Povestea “Piturca la Steaua” ar putea fi folosit ca studiu de caz in facultatile de jurnalism sau chiar in redactiile ziarelor, pentru ziaristii incepatori.

Mai exact, un studiu dedicat situatiei in care jurnalistii uita sa mai fie niste naratori cu spirit critic si se comporta precum angajatii unei firme care ofera servicii de PR celor despre care scriu.

In cazul “Piturca la Steaua”, spiritul critic al unora dintre jurnalisti nu s-a manifestat din 3 motive:

1. lipsa de personalitate si / sau de pregatire a respectivilor ziaristi
2. politica prin care se incearca multumirea cu orice pret a publicului interesat de Steaua
3. atitudinea tematoare a unor redactii fata de intrarea in dispute cu Steaua (patron, antrenor, jucatori, presedinte etc)

Punctul 1 este cel mai grav pentru ca restul problemelor exista si ca efect al acestuia.

Concret, de la venirea lui Piturca la Steaua au existat foarte putine voci care sa vorbeasca despre:

• ideea ciudata conform careia antrenorul numeste presedintele clubului
• faptul ca aproape toti angajatii importanti ai clubului sunt de fapt angajatii antrenorului
• numirea in functii importante a unor oameni fara competente pentru respectivele pozitii (tot respectul pentru Emeric Ienei, dar a fi presedintele executiv al unui club de fotbal presupune niste competente speciale).

Apoi, atitudinea unora dintre ziaristi fata de refuzul de-a comunica a antrenorului a fost de-a dreptul penibila. E firesc sa respecti dorinta unui om de-a nu comunica, fie el si antrenorul unui club cu pretentii profesioniste, dar e penibil sa-ti declari chiar admiratia fata de asa ceva.

Piturca avea datoria sa-si explice mutenia, dar nimeni nu i-a spus ca se poarta precum selectionerul Coreei de Nord din acest punct de vedere.

In fine, miscarile facute de Piturca in privinta transferurilor au fost laudate inainte chiar ca respectivii jucatori sa apuce sa joace. Daca publicul se entuziasmeaza, ziaristul are datoria de-a ramane logic si de-a-si exprima rezervele. Asta daca are personalitate si cunostintele necesare pentru a o face.

Episodul 2 – Ilie Dumitrescu

Dupa plecarea lui Piturca, o parte a presei sportive a picat in admiratie cand a auzit ca Gigi Becali ii va aduce la Steaua pe Iordanescu in functia de presedinte, pe Ilie Dumitrescu in cea de manager si pe Hagi in cea de antenor.

Era de datoria presei sa spuna ca miscarea aceasta este o gluma din perspectiva logicii elementare.

Repet, publicul are tot dreptul sa se entuziasmeze in fata unei astfel de idei, dar ziaristii aveau datoria sa lanseze macar aceste teme dezbatere:

• este o miscare logica, lucida a patronului sau o incercare disperata de-a scapa de furia suporterilor?
• care sunt competentele lui Iordanescu pentru a fi presedinte de club? Care sunt competentele de manager ale lui Ilie Dumitrescu?
• este Hagi mai mult decat un fost mare jucator? Poate fi o solutie pentru Steaua ca antrenor?

Deși puțini sunt suporterii Stelei care ar ști să spună care va fi primul 11 al roș-albaștrilor cu U Cluj, senzația este că mulți cred că Steaua poate lua titlul. Și au un singur argument care să le susțină speranța: Victor Pițurcă.

E clar că Piți știe meserie, dar chiar este el antrenorul care să reconstruiască o formație de la zero? Sunt mai mult argumente în defavoarea fostului selecționer:

- Steaua lui Pițurcă de acum 6 ani nu era în niciun caz spectaculoasă și intra repede în criză de idei. Mai ales dacă Aliuță nu era în zi bună.

- Mai mult, nu-și depășea mai niciodată condiția, adică juca de fiecare dată ceea ce știe și nimic mai mult - un exemplu grăitor este meciul din deplasare cu Liverpool, în care Steaua n-a încercat în niciun moment să câștige, deși ar fi putut.

- Piți nu și-a asumat niciodată riscuri ca antrenor (încă o dată Liverpool-Steaua sau România-Olanda de la Euro). E drept că prin faptul de a veni la Steaua în acest moment, alegând să facă toate transferurile, și-a asumat ditamai riscul.

