii de genul, “Nu trebuie să luăm gol” sau “Ne-ar conveni un 0-0″. Nu! Victorie tată! La orice scor. “Hai să le dăm boxu’”. Bine, trebuia să mai şi poată.

Şi s-a putut.

Despre meciul de aseară nu sunt multe de spus. El a fost pierdut de la Milano. Din primul minut. De când Ancelotti s-a gândit să facă posesie în jumătatea Interului, să-i paseze ca în curtea şcolii şi să le arate italienilor cât de tare este maşinăria lui de fotbal englezească construită cu banii lui Abramovici.

Observaţii:

- Încă nu s-a inventat jucătorul care să-i ia mingea lui Zanetti fără fault

- Maicon este, de departe, cel mai bun fundaş drepata din lume. De departe. Spre deosebire de Dani Alves ştie să se şi apere.

- E bine să dai un gol pe an (în acest an, mai precis), te bucuri de el cât pentru 10

- Sneijder este (vorba lui Mitică Dragomir când nu ştie ce să spună despre un jucător) între primii 5 pasatori din lume.

- O fi demostrat Mourinho că e un mare antrenor, dar şi Inter că e o mare echipă

- Cu Maicon, Lucio, Samuel şi Zanetti (Chivu nu cred că mai are loc, dar va intra pentru că mourinho îl vede pe Zanetti la mijloc) Inter are una dintre cele mai bune defensive din Ligă. Plus Julio Cesar. Apropo, urmăriţi Brazilia la CM 2010, sunt curios câte goluri va lua.

- După acest meci Interul a câştigat singurul lucru care-i mai lipsea, încrederea că poate obţine rezultate mari. Acum chiar este o echipă periculoasă. Ferea!

Despre Inter-Milan. Despre cum se trăieşte un acest derby. Pe stadion şi în afara lui.

Aşa cum am promis, am fost pe Meazza duminică seara. Cele mai bune clip-uri şi fotografii de la derby în continuare

Dom, Dom, să cântăm!

Drumul către Meazza începe de la Dom. De acolo poţi să iei cel mai bine pulsul oraşului în zi de derby şi nu numai. Oameni de toate vârstele şi naţiile îşi etalează fularele, fesurile sau tricourile cu echipa favorită.

Un interist ajută un milanist să-şi pună fularul cum trebuie

Raportul este cam de 5/1, doar se joacă la Inter acasă   Sunt suporteri din toată lumea: olandezi, francezi, români, spanioli, suedezi, italieni şi, normal, asiatici. Mulţi aisatici!

În faţa Dom-ului, pe scările uneia dintre intrările de la metrou este simulată o claviatură imensă, la care nici cei mai iscusiţi pianişti n-ar putea cânta fără să-şi rupă picioarele (de mâini n-au nevoie )) Suporterii, dar şi turiştii de tot felul îşi dau măsura talentului

În galeriile Vittorio Emanuele un pâlc de oameni se înghesuie să calce în picioare un taur. O emblemă cu un taur, de fapt.

Se spune că dacă te învârţi de trei ori cu piciorul înfipt în gaura din podea şi-ţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini.

Interiştii şi-au dorit mai mult victoria… )

În pat cu duşmanul

Drumul până la stadion se face cu metroul.

Se poate merge şi cu tramvaiul, dar acesta pare a fi un transport în comun destinat exclusiv interiştilor

Se merge în grupuri. Interişti, milanişti, dar şi amestecaţi. Grupurile mixte sunt compuse din prieteni/cunoscuţi care vor să vadă meciul împreună.  Nu e ca la Steaua-Dinamo

A 9-a staţie este cea la care coboară mai toată lumea. Dar în metrou suporterii Inter-ului încep să se încălzească pentru meci, îi strigă numele lui Jose Mourinho. Cei ai lui Milan încearcă să-i acopere.

Ieşim de la metrou. Aglomeraţie. Se trece pe roşu la greu, chiar dacă la 2 metri de semafor stă un poliţist. Maşinile se opresc, intersecţia se blochează, şoferii încep să claxoneze. Poliţistul ridică braţele: “Ce să le fac?!” “E verde! E verde!”, se aude unul dintre suporteri ţipând la şoferi. Aşa e, dar se traversează pe roşu de vreo 20 de secunde

Ajungem la stadion. Cu 2 ore şi jumătate înainte de începerea meciului. Lumea bea, mănâncă, vorbeşte despre ce va fi. Aglomeraţia de la metrou a dispărut. Meazza are peste 20 de intrări şi alte 30-40 de gherete cu mâncare sau produse cu emblemele celor două echipe în preajma lui, unde suporterii stau înainte de meci.

Trecem de oamenii care verifică biletele/abonamentele. Urcăm către terzo anello rosso. Durează câteva minute până ajungem sus.

Împreună şi totuşi despărţiţi

Doar în cele două peluze, la inelul al doilea, sunt spectatori. Cea a Inter-ului se va umple cu o oră şi jumătate înainte de începerea partidei. Cea a Milan-ului cam cu 45 de minute înainte de fluierul de start. Nici una dintre cele două peluze de la inelul al treilea nu se va umple cu toate că înaintea meciului, la porţile stadionului bişniţarii cumpărau bilete.

Tribunele sunt aproape goale. Este 18:45. La 18:49 se rosteşte primul “Inter, Inter vaffanculo”. Galeria Inter-ului fluieră. Vor fi multe înjurături pe parcusul meciului.