- Lotul Stelei este, dacă nu unul dintre cele mai slabe din istorie, cel puțin unul dintre cele mai lipsite de certitudini. Aproape niciun jucător din actualul lot n-a confirmat ca fotbalist, până acum. Fără să fiu rău, nu credeam că Stanca va ajunge în această viață la Steaua. E drept că e greu să fii mai slab decât Carlos, Andrey sau chiar Zapata.

- Ultimul argument ar fi că Bănel Nicoliță a fost ale căpitanul echipei. Niciodată Steaua nu cred că a avut un mai necăpitan decât Bănel.

Deci: lot slăbuț, un antrenor care aproape că nu riscă niciodată când vine vorba de concepția de joc și o echipă care vine după unul dintre cele mai slabe sezoane din ultimii ani (chiar mai slab decât acum 2 ani când a treminat pe 6).

Apropo de ultimul sezon. Steaua pierdut la Alba Iulia, la Ploiești cu Astra sau acasă cu Ceahlăul - top of mind când dai căutare după cuvintele  ”Steaua”, “rezultate” și “penibil”. Adică 9 puncte. Cu care echipa din Ghencea ar fi fost pe primul loc la finalul sezonului.

Poate că totuși roș-albaștrii n-au nevoie să fie zguduiți din toate închieturile de un antrenor care să le dea lumea peste cap. Poate că, de fapt, tot ce au nevoie este un pic de constanță și consecvență. Lucruri care reprezintă starea naturală a lui Pițurcă.

“Inter, tu poţi” a fost titlul de pe prima pagină a Gazzettei de marţi dimineaţă. Mai mult o încurajare, decât o asigurare.

Deşi neîncrezători, suporterii Interului au venit la meci. Stadionul a fost aproape plin. Locurile rămase libere erau probabil biletele pe care bişniţarii (la ei mai mulţi ca la noi) n-au reuşit să le vândă.

Am avut impulsul de a întreba cât costă un bilet pe piaţa neagră la o semifinală de Ligă, dar oamenii arătau destul de dubios şi italiana mea nu este foarte bună. Mi-am înfrânat pornirea.

După ce au trebuit să suporte “armada” catalană în plin centru al oraşului, interiştii încep să umple străzile care duc la stadion.

Cei care ies de la metrou, după ce au mers în vagon cu duşmanul, încep să-şi încurajeze echipa – fanii Barcelonei sunt opriţi la ieşirea de la metrou, ei vor merge pe alt traseu.

Barăcile din faţa stadionului au mai mulţi clienţi ca niciodată.

Un sandwich -5 euro, o apă plată-2,5 euro, o bere 5 euro (deşi e nebunie, dau restul până la ultimul cent – cu două ore înainte un vânzător de castane de la Dom, ne spune un secret: “În Italia nu se lasă bacşiş”. Îmi spun în gând: “Nici în România” )), Un fular cu meciul Inter-Barcelona, tot 5 euro. Vânzătorii încearcă să scape de ultimele.

La una dintre intrările din stadion câţiva dintre suporterii nerrazzuri nici nu îndrăznesc să se uite la pancarta pe care scrie ” Final Madrid 2010″. E încă departe.

Urcăm către intrarea din stadion. De data asta am avut bilet la Secondo Annello Rosso. Sfat: nu greşiţi intrarea, veţi regreta – e mult de urcat, la fel de mult de coborât şi apoi, din nou, mult de urcat

Intrăm în stadion. Până la urmă. Este 18:20. Sunt mai mulţi oameni în afara stadionului decât înăuntru. Curva Nord este însă plină.

19:15. Primul om care iese să vadă cum e gazonul este Sneijder. Aplauze. Urmează Motta, Materazzi şi Balotelli. Jucătorii Barcei sunt fluiereaţi de tot stadionul, mai puţin Terzo Annello Blu, unde stau fanii catalani. Aproape au umplut sectorul care le-a fost distribuit, dar au fost puţine momentele în care li s-a auzit vocea pe stadion.

20:10. Inter iese la încălzire.

La 20:33 echipele intră înapoi la cabine. Messi iese ultimul de pe teren. Spre deosebire de Ronaldinho, nu sfidează publicul.

Cu 5 minute înaintea fluierului de început anouncerii (sunt doi, cel al Interului şi o domnişoară, pentru Barcelona) prezintă formaţiile. Începe să se simtă tensiunea, mai ales când este anunţat numele lui Ibrahimovici! Va fi, de departe, cel mai înjurat jucător al oaspeţilor! Şi Maxwell va primi “omagii”

Echipele intră pe teren, galeria face o coregrafie drăguţă (care din păcate nu se înţelege din filmarea făcută, stăteam prea aproape) în care este înfăţişată o plăcuţă de pe autostrată, pe care stă înscrisă destinaţia (Madrid) şi începe să-şi încurajeze favoriţii. Va fi cea mai frumoasă atmosferă dintre toate meciurile la care am fost. Adică 5 )

Spuneam că tensiunea este mare. Nu mă credeţi? Ascultaţi reacţia publicului după o fază banală: Barcelona primeşte corner, după ce arbitrului i se pare că Julio Cesar n-a prins mingea în teren.

Încă un semn? Lumea începe să se uite la ceas de prin minutul 4 Când vezi cum pasează Barcelona, timpul se dilată.

Catalanii încep mai bine meciul şi marchează primii după o fază dubioasă. Maxwell este lăsat în pace de Maicon, Cambiasso şi Lucio, centrează bine în faţa porţii, de unde Pedro marchează. Adevărul este că la cum a jucat la Inter era şi greu să-l bagi în seamă

Reacţia tribunei? Parcă se aşteptau. Oricum, la câteva secunde după primirea golului se aude de la Curva Nord: “Forza ragazzi!”

Şi “ragazzi” încep să joace fotbal. După ce ratează din 6 metri, Milito dă o pasă de gol. Sneijder marchează şi…

Mourinho se agită pe bancă, spectatorii în tribune: “Inter…

Inter a jucat mai bine în prima repriză. A faultat de două ori mai puţin (7-14) şi a ratat cele mai mari ocazii de gol.

Barcelona a alergat mai mult şi a avut posesie MULT mai bună (70%-30%). Bravo ei, a ţinut mingea departe de adversar, altfel ar mai fi încasat vreo două goluri.

Oricum, nu e timpul pierdut. Vine pauza şi interiştii se uită unii la alţii cu o privire mirată: “Hai, bă, că nu ne-am făcut de râs”

În timpul pauzei pe tabela stadionului se derulează cele mai importante faze din prima repriză

A doua repriză are ceva ireal în ea. Pandev ia mingea din propria jumătate, driblează a la Messi şi dă o pasă a la Xavi (apropo, cei doi au jucat?), Milito scoate mingea în faţa porţii şi Maicon (9 goluri în acest sezon)face 2-1!!

In-cre-di-bil!

Urmează Milito (ce ratări a avut cu Fiorentina, Roma  şi Juventus!!!) cap din 6 metri…

…Gooooollll?!?!

- DA!

Ofsaidul s-a văzut de pe Lună. Mă uit la tuşier. Vrea să ridice fanionul, dar lumea s-a bucurat cu două frame-uri mai devreme , de ce să strice el ditamai bucuria? )

Fanii Interului au un singur regret. Că meciul nu are doar 61 de minute.

De acum încolo e numai suferinţă.

Iese Zlatan (fluierat de întreg stadionul), intră Abidal, şi Barcelona începe să paseze Interul până în 6 metri.

Degeaba, Lucio e dopat (de ce o fi comadat UEFA teste anti-doping pentru Barcelona?!) şi Julio Cesar are un reflex cât pentru un sezon (cu care mai îndulceşte evoluţiile din meciurile cu Roma şi Fiorentina).

Iese Milito, intră Balotelli.

Lumea îl cerea mai demult pe Mario în teren, păcat că n-are nimic în cap. Până să intre în teren şi să se ia la ceartă cu oamenii de la tribuna a doua, era unul dintre cei mai iubiţi jucători ai Interului.

Cum a început cearta? Păi, toată lumea alerga de nebună pe teren (Eto’o ziceai că este un maratonist care tocmai a trecut linia de sosire, dar i-au spus organizatorii că trebuie să ia cursa de la capăt), numai pe partea lui Mario era bulevard.

Oamenii s-au enervat, nu pentru pasa greşită către Stankovic, ci pentru că a fost nesimţit.

Gestul de la final (aruncarea tricoului) n-a reuşit să strice sărbătoarea din tribune.