Echipele intră pe teren la încălzire. Milan prima – se lasă cu înjurături. Inter peste cîteva minute -  aplauze. Mai sunt 40 de minute până începe meciul. Încep să se umple si tribunele. Suporterii lui Inter şi cei ai lui Milan stau împreună în tribună. Raportul s- a mai mărit. Cam 10/1.

Ronaldinho îi sfidează pe suporterii interişti

Odată tribunele populate, suporterii lui Inter îşi aduc aminte că au fost înjuraţi la greu în ultima oră. Galeria dă tonul iar tribunele o urmează. Cu 10 minute înainte de fluierul de început al meciului echipele intră la cabine.

Crainicul stadionului face apel la galeria Inter-ului “să nu aibă comportamente care ar putea să-i deranjeze pe ceilalţi spectatori”. “Să le zică asta bastarzilor de la Milan, că ei au înjurat. Zici că jucăm în deplasare”, zice o doamnă respectabilă, la vreo 40 de ani, care este la meci cu fiul şi soţul. Apoi începe să râdă.

Se rostesc cuvinte grele, dar parcă lumea nu este chiar aşa înrăită. Repet, în trebune suporterii lui Inter şi cei ai lui milan stau amestecaţi. La peluze se stă separat.

Ronaldinho rămâne singur-singurel pe teren. Trage la poarta Milanu-lui de la jumătatea terenului. Dă 4 goluri din 5 şuturi dar pare că ar fi vrut să atingă bara transversală.

Apoi se duce către tunel, cu mingea la picior. Şi-o împinge către terenul în care şi-a făcut Inter încălzirea şi…trage la poartă. “##¤%¤%#! (&/(&” – Cor de fluierături şi înjurături. Brazilianul grăbeşte pasul către tunel.

Mai sunt 7 minute până la începerea meciului. Se prezintă echipele. Cu greu se aude vocea announcer-ului rostind primul 11 al Milan-ului. Numele jucătorilor lui Inter sunt strigate de tot stadionul. Milito este prezentat ultimul – i-a luat locul lui Ibra ca importanţă

Apoi se aude imnul lui Inter şi galeriile dau drumul la coregrafii.

Începe meciul. După ratările lui Sneijder stadionul explodează! Milito dă primul gol al meciului. Dar reacţia de la gol nu se compară cu cea de la eliminarea lui Sneijder din minutul 26. “Siete come la Juve, voi siete come la Juve/Come la Juve, voi siete come la Juve”, scandează tot stadionul. Aluzia e evidentă. Galeria Milan-ului n-are reacţie, şi ea parcă mirată de decizia arbitrului.

La pauză arbitrul este luat în primire de suporterii nerazzuri dar şi de Mourinho.

Inter-ul revine greu de la cabine. La vreo 7-8 minute după Milan. “Mai bine nu mai intrăm în teren în semn de protest. Chiar dacă pierdem meciul cu 3-0, tot luăm campionatul”, se aude din tribune.

În teren intră doar 5 jucători ai lui Inter. Doamna din spate este în formă: “A intrat Julio Cesar, Maicon, Samuel…Cine mai e pe acolo? Nu contează, avem apărarea, îi batem şi în 5 ”

Inspiraţia lui Mourinho

Până la urmă intră toţi jucătorii lui Inter pe teren. Milan are câteva ocazii, dar Julio Cesar scoate senzaţional. Mourinho vrea să-l schimbe pe Pandev, dar Maicon obţine o lovitură liberă.

Portughezul îi face semn arbitrului să amâne schimbarea pentru că-l vede pe macedonean că vrea să dea lovitura. Goran avea să spună după meci că nici n-a ştiut că Mourinho vrea să-l schimbe. Şut, gol, schimbare, aplauze. Şi la gol şi la momentul ieşirii de pe teren.

Milan-ul nu mai joacă nimic. Arbitrul are o înclinaţie către autoflgel – dă penalty pentru Milan în al doilea minut de prelungiri şi mai inventează un “galben” care-l trimite pe Lucio în tribună. “Normal că Ronaldihno marchează, Milan-ul primeşte penalty etapă de etapă”, a spus Mourinho cu o zi înainte, la conferinţa de presă.

De data asta n-a mai făcut-o…

…şi fanii lui Inter îi trimit pe cei ai lui Milan acasă

Meciul se termină şi lumea se îndreaptă către casă. La ieşirea din stadion nu se crează aglomeraţie.

După meci, suporterii mai stau la un sandwich şi o bere sau apă plată. Cei ai lui Inter pentru că cei ai lui Milan au treabă pe acasă. Aceştia nu sunt iertaţi de nerazzuri: “Vai de voi! Hai, că aţi luat şi titlul ăsta” Rossonerii le arată obrazul, dar lasă capul în jos. Totul se opreşte aici. Fără înjurături, fără bătăi.

Lumea se îndrepată către metrou. La un moment dat câţiva suporteri devin agitaţi, se pun în faţa unei maşini. L-au recunoscut pe Balotelli, care stă la semafor. Toată lumea vrea să-l fotografieze, să-l încurajeze. Împreună cu Santon este printre cei mai iubiţi jucători ai lui Inter.

La metrou, unul dintre fanii Milan-ului are o ultimă zvâcnire. Vizibil afectat de rezultat şi de băuturile comsumate, arborează un fular al rossoneri-lor. Nu-l bagă nimeni în seamă. Umilinţa Milan-ului este mult mai mare decât o arată scorul.