Jucătorii Barcelonei se duc călare peste arbitru. Nu sunt la fel de vehemenţi ca cei ai lui Chelsea, anul trecut. Nici n-ar avea de ce, lor nu l-au fost refuzate  3 penalty-uri

Xavi iese la atac (“Benquerenca este portughez, ca Mourinho”-ce revelaţie!), nu i-a spus nimeni că meciul s-a terminat? Dacă era mai ofensiv în cele 94 de minute, poate nu se termina 3-1 pentru Inter.

Dar s-a terminat şi imnul sună şi mai bine la acest scor. Nu şi atunci când este cântat de mine

Se vorbeşte despre EA. Numai despre EA!

Încă de pe Otopeni. Apoi, pe Malpensa, deşi e abia vineri. În oraş, pe stradă, pe teresă, în pizzerii.

“La partita” de marţi este principalul subiect de discuţie al italienilor din Milano. Asta, deşi între timp, Inter mai are de jucat un mic Derby d’Italia.

Nu contează, vine Barcelona, echipa care joacă…mai mult decât fotbal.

Se vorbeşte despre meci ca fiind unul greu. În realitate italienii sunt atât de mândri, încât nu pot recunoaşte nici faţă de ei înşişi că le este frică de Barca

Piazza del Duomo. Marţi, 20.04.2010. Ora 13:20. Credeam că mă duc la Inter-Barcelona dar…

Mai scot biletul o dată din rucsac-nu ştiu a câta oară! Prima oară l-am scos să văd dacă mai este acolo, apoi să văd dacă s-a îndoit, apoi să văd locul unde voi sta, apoi ca să-l pun la soare ca să văd dacă e “pe bune” (de parcă aş fi putut spune), apoi iar ca să văd dacă mai e…

Aşadar, scot IAR biletul din rucsac. Scrie clar: Inter- FC Barcelona, Stadio Meazza, 20/04/2010, ora 20:45.

Păi ceva nu se potriveşte. Sunt în faţă la Dom şi e plin de tricouri blau-grana.

Se aud scandări în cealaltă parte a pieţei. Să mergem!

Suporterii Barcelonei s-au instalat comod la terase şi s-au pus pe cântat: imnul Barcelonei, numele jucătorilor sau vorbe dulci către rivalii de la Real.

Sunt însoţiţi de pancarta “Catalunya is not Spain” şi la un moment dat se apucă să zică ceva şi de ţara pe care o reprezintă. Sigur nu e de bine, dar nu ştiu catalană, aşa că…

Lângă ei…interiştii. Cei veniţi din afară să vadă meciul. Se vede după scandări: sunt mai generale, mai soft.

Îi învaţă un pic de italină, cum e cu “Chi non salta, rossonero”, dar câţiva suporteri calatalani îşi dau seama…

Atmosfera e relaxantă. Lumea se distrează, e veselă. E şi normal, aproape fiecare suporter al Barcelonei are câte o bere în mână   Oamenii cântă şi se filmează între ei.

Catalanii încing un pic atmosfera cu nişte petarde. Vine şi poliţia, dar lucrurile se calmează: “Hai, hombre, mai bem şi noi o bere, mai dăm o petardă, nu te ambala”, pare a-i spune un suporter catalan unui poliţist venit să se asigure că totul este OK.

Băăă, mai încet!, că-l treziţi pe ăsta mic. Ce-o fi visând?  Probabil ce visează orice suporter interist: o finală de Ligă câştigată, după 45 de ani.

Degeaba, fanii Barcei îi dau înainte cu imnul echipei pentru care au făcut 1000 de km cu autocarul…

…şi mai aprind câteva torţe (la meci vor fi şi mai multe şi de-o parte şi de cealaltă)

S-a făcut 14:45. Plecăm de la Dom, e clar, suporterii Barcei au cam câştigat în deplasare. Băieţi buni, numai că…sunt prea încrezători în echipa lor, prea mândri parcă. fiecare dintre ei se comportă ca şi cum ar fi un Guardiola mai mic (cei tineri).

Ironic, Guardiola este lăudat tocmai pentru modestia lui.

Suporterii lui Inter sunt încă în casă, îşi fac probabil rugăciunile pentru meci. Dar nu cred că se roagă (numai) la Dumnezeu. La cum vorbesc despre Mourinho sigur mulţi dintre ei au icoane cu el în casă )

Cum spuneam mai devreme, toată lumea o dă pe Barcelona favorită clară, chiar şi fanii Interului.

Ne dăm seama că tot centrul oraşului este plin de suporteri ai oaspeţilor. Parcul Sempione, Castello Sforzesco, bulevardul Buoenos Aires.

Unul dintre ei ne provoacă la coridă:

Se face ora 16:30. Încet, încet mergem către stadion. Cu metroul. La fel fac şi fanii Barcelonei. Care îşi aduc aminte iar de rivalii din Madrid…

…de Eto’o…

…şi de Ibra…

Lumea e cumva stânjenită de nebunia pe care o declanşează, deşi Milano a văzut 5 semifinale de Ligă în ultimii 10 ani. E drept că suporterii catalani sunt speciali. Berea e sfântă pentru ei, dar nu produc nicio problemă.

În plus, s-a estimat că în ziua meciului s-au cheltuit în Milano (de suporterii ambelor echipe) 14 milioane de euro! Iar Inter a făcut 3,8 milioane numai din bilete.

După ce ieşim de la metrou peisajul se schimbă. Interiştii şi-au terminat rugăciunile Au ieşit în stradă şi merg la stadion. Unde se dezlănţuie.

Cum a fost trăit meciul în tribune veţi vedea în partea a doua a reportajului.

Vă amintiţi povestea cu suporterii lui Inter şi Milan venind la stadion împreună, făcând glume unii pe seama altora? Ei bine, Inter-Juventus e altă poveste.

După “Calciopoli”, nu mai e loc de iubire între cele două formaţii, nici măcar de respect.

Pe drumul către stadion mai puţini oameni decât la derby-ul cu Milan. Şi cei care sunt, vorbesc mai mult despre meciul de marţi, cu Barcelona, parca ar juca cu Empoli, nu cu Juve.

De ce n-a venit lumea la meci? Pentru că nu s-a putut.

Suporterii oaspeţi au avut interzis din motive de securitate. Păcat, duelul galeriilor ar fi fost cu siguranţă interesant. Aşa, galeria lui inter trage gloanţe oarbe către suporterii lui Juve rămaşi în faţa televizorului.

De la Inter au avut voie să vină numai posesorii de abonamente însoţiţi de maxim un om, pentru care ar fi trebuit să garanteze, în cazul incidentelor.

În plus meciul a fost vineri seară.

Când intri în stadion atmosfera se schimbă. Deşi suporterii au umplut doar jumătate de stadion, atmosfera e tensionată.

Juventinii sunt trimişi înapoi în B:

Jucătorii lui Juve sunt înjuraţi pe tot parcursul meciului de fanii lui Inter, atât cât le permit şi plămânii. Vechii “duşmani“, Buffon, Del Piero, dar mai ales Cannavaro sunt ţintele principale ale interiştilor.

Înaintea loviturii de start a meciului se ţine un moment de reculegere în cinstea celor 9 victime ale accidentului feroviar de la Val Venosta.

Solemnitatea momentului este întreruptă de o voce care se aude în tot stadionul: “Cannavaro vergognati!!” (…să-ţi fie ruşine!)- Min. 02:00. Tot stadionul începe să râdă şi să aplaude. Scandarea, nu momenul de reculegere.

Arbitrul se vede nevoit să fluiere începutul meciului.

În plin scandal Calciopoli 2 interiştii îşi aduc aminte de faptul că Moggi se ia şi de morţi ca să iasă basma curată după măgăriile pe care le-a făcut. Un banner, la Curva Nord, îi este adresat: “Jos mâinile de pe Facchetti”…

…şi îi aduc aminte de practicile de altă dată: “Ştiţi doar să furaţi”. Între Inter şi Juventus e mai mult decât rivalitate, e ură.

Juventus joacă mai bine în primele 20 de minute. Del Piero îl încearcă pe Julio Cesar de la 25 de metri. Îi răspunde Motta. Meciul e urât, dar arbitrul, ajutat de Sissoko, îl face mai interesant.

Mijlocaşul lui Juve ia al doilea galben (primul a fost exagerat,scrie Gazzetta), este eliminat şi un potop de înjurături se abate asupra sa:

Del Piero este schimbat de Zaccheroni cu Poulsen. Suporterii lui Inter nu-l iartă:

Inter nu joacă nimic în continuare. Motivul? “N-am mai fost niciodată puşi în situaţia asta, să avem om în plus, normal că nu ştiu ce să facă )”, se aude din tribune.

După pauză, Inter începe să joace un pic de fotbal. Maicon face curse pe partea dreaptă, zici că are baterii Duracell, dar degeaba.

Deşi pe foaie este atacant central, Milito aleargă cât pentru trei: stânga, dreapta, iese în centru la primire, pleacă pe spaţiile lăaste de Juve în apărare (cele care sunt). Inter parcă  joacă în faţă cu trei atacanţi: Milito, Milito şi…Milito.

Eto’o şi Pandev ies la margine pentru a deschide apărarea pe două rânduri a lui Juve, dar degeaba.

Mourinho este enervat la culme de Eto’o, care uită să se retragă în apărare pe un contraatac al oaspeţilor.

Crizele provocate de Balotelli sunt desene animte pe lângă horror-ul declanşat de portughez acum, pe bancă.

Se calmează şi schimbă: Iese Motta, intră Stankovic, iese Pandev, intră Balotelli.

Eto’o scapă singur cu Buffon dar trage peste poartă. Muuult peste poartă. Suporterii îşi aduc aminte că a venit la schimb cu Ibra şi îl cer pe suedez înapoi. Uită că şi Ibra avea obiceiul să rateze în faze clare de gol.

Milito nu vede poarta nici din 2 metri (poate d-asta ar putea pierde Inter campionatul – tot el a dat-o-n bară şi la Firenze – dar e prea iubit ca să fie contestat) iar Balotelli execută o lovitură liberă care îl lasă spectator pe Buffon. Bară!

Inter domină, dar impresia tuturor (chiar şi a celor care vorbeau numai de meciul cu Barcelona;)) este că, dacă n-ar fi avut om eliminat, Juventus ar fi putut pune probleme mari (prin Diego mai ales, care a făcut ce mai bun meci sub  Zaccheroni)  unei echipe care fără vlagă şi idei.

Echipa gazdă e obosită după un sezon de totul sau nimic (rămâne de văzut dacă va fi de TOTUL, de NIMIC sau de CEVA).

Poate tocmai de aceea Maicon s-a hotărât să destindă atmosfera, printr-o execuţie pe care o poţi încerca, poate!, în curtea şcolii:) (deşi şi acolo îţi este frică să nu te faci de râs) Preluare, evitarea lui Amauri şi şut sen-za-ţio-nal la colţul lung. E gooooooooooolllll!

Meciul nu s-a terminat, Inter atacă în continuare (parcă ar avea nevoie de victorie la două goluri) – încă o dovadă că nerazzurrii  nu gândesc limpede – şi Juve are câteva semiocazii pe final de meci.

Diego ar putea să dea lovitura de graţie în prelungiri…

…dar ratează şi pe contraatac Eto’o nu iartă. E 2-0 şi suporterii Interului se pot bucura de victorie. Uită că mai devreme camerunezul a ratat singur cu portarul şi că-l voiau înapoi pe Ibra:

Meciul se încheie şi nerrazzurii îşi aduc aminte şi de rivalii rossoneri:

Inter-Juventus consfinţeşte probabil cea mai frumoasă victorie obţinută de Inter după un meci atât de urât.

La ieşirea din stadion gândurile interiştilor se îndreaptă către derby-ul roman dintre Lazio şi AS Roma. Jucătorii laziali sunt rugaţi să bată:

Degeaba. Roma e făcută din noroc..şi determinare (ca să fim corecţi) în acest an.

Voi reveni cu imagini de la Inter-Barcelona. Până atunci, un tease: o mini-corida cu unul dintre fanii Barcelonei…

…şi aceeaşi fanii se hotărăsc să anime atmosfera în Piazza del Duomo:

Despre Inter-Milan. Despre cum se trăieşte un acest derby. Pe stadion şi în afara lui.

Aşa cum am promis, am fost pe Meazza duminică seara. Cele mai bune clip-uri şi fotografii de la derby în continuare

Dom, Dom, să cântăm!

Drumul către Meazza începe de la Dom. De acolo poţi să iei cel mai bine pulsul oraşului în zi de derby şi nu numai. Oameni de toate vârstele şi naţiile îşi etalează fularele, fesurile sau tricourile cu echipa favorită.

Un interist ajută un milanist să-şi pună fularul cum trebuie

Raportul este cam de 5/1, doar se joacă la Inter acasă   Sunt suporteri din toată lumea: olandezi, francezi, români, spanioli, suedezi, italieni şi, normal, asiatici. Mulţi aisatici!

În faţa Dom-ului, pe scările uneia dintre intrările de la metrou este simulată o claviatură imensă, la care nici cei mai iscusiţi pianişti n-ar putea cânta fără să-şi rupă picioarele (de mâini n-au nevoie )) Suporterii, dar şi turiştii de tot felul îşi dau măsura talentului

În galeriile Vittorio Emanuele un pâlc de oameni se înghesuie să calce în picioare un taur. O emblemă cu un taur, de fapt.

Se spune că dacă te învârţi de trei ori cu piciorul înfipt în gaura din podea şi-ţi pui o dorinţă, aceasta se va împlini.

Interiştii şi-au dorit mai mult victoria… )

În pat cu duşmanul

Drumul până la stadion se face cu metroul.

Se poate merge şi cu tramvaiul, dar acesta pare a fi un transport în comun destinat exclusiv interiştilor

Se merge în grupuri. Interişti, milanişti, dar şi amestecaţi. Grupurile mixte sunt compuse din prieteni/cunoscuţi care vor să vadă meciul împreună.  Nu e ca la Steaua-Dinamo

A 9-a staţie este cea la care coboară mai toată lumea. Dar în metrou suporterii Inter-ului încep să se încălzească pentru meci, îi strigă numele lui Jose Mourinho. Cei ai lui Milan încearcă să-i acopere.

Ieşim de la metrou. Aglomeraţie. Se trece pe roşu la greu, chiar dacă la 2 metri de semafor stă un poliţist. Maşinile se opresc, intersecţia se blochează, şoferii încep să claxoneze. Poliţistul ridică braţele: “Ce să le fac?!” “E verde! E verde!”, se aude unul dintre suporteri ţipând la şoferi. Aşa e, dar se traversează pe roşu de vreo 20 de secunde

Ajungem la stadion. Cu 2 ore şi jumătate înainte de începerea meciului. Lumea bea, mănâncă, vorbeşte despre ce va fi. Aglomeraţia de la metrou a dispărut. Meazza are peste 20 de intrări şi alte 30-40 de gherete cu mâncare sau produse cu emblemele celor două echipe în preajma lui, unde suporterii stau înainte de meci.

Trecem de oamenii care verifică biletele/abonamentele. Urcăm către terzo anello rosso. Durează câteva minute până ajungem sus.

Împreună şi totuşi despărţiţi

Doar în cele două peluze, la inelul al doilea, sunt spectatori. Cea a Inter-ului se va umple cu o oră şi jumătate înainte de începerea partidei. Cea a Milan-ului cam cu 45 de minute înainte de fluierul de start. Nici una dintre cele două peluze de la inelul al treilea nu se va umple cu toate că înaintea meciului, la porţile stadionului bişniţarii cumpărau bilete.

Tribunele sunt aproape goale. Este 18:45. La 18:49 se rosteşte primul “Inter, Inter vaffanculo”. Galeria Inter-ului fluieră. Vor fi multe înjurături pe parcusul meciului.

Echipele intră pe teren la încălzire. Milan prima – se lasă cu înjurături. Inter peste cîteva minute -  aplauze. Mai sunt 40 de minute până începe meciul. Încep să se umple si tribunele. Suporterii lui Inter şi cei ai lui Milan stau împreună în tribună. Raportul s- a mai mărit. Cam 10/1.

Ronaldinho îi sfidează pe suporterii interişti

Odată tribunele populate, suporterii lui Inter îşi aduc aminte că au fost înjuraţi la greu în ultima oră. Galeria dă tonul iar tribunele o urmează. Cu 10 minute înainte de fluierul de început al meciului echipele intră la cabine.

Crainicul stadionului face apel la galeria Inter-ului “să nu aibă comportamente care ar putea să-i deranjeze pe ceilalţi spectatori”. “Să le zică asta bastarzilor de la Milan, că ei au înjurat. Zici că jucăm în deplasare”, zice o doamnă respectabilă, la vreo 40 de ani, care este la meci cu fiul şi soţul. Apoi începe să râdă.

Se rostesc cuvinte grele, dar parcă lumea nu este chiar aşa înrăită. Repet, în trebune suporterii lui Inter şi cei ai lui milan stau amestecaţi. La peluze se stă separat.

Ronaldinho rămâne singur-singurel pe teren. Trage la poarta Milanu-lui de la jumătatea terenului. Dă 4 goluri din 5 şuturi dar pare că ar fi vrut să atingă bara transversală.

Apoi se duce către tunel, cu mingea la picior. Şi-o împinge către terenul în care şi-a făcut Inter încălzirea şi…trage la poartă. “##¤%¤%#! (&/(&” – Cor de fluierături şi înjurături. Brazilianul grăbeşte pasul către tunel.

Mai sunt 7 minute până la începerea meciului. Se prezintă echipele. Cu greu se aude vocea announcer-ului rostind primul 11 al Milan-ului. Numele jucătorilor lui Inter sunt strigate de tot stadionul. Milito este prezentat ultimul – i-a luat locul lui Ibra ca importanţă

Apoi se aude imnul lui Inter şi galeriile dau drumul la coregrafii.

Începe meciul. După ratările lui Sneijder stadionul explodează! Milito dă primul gol al meciului. Dar reacţia de la gol nu se compară cu cea de la eliminarea lui Sneijder din minutul 26. “Siete come la Juve, voi siete come la Juve/Come la Juve, voi siete come la Juve”, scandează tot stadionul. Aluzia e evidentă. Galeria Milan-ului n-are reacţie, şi ea parcă mirată de decizia arbitrului.

La pauză arbitrul este luat în primire de suporterii nerazzuri dar şi de Mourinho.

Inter-ul revine greu de la cabine. La vreo 7-8 minute după Milan. “Mai bine nu mai intrăm în teren în semn de protest. Chiar dacă pierdem meciul cu 3-0, tot luăm campionatul”, se aude din tribune.

În teren intră doar 5 jucători ai lui Inter. Doamna din spate este în formă: “A intrat Julio Cesar, Maicon, Samuel…Cine mai e pe acolo? Nu contează, avem apărarea, îi batem şi în 5 ”

Inspiraţia lui Mourinho

Până la urmă intră toţi jucătorii lui Inter pe teren. Milan are câteva ocazii, dar Julio Cesar scoate senzaţional. Mourinho vrea să-l schimbe pe Pandev, dar Maicon obţine o lovitură liberă.

Portughezul îi face semn arbitrului să amâne schimbarea pentru că-l vede pe macedonean că vrea să dea lovitura. Goran avea să spună după meci că nici n-a ştiut că Mourinho vrea să-l schimbe. Şut, gol, schimbare, aplauze. Şi la gol şi la momentul ieşirii de pe teren.

Milan-ul nu mai joacă nimic. Arbitrul are o înclinaţie către autoflgel – dă penalty pentru Milan în al doilea minut de prelungiri şi mai inventează un “galben” care-l trimite pe Lucio în tribună. “Normal că Ronaldihno marchează, Milan-ul primeşte penalty etapă de etapă”, a spus Mourinho cu o zi înainte, la conferinţa de presă.

De data asta n-a mai făcut-o…

…şi fanii lui Inter îi trimit pe cei ai lui Milan acasă

Meciul se termină şi lumea se îndreaptă către casă. La ieşirea din stadion nu se crează aglomeraţie.

După meci, suporterii mai stau la un sandwich şi o bere sau apă plată. Cei ai lui Inter pentru că cei ai lui Milan au treabă pe acasă. Aceştia nu sunt iertaţi de nerazzuri: “Vai de voi! Hai, că aţi luat şi titlul ăsta” Rossonerii le arată obrazul, dar lasă capul în jos. Totul se opreşte aici. Fără înjurături, fără bătăi.

Lumea se îndrepată către metrou. La un moment dat câţiva suporteri devin agitaţi, se pun în faţa unei maşini. L-au recunoscut pe Balotelli, care stă la semafor. Toată lumea vrea să-l fotografieze, să-l încurajeze. Împreună cu Santon este printre cei mai iubiţi jucători ai lui Inter.

La metrou, unul dintre fanii Milan-ului are o ultimă zvâcnire. Vizibil afectat de rezultat şi de băuturile comsumate, arborează un fular al rossoneri-lor. Nu-l bagă nimeni în seamă. Umilinţa Milan-ului este mult mai mare decât o arată scorul